Questo sito utilizza cookie di terze parti per inviarti pubblicità in linea con le tue preferenze. Se vuoi saperne di più clicca QUI 
Chiudendo questo banner, scorrendo questa pagina, cliccando su un link o proseguendo la navigazione in altra maniera, acconsenti all'uso dei cookie. OK

Raspunderea partilor in contractul de transport pe calea ferata

Prin prezentarea acestei lucrări am urmărit reflectarea unui proces care are loc pretutindeni în lume. Este vorba de contractele ce se încheie între expeditori, cărăuşi şi destinatarii serviciilor acestora.
Prin redactarea acestei lucrări s-a urmărit, pe lângă analiza şi sinteza lucrărilor din doctrină şi jurisprudenţă, realizarea chiar şi sumară a etapelor derulării unor astfel de contracte, chiar dacă în activitatea de zi cu zi acestea nu se respectă întocmai.

Mostra/Nascondi contenuto.
3 CONSIDERAŢII GENERALE Gradul de dezvoltare al transporturilor ilustrează sugestiv nivelul de viaţă materială al unei ţări. Scriitorul Rudyard Kipling spunea, într-o expresie figurată, că în esenţă „o civilizaţie este un drum”. Aceleaşi valenţe se desprind din constatarea că „transportul constituie deopotrivă modelul şi reflectarea unei societăţi” 1 . Deplasarea în spaţiu a persoanelor şi bunurilor ce le aparţin sau care servesc în procesul de producţie constituie o realitate perceptibilă de la sine. 2 Activitatea de transport constituie mijlocul prin care se înlesneşte schimbul de bunuri şi deplasarea oamenilor de la un loc la altul, în timp şi spaţiu, reprezintă un domeniu important al activităţii economico-sociale prin intermediul căruia se realizează deplasarea în spaţiu a bunurilor şi persoanelor, în vederea satisfacerii nevoilor materiale şi spirituale ale societăţii omeneşti. Gradul de dezvoltare al transporturilor ilustrează sugestiv nivelul de viaţă materială al unei ţări. În România, în procesul de tranziţie spre economia de piaţă, transportul contribuie la apropierea zonelor economice, dezvoltarea tuturor ramurilor economiei naţionale, a judeţelor, repartizarea producţiei şi desfacerii, dezvoltarea legăturilor dintre ramurile industriei, dintre industrie şi agricultură, dintre oraşe şi sate. Pe plan economic, transportul se analizează ca o fază inseparabilă a producţiei şi desfacerii de mărfuri sau de servicii. Atât în amonte faţă de procesul de producţie, cât şi în aval, în raporturile cu piaţa, intervin contracte de furnizare, de vânzare-cumpărare sau de prestări servicii. Actele menţionate, de transmisiune de drepturi sau de folosinţă sunt corolarul inevitabil al oricărui transport. 1 Denis Broussolle, Le Transport, Paris,1995,p.5

International thesis/dissertation

Facoltà: Drept

Autore: Maria-delia Craciun Contatta »

Composta da 93 pagine.

 

Questa tesi ha raggiunto 255 click dal 24/09/2007.

 

Consultata integralmente 2 volte.

Disponibile in PDF, la consultazione è esclusivamente in formato digitale.

 

 

Per approfondire questo argomento, consulta le Tesi:
×