Gestionarea desesurilor

1.Definirea noţiunii Conceptul de deşeu este greu de definit ; semnifica, in general o valoare economica negativa, variabila in spaţiu si timp, după intenţia si gradul de valorificare realizat . Intr-un proces de fabricaţie, alături de produsul principal, apar produse secundare: ξ Deşeuri (de la prelucrarea metalelor , lemnului, tesaturilor, materialelor plastice etc .); ξ Rezidii ( emisii gazoase, lichide sau solide -din diferite faze ale preparării- prelucrării – utilizării materiilor prime , de exemplu rezidii petroliere grele , uleiuri de motor arse , steril de la prepararea minereurilor); acestea nu prezintă interes pentru o valorificare economica imediata; ξ Rebuturi –reprezentând produse finite care nu corespund standardelor de calitate Alături de deşeurile de producţie se cunosc deşeurile de consum ca rezultat al utilizării si uzării produselor sau modificării insusirilor lor. Deci , in sens larg , termenul „ deşeu” include o categorie vasta de produse , de fabricaţie sau din consum, care ridica probleme generale de separare, depozitare si eventual valorificare . Acumularea unor cantitati mari de deşeuri, din ce in ce mai mari , ca urmare a intesificarii activitatilor umane, ridica probleme generale de separare, depozitare si eventual valorificare. Deşeurile provenite din procesele de producţie si din consum exercita o presiune directa si permanenta asupra mediului prin depunerile si emisiile specifice. De aceea, un obiectiv fundamental al oricărei politici si strategii pentru protecţia mediului înconjurător îl constituie cantitatii de deseurii, realizabil pe calea reciclării, reconditionarii sau recuperării deşeurilor. Sursele principale care genereaza deşeurile solide sunt: - populatia; - agenţii economici; - colectivitãtile (scoli, spitale, hoteluri, pieţe, etc.).