Questo sito utilizza cookie di terze parti per inviarti pubblicità in linea con le tue preferenze. Se vuoi saperne di più clicca QUI 
Chiudendo questo banner, scorrendo questa pagina, cliccando su un link o proseguendo la navigazione in altra maniera, acconsenti all'uso dei cookie. OK

Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare în materie comercială

1. Noţiunea de garanţii reale mobiliare
1.1. Noţiunea de garanţie
1.2. Evoluţia garanţiilor în dreptul românesc
1.3. Definiţia şi funcţiile garanţiilor reale mobiliare

2. Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare în materie comercială – aspecte generale
2.1. Reglementarea în Codul Civil şi Codul Comercial
2.2. Regimul juridic în prezent – legea nr. 99 / 1999
2.3. Principiile fundamentale ale unui regim juridic modern al garanţiilor reale mobiliare

3. Particularităţi privind garanţia reală mobiliară în contextul declanşării procedurii insolvenţei
3.1. Noţiuni generale
3.2. Particularităţi privind regimul juridic în cazul falimentului debitorului, creditorului sau al ambilor
3.3. Aspecte de drept internaţional privat

4. Concluzii

Mostra/Nascondi contenuto.
Anton R. Ion – Bucureşti 2007 U.C.D.C. 3 1. Noţiunea de garanţii reale mobiliare 1.1. Noţiunea de garanţie Garantiile apartin traditional dreptului civil, fiind strans legate de institutia obligatiilor. Obligatia civila, veche ca si dreptul, este o prezenta obligatorie, fara de care viata economico-juridica nu poate fi conceputa. Asa cum just s-a relevat, obligatiile “se afla la temelia oricarui raport de drept”. Normele ce compun institutia obligatiilor reglementeaza un domeniu distinct si important de relatii sociale si patrimoniale ce se refera la schimburile de bunuri si de prestatii in care partile se afla pe o pozitie de egalitate juridica. Obligatia – in sens larg – este raportul juridic in continutul caruia intra dreptul subiectului activ, denumit creditor, de a cere subiectului pasiv, numit debitor, de a da, a face sau a nu face ceva, sub sanctiunea constrangerii de catre stat, in caz de neexecutare de buna voie. Ratiuni ce isi au izvorul in nevoile si ritmul afacerilor au impus anumite derogari de la regulile dreptului comun in materia obligatiilor comerciale. Aceste derogari isi justifica existenta prin specificul actului de comert in conditiile in care comertul are nevoie de reguli juridice si de institutii favorabile pentru a asigura rapiditatea tranzactiilor si a dezvoltarii creditului. 1 Normele materiei obligatiilor comerciale s-au impus tuturor legislatiilor datorita acestor particularitati, raportul juridic de drept comercial fiind diferit de raportul juridic obligational de drept civil. Dincolo de aceste particularitati, atat in dreptul comercial, cat si in dreptul civil, esentiala este asigurarea executarii obligatiei rezultate din contractul incheiat intre parti, caci “Ratiunea finala a oricarei obligatii este executarea ei”. De aici pleaca si determinarea conceptului de garantie. Pentru inceput trebuie remarcat ca nicaieri Codul civil nu da o definitie a garantiei si nici nu face vreo enumerare a garantiilor. De altfel, aceeasi este situatia si in legislatiile altor tari. 2 1.2. Evoluţia garanţiilor în dreptul românesc De-a lungul timpului, sistemul garantiilor a ramas, in linii mari, acelasi, lucru reflectat si in literatura de specialitate. Totusi, in decursul anilor, chiar al secolelor, frecventa lor a fost intr-o continua schimbare. In economia capitalista dezvoltata, mobilele au devenit bunuri de pret, averile fiind preponderent mobiliare, lucru ce a condus la aparitia titlurilor de credit. Transformarea averilor a fost astfel insotita de crearea unor bogatii noi, dintre care titlurile de credit sunt una din cel mai insemnate. In societatea capitalista preferintele s-au indreptat catre garantiile mobiliare perfectionate. Ele se aplica deoarece creditul imobiliar, oneros si formalist, a devenit un obstacol in calea celeritatii pe care o solicitau raporturile comerciale. La alcatuirea Codului Civil romanesc din 1864 se remarca faptul ca legiuitorul a avut in vedere pentru materia privilegiilor si ipotecilor, pe langa Codul francez al imparatului Napoleon, si Legea belgiana din 1851 asupra regimului ipotecar, precum si proiectul Codului civil italian al ministrului Pisanelli. In anul 1887 este adoptat Codul comercial roman, in vigoare si astazi. Legiuitorul roman a folosit ca model Codul Comercial italian din 1882, cunoscut sub denumirea de codul Albertin. Codul roman a reglementat, ca o garantie speciala, numai gajul comercial – Cartea I, Titlul XIV “Despre gaj” iar in Cartea a II- a “Gajul vaselor de comert”. Prin Legea avocatilor din 1931 s-a creat un privilegiu imobiliar special in favoarea avocatului pentru garantarea creantei lui de onorar asupra imobilului adus sau conservat, prin serviciile lui, in patrimoniul clientului. In legea contractelor de munca se reglementa si privilegiul general al salariatului, in temeiul caruia creanta acestuia reprezentand salariul si accesoriile ce-i sunt datorate de patron era garantata cu privilegiul general asupra intregului patrimoniu al patronului, salariul neintrand astfel in concurs cu creditorii chirografari ai acestuia. Dezvoltarea relatiilor economice din secolul XX a determinat aparitia unor noi forme de garantare, in special in legatura cu raporturile comerciale, care nu mai corespund intocmai structurii uneia sau alteia dintre cele doua categorii de garantii considerate traditionale. Pe ideea de fidejusiune se intemeiaza garantiile personale reglementate prin legi speciale: Legea nr. 22/1969 modificata prin Legea nr. 54/1994 ce reglementeaza garantia constituita de un tert pentru pagubele ce le-ar produce gestionarul. Printre diferitele contracte de fidejusiune se cuvin a fi mentionate cu deosebire 1 Livia Mocanu, Garantiile reale mobiliare, Ed. All Beck 2004, p. 1 2 Livia Mocanu, Garantiile reale mobiliare, Ed. All Beck 2004, p. 2

International thesis/dissertation

Facoltà: Drept

Autore: Ion Anton Contatta »

Composta da 23 pagine.

 

Questa tesi ha raggiunto 162 click dal 31/07/2007.

Disponibile in PDF, la consultazione è esclusivamente in formato digitale.