Coparticiparea procesual civilă

Coparticiparea procesuală este o situaţie, raportată la componenţa părţilor în proces. Coparticiparea procesuală presupune participarea în cadrul aceluiaşi proces a mai multor reclamanţi şi/sau pîrîţi, drepturile şi obligaţiile cărora nu se exclud reciproc (litisconsorţiu procesual). Coparticiparea procesuală poate interveni fie de partea reclamantului, fie de partea pîrîtului sau a ambelor părţi. Urmează a reţine temeiurile coparticipării procesuale şi felurile ei (obligatorie şi facultativă) (art.62; 63 CPC RM). În cazul coparticipării obligatorii, în litigiu se găseşte un singur raport material juridic cu o pluralitate de subiecţi, iar în cazul coparticipării facultative ne aflăm în prezenţa unei simple acumulări de subiecţi care se găsesc în raporturi material-juridice aparte.
În calitate de caracteristici a coparticipării procesuale pot fi evidenţiate: multitudinea persoanelor, identicitatea relaţiilor faţă de obiectul material de drept, coincidenţa intereselor şi identitatea calităţii procesuale.
Legislaţia actuală în calitate de subiect al acţiunii priveşte ca individul separat, cât şi o grupă mică. Categoriile „ grupe de părţi ” şi „ coparticipare ” pot fi corelate una cu alta ca formă şi conţinut, dar numai în cazurile celea, când câţiva subiecţi se află într-o legătură nemijlocită cu dreptul material litigios (coparticipare obligatorie) sau când câteva cazuri sunt unite în puterea utilităţii procesuale (coparticiparea facultativă).
Scopul coparticipării procesuale constă în realizarea unei economii de timp şi bani, a unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi în evitarea pronunţării unor hotărâri contradictorii, aspecte de natură a înfrânge autoritatea de lucru judecat şi procedura executării silite.
Reglementări disparate, care pot sa intereseze litisconsorţiul, există şi în dreptul substanţial. Astfel: în dreptul familiei (acţiunea în declararea nulităţii absolute a căsătoriei, introdusă de rudele soţilor sau de creditorii acestora, dacă pot justifica un interes; continuarea de către moştenitori a acţiunii pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă, pentru stabilirea paternităţii); în dreptul succesoral (acţiunea unora dintre moştenitori contra celorlalţi, pentru restituirea a ceea ce ei au plătit, deşi nu aveau de plată, din pasivul succesoral, acţiunea pauliană a creditorilor împotriva celor care au acceptat succesiunea sau acţiunea lor oblică în cazul renunţării la moştenire, acţiunea moştenitorilor în anularea certificatului de vacanţă succesorală, petiţia ereditară, acţiunea creditorilor personali ai moştenitorilor coindivizari sau a cesionarilor universali ori cu titlu universal de drepturi succesorale pentru împărţeala moştenirii etc.); în materia dreptului obligaţiilor (în cazul obligaţiilor solidare); în materia drepturilor reale (bunăoară, regula unanimităţii în cazul coproprietari) ş.a.m.d. Unele dintre cazurile prezentate ilustrează şi litisconsorţiul „necesar", despre care se va mai vorbi.
Credem că instituţia coparticipării poate fi definită – în funcţie de cele expuse – ca acea situaţie în care mai multe părţi participă în procesul civil în aceeaşi calitate şi afirmă acelaşi drept sau drepturile afirmate de ele au temei în acelaşi fapt sau act juridic.