Concedierea

CONCEDIEREA 3 CAPITOLUL 1 1.1 IMPORTANŢA MUNCII ÎN VIAŢA SOCIALĂ A OMULUI MUNCA reprezintă o necesitate vitală, sursă de existenţa, mijloc de realizare a marilor opere de artă, instrument de împlinire şi afirmare a personalităţii umane. Criza socială generată de apariţia şi dezvoltarea şomajului ne arată că munca este un factor de socializare de neînlocuit. Munca, înţeleasă ca o activitate creatoare de valori materiale sau spirituale, este indisolubil corelată cu viaţa omului. În procesul muncii, omul schimbă natura, o modelează conform nevoilor sale, evoluează şi se transformă pe sine. Prin muncă se integrează şi se afirmă în societate, se realizează material şi spiritual, creează premizele dezvoltării generaţiilor viitoare. 1 În afară că îl înnobilează, munca - scria Voltaire - păzeşte omul de trei mari rele: de plictiseală, de vicii şi de nevoi. Munca reprezintă activitatea umană specifică - manuală şi/sau intelectuală - prin care oamenii îşi utilizează aptitudinile (fizice şi intelectuale) în scopul producerii bunurilor cerute de satisfacerea trebuinţelor lor. Numai oamenii, datorită inteligenţei de care dispun sunt în masură să valorifice tot mai diversificat şi perfecţionat ceea ce le oferă mediul înconjurător. 2 Pentru creearea condiţiilor de păstrare a muncii, orientarea ei şi armonizarea intereselor capitalului cu cele ale salariaţiilor, munca este reglementată prin normele de drept. În procesul muncii, pe baza aplicării directe a forţei de muncă la mijloacele de producţie, apar între oameni relaţii sociale reglementate de lege, relaţii ce se definesc ca raporturi de muncă. Forma tipică a raportului juridic individual de muncă este cea fundamentată pe contractul individual de muncă. 1 Sanda Ghimpu, Alexandru Ţiclea – Dreptul Muncii – Editura All beck, Bucureşti 2000 2 Ion Traian Ştefănescu – Tratat elementar de dreptul muncii – Editura Lumina Lex, Bucureşti 1999