Questo sito utilizza cookie di terze parti per inviarti pubblicità in linea con le tue preferenze. Se vuoi saperne di più clicca QUI 
Chiudendo questo banner, scorrendo questa pagina, cliccando su un link o proseguendo la navigazione in altra maniera, acconsenti all'uso dei cookie. OK

Monoteismului , esenta moralei naturale

REZUMAT

Lucrarea avansează puncte de vedere epistemologice asupra principalelor trei concepte religioase monoteiste drept mijloace tactice ale strategiei divine de edificare a raţionalităţii universale.
Studiul comparativ permite atât diseminarea între religiile monoteiste, cât şi evidenţierea surselor comune în elaborarea lor doctrinară.
Cel puţin în ce priveşte doctrina creştină, se renunţă la interpretarea sectar-interesată a scrierilor biblice, apelându-se la o manieră nonconformistă şi eminamente logică.
Alături de abordarea în maniera logicii neutrosofice a gânditorului român Florentin Smarandache de la University of New Mexico, lucrarea valorifică lucrările de ultimă generaţie ale etnologului rus Zahar Sitkin şi ale profeoarei australience Barbara Thierind privind descifrarea scrierilor sacre sumeriene, respectiv cercetările directe asupra manuscriselor de la Qumran. Nu în ultimul rând, sunt valorificate cercetările autorului asupra aşa-numitelor Evanghelii gnostice, inclusiv cea a lui Iuda Iscarioteanu.
Prezenta lucrare îşi revendică drept principal merit, semnalarea accentului necesar ce trebuie pus pe edificarea moralei naturale în viaţa oricărei comunităţi umane.

Mostra/Nascondi contenuto.
4 HOMO RELIGIOUS, FIINŢA CONŞTIINŢEI DE SINE Din punctul de vedere ştiinţific este aceptatã definirea fiinţei umane drept fiinţa conştiinţei de sine. Aceastã diferenţã specificã – fiinţă a conştiinţei de sine - presupune a deosebi omul de fiinţele regnului vegetal şi de celelalte fiinţe ale regnului animal, dar definirea evinent psihologistã a omului prin conştiinţă şi mai ales prin conştiinţa de sine, devine nici mãcar satisfăcãtoare din moment ce antropofilosofia* îşi asumã rigorile ştiinţei, în tinp ce psihologia este din ce în ce mai contestatã ca ştiinţã. Pentru antropofilosofie, drept disciplina religiilor supuse procesului de ştientificare (în sensul raţionalist), este mult mai acceptabilã definirea omului drept “homo religious” - acea fiinţã care poate (este capabilă) să admită existenţa necesarã a fiinţei supreme creatoare, numitã Dumnezeu. Deşi evident subiectivã, definirea sa drept homo religious, face din om acea fiinţã singularã creatã de Dumnezeu atât ca mijloc cât şi ca scop al edificării raţionalitãţii universale. Conştiinţa de sine drept parametru psihologic al fiinţei, împreunã cu acel “simţ” obiectiv de orientare în spaţiu şi timp - daruri cu care Dumnezeu a înzestrat Universul - determinând o incluziune nestrictă, ar putea completa satisfacător, din punctul de vedere antropofilosofic, fiinţa umană drept homo religious. Ideeia de bază este aceea că din orice definiţie dată fiinţei umane, în mod necesar, nu poate lipsi dimensiunea de homo religious (şi fiinţa atee* are această dimensiune chiar dacã aceasta şi-o contestã), atât din motive istorice cât şi gnostice*. Chiar şi în fazele cele mai de început ale existenţei speciei umane, religiozitatea nu putea lipsi, deşi baza raţionalã era probabil totalmente absentã. Afirmaţia este cu atât mai valabilã, cu cât antropofilosofia aduce dovezi logice de naturã fizicã şi mai ales metafizicã, despre existenţa fiinţei umane ca fiinţã religioasã. Conştiinţa de sine ca raportare a omului în spaţiu, nu este satisfãcãtoare pentru definirea sa, deoarece o astfel de raportare este caracteristicã, genetic şi “instinctual”, atât plantelor cât şi animalelor, şi se manifestã prin acea rãspândire zonalã (selectivã), controlatã genetic, pe suprafaţa Terrei. Nici raportarea la timp ca orientare - omul fiind (apodictic) singura fiinţã care conştientizeazã trecutul, prezentul şi viitorul - nu diferenţiazã net fiinţa umanã de celelalte fiinţe; asemãnãtor omului şi celelalte fiinţe au acel “ceas biologic” care le controleazã existenţa. Toate plantele au o perioadã de germinare riguros determinatã (sunt plante care nu pot încolţi decât dupã exact 17 ani şi dupã ce sãmânţa a trecut prin foc, spre exemplu), iar animalele au şi ele perioade specifice de gestaţie strict determinate. Dacã admitem sã denumim astfel de manifestãri temporale drept “memorie geneticã”, se poate depista la fiinţele umane şi ceea ce denumim “memorie mentalã” ca exerciţiu al manifestãrilor conştiente şi în ultimã instanţã, al comportamentului etic. Şi totuşi se poate vorbi despre homo religious sau despre fiinţa conştiinţei de sine, abia dacã aceastã fiinţã este capabilã sã reflecteze în maniera; unde, când, ce şi cine - manierã ce include caracterul religios al acestei fiinţe, chiar dacã el îmbracã aspectul pãgânismului ancestral sau modern şi, de ce nu, pe cel ateu.

International thesis/dissertation

Facoltà: Filosofie

Autore: Gheorghe Dinulescu-campina Contatta »

Composta da 111 pagine.

 

Questa tesi ha raggiunto 227 click dal 29/06/2007.

Disponibile in PDF, la consultazione è esclusivamente in formato digitale.