Skip to content

Elemente de balcanism literar la I.L Caragiale şi Mateiu Caragiale

Existenţa unei paradigme culturale distincte asociată balcanismului este negată la ora actuală de mulţi cercetători, unul dintre argumente fiind acela că balcanismul ca realitate culturală nu are o sferă specifică, particulară, el suprapunându-se parţial altor tendinţe şi curente deja existente. Demersul recunoaşterii unei matrice culturale balcanice este îngreunat şi de puternicele valenţe peiorative pe care termenul şi le-a asociat ca o consecinţă firească a evoluţiilor politice şi istorice din Balcani în secolul trecut.
Apoi, un alt impediment îl constituie însăşi constatarea că balcanismul literar nu este identificabil exclusiv în zona literaturilor popoarelor balcanice; acesta poate să fie, însă, şi un argument al profunzimii şi legitimităţii tiparului cultural balcanic.
Se afirmă, de asemenea, că toate simptomele culturale asociate balcanismului sunt, de fapt, simple moşteniri orientale şi de altă sorginte, prin urmare noţiunea de balcanism cultural (literar) este artificial creată. Este, însă, de domeniul evidenţei că nici o cultură nu poate moşteni pur şi simplu profilul cultural al societăţilor care au precedat-o; acest profil este permanent îmbogăţit şi odată cu îndepărtarea temporală de modelul cultural primordial, asemănările devin din ce în ce mai puţine. Balcanismul poate păstra, cu siguranţă, ceva din matricea culturală a Bizanţului, poate avea trăsături care să ne facă să ne gândim la Orient, dar toate acestea sunt grefate de realităţile culturale ale secolului XX. Este puţin probabil dacă nu chiar imposibil ca realităţi istorice precum Războaiele Balcanice sa Cortina de Fier să nu fi contribuit decisiv la conturarea unei culturi balcanice distincte.
Nu se poate afirma că balcanismul literar este un curent literar sau o şcoală literară solidă (nu există un program estetic solid care să se revendice dintr-un balcanism literar). Nu trebuie, însă, ignorat că balcanismul literar poate fi oferit ca o contrapondere la europocentrismul avansat (din ce în ce mai puţin, e adevărat) de unele voci ale culturii occidentale.
Îndeobşte la Balcani se face referire în două contexte distincte, în funcţie de mentalităţile colective ale celor care-l observă: o privire idilică a celor care confundă sălbăticia, gregaritatea şi setea de sânge cu originarul, cu spaţiul primar edenic şi, a doua perspectivă, a europeanului încruntat, care refuză să înţeleagă prin civilizaţie şi altceva în afara zgârie – norilor şi a bursei.

„Pentru cine nu i-a vizitat, Balcanii sunt un tărâm de mister; pentru cine-i cunoaşte, ei devin încă şi mai misterioşi. […] Devii, într-un fel, o parte a vrăjii, a misterului şi strălucirii întregului. Te obişnuieşti să te aşezi pe vine la o cafea în cafenea, şi, când apare un bărbat pe care îl cunoşti, cel puţin jumătate din ceea ce spui şopteşti, prevestitor. Intrigă, complot, mister, vitejie, fapte îndrăzneţe – tot e constituie sufletul adevăratului roman cavaleresc sunt astăzi sufletul Balcanilor”.

În ultimul timp, Balcanii sunt priviţi cu un din ce în ce mai mare interes, conştientizându-se faptul că nici europocentrismul şi nici alte tendinţe de acelaşi tip nu sunt o soluţie viabilă în condiţiile în care cultura este una fără frontiere. Locul literaturii române în acest context va fi şi el, mai devreme sau mai târziu, reevaluat. Este însă, înainte de toate, necesară dezbărarea de orice fel de complexe .

Opţiunea pentru cei doi Caragiale se impune aproape de la sine oricărei cercetări ce are ca subiect balcanismul literar românesc şi aceasta pentru că opera literară a celor doi îi recomandă unei asemenea investigaţii. Şi apoi, biografia celor doi scriitori este şi ea una balcanică, destinele lor intersectându-se în multe momente importante. Orice demers ca cel pe care şi-l propune lucrarea de faţă este , din start, menit să nu fie exhaustiv. Vor rămâne elemente care pot fi oricând reevaluate şi reinterpretate. În cel mai bun caz, o lucrare ca cea de faţă, poate consolida repere necesare viitoarelor cercetări.

CONSULTA INTEGRALMENTE QUESTA TESI

La consultazione è esclusivamente in formato digitale .PDF

Acquista
Mostra/Nascondi contenuto.
3 1. Aspecte teoretice. Determinări terminologice 1.1 De la Balkan la Balcanism Noţiunea de balcanism a suferit pe parcursul istoriei mutaţii semantice semnificative, în funcţie de geografia culturală sau de contextul geo-politic la care s-a raportat. Mai mult chiar, există o semantică ştiinţifică a termenului şi una vulgară, care se bazează pe clişee, pe diferite paradigme culturale care, inevitabil, plasează balcanismul într-o relaţie de inferioritate faţa de alte spaţii ale culturii europene 1 . Există uneori chiar şi în discursul diferiţilor intelectuali reminiscenţe ale unui ton peiorativ pe care şi-l asociază balcanismul, explicabile prin suprapunerea sensului cultural cu însuşi destinul popoarelor balcanice, marcat de convulsii şi invalidat de istoria recentă 2 . 1 Maria Todorova, Balcanii şi balcanismul, Bucureşti, Editura Humanitas, 2000 , p.15 : „Un spectru bântuie cultura occidentală – spectrul Balcanilor. Toate puterile lumii au constituit o alianţă sfântă pentru a-l exorciza: politicieni şi jurnalişti, profesori conservatori şi intelectuali, radicali de toate felurile, genurile şi modele. Există oare vreun grup care să nu fi fost descris drept balcanic sau balcanizant de către adversarii săi ?”. 2 Ibidem, p. 44 : „[…] în acelaşi timp în care Balkan era acceptat şi folosit pe scară largă ca semnificant geografic,el devenea deja saturat de un înţeles social şi cultural ce-i mărea semnificatul cu mult dincolo de înţelesul său imediat şi concret. În momentul ín care el a cuprins şi a ajuns să semnifice un fenomen istoric complex, unele din aspectele politice ale acestui nou semnificat erau extrapolate şi au devenit, la rândul lor, semnificat independent.”

CONSULTA INTEGRALMENTE QUESTA TESI

La consultazione è esclusivamente in formato digitale .PDF

Acquista
Il miglior software antiplagio

L'unico servizio antiplagio competitivo nel prezzo che garantisce l'aiuto della nostra redazione nel controllo dei risultati.
Analisi sicura e anonima al 100%!
Ottieni un Certificato Antiplagio dopo la valutazione.

Informazioni tesi

  Autore: Ivancu Ovidiu
  Tipo: International thesis/dissertation
  Anno: 2005
  Università: Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba-Iulia
  Facoltà: Limbă şi Literatură
  Corso: Limba şi literatură română
  Lingua:
  Num. pagine: 77

FAQ

Per consultare la tesi è necessario essere registrati e acquistare la consultazione integrale del file, al costo di 29,89€.
Il pagamento può essere effettuato tramite carta di credito/carta prepagata, PayPal, bonifico bancario.
Confermato il pagamento si potrà consultare i file esclusivamente in formato .PDF accedendo alla propria Home Personale. Si potrà quindi procedere a salvare o stampare il file.
Maggiori informazioni
Ingiustamente snobbata durante le ricerche bibliografiche, una tesi di laurea si rivela decisamente utile:
  • perché affronta un singolo argomento in modo sintetico e specifico come altri testi non fanno;
  • perché è un lavoro originale che si basa su una ricerca bibliografica accurata;
  • perché, a differenza di altri materiali che puoi reperire online, una tesi di laurea è stata verificata da un docente universitario e dalla commissione in sede d'esame. La nostra redazione inoltre controlla prima della pubblicazione la completezza dei materiali e, dal 2009, anche l'originalità della tesi attraverso il software antiplagio Compilatio.net.
  • L'utilizzo della consultazione integrale della tesi da parte dell'Utente che ne acquista il diritto è da considerarsi esclusivamente privato.
  • Nel caso in cui l’utente che consulta la tesi volesse citarne alcune parti, dovrà inserire correttamente la fonte, come si cita un qualsiasi altro testo di riferimento bibliografico.
  • L'Utente è l'unico ed esclusivo responsabile del materiale di cui acquista il diritto alla consultazione. Si impegna a non divulgare a mezzo stampa, editoria in genere, televisione, radio, Internet e/o qualsiasi altro mezzo divulgativo esistente o che venisse inventato, il contenuto della tesi che consulta o stralci della medesima. Verrà perseguito legalmente nel caso di riproduzione totale e/o parziale su qualsiasi mezzo e/o su qualsiasi supporto, nel caso di divulgazione nonché nel caso di ricavo economico derivante dallo sfruttamento del diritto acquisito.
L'obiettivo di Tesionline è quello di rendere accessibile a una platea il più possibile vasta il patrimonio di cultura e conoscenza contenuto nelle tesi.
Per raggiungerlo, è fondamentale superare la barriera rappresentata dalla lingua. Ecco perché cerchiamo persone disponibili ad effettuare la traduzione delle tesi pubblicate nel nostro sito.
Per tradurre questa tesi clicca qui »
Scopri come funziona »

DUBBI? Contattaci

Contatta la redazione a
[email protected]

Ci trovi su Skype (redazione_tesi)
dalle 9:00 alle 13:00

Oppure vieni a trovarci su

Parole chiave

balcanism
balcanism literar
pitoresc
spaţii stridente
spaţiu
spaţiul public

Non hai trovato quello che cercavi?


Abbiamo più di 45.000 Tesi di Laurea: cerca nel nostro database

Oppure consulta la sezione dedicata ad appunti universitari selezionati e pubblicati dalla nostra redazione

Ottimizza la tua ricerca:

  • individua con precisione le parole chiave specifiche della tua ricerca
  • elimina i termini non significativi (aggettivi, articoli, avverbi...)
  • se non hai risultati amplia la ricerca con termini via via più generici (ad esempio da "anziano oncologico" a "paziente oncologico")
  • utilizza la ricerca avanzata
  • utilizza gli operatori booleani (and, or, "")

Idee per la tesi?

Scopri le migliori tesi scelte da noi sugli argomenti recenti


Come si scrive una tesi di laurea?


A quale cattedra chiedere la tesi? Quale sarà il docente più disponibile? Quale l'argomento più interessante per me? ...e quale quello più interessante per il mondo del lavoro?

Scarica gratuitamente la nostra guida "Come si scrive una tesi di laurea" e iscriviti alla newsletter per ricevere consigli e materiale utile.


La tesi l'ho già scritta,
ora cosa ne faccio?


La tua tesi ti ha aiutato ad ottenere quel sudato titolo di studio, ma può darti molto di più: ti differenzia dai tuoi colleghi universitari, mostra i tuoi interessi ed è un lavoro di ricerca unico, che può essere utile anche ad altri.

Il nostro consiglio è di non sprecare tutto questo lavoro:

È ora di pubblicare la tesi