Protectia si promovarea drepturilor copilului in legislatia interna si la nivelul uniunii europene

4 INTRODUCERE Pentru fiecare dintre noi, copilăria este o secvenţă de istorie personală. Devenind părinti, copiii noştrii sunt cei pe care îi investim cu propriile speranţe neîmplinite, aşa cum au facut generaţiile dinaintea noastră, aşa cum vor face generaţiile ce vor urma. Copilaria este un tărâm magic. Nu ştim când şi unde se termină. Ne trezim doar că nu mai suntem copii, că am ieşit din copilărie, uneori fără să o fi trăit pe deplin. Copilaria este o lume fermecată, duioasă, dulce, lină, în care orice se poate întâmpla. Copilaria este singura etapă a vieţii în care trăim totul la maxima intensitate. În ca-re plângem şi râdem în aceeaşi zi, în care ne supărăm şi iertăm dupa câteva momente. Pe măsură ce trec anii şi ne maturizăm, nebunia şi exuberanţa copilariei dispar. De-venim mai serioşi, zâmbim mai puţin, nu ne mai bucurăm de orice nimic care ni se oferă, avem gusturi, pretenţii rafinate. Calităţile şi aptitudinile copilului trebuie descoperite şi valorificate pentru ca acesta să-şi contureze o personalitate puternică, demnă. Copiii sunt mugurii viitorului ţării, de aceea orice subiect tratat despre copii trebuie luat în considerare, de către instituţiile statu-lui, pentru a preveni mai întâi şi apoi, acolo unde este cazul, a combate situaţii sociale pro-blemă în care se găsesc copiii fără părinţi sau cu părinţi dezechilibraţi ori când persoane fă-ră nici un fel de scrupule abuzează de slăbiciunea copiilor. Lecţiile copilăriei sunt instinctele adultului, de aceea, primordial în perioada copilă-riei, “omului mic”, este necesar un cadru familial armonios, ambient pentru formarea lui psihică, afectivă, morală şi fizică ca adult. Dar uneori, cadrul familial lipseşte sau în fami-lia de origine nu sunt îndeplinite condiţiile pentru buna dezvoltare a copilului. Din acest moment intervine societatea, şi instituţiile statului pentru a-i oferi copilului aflat în dificul-tate condiţii cât mai apropiate de cele familiale. Astfel, au apărut instituţii de tip rezidenţial şi de tip familial in care copiilor le sunt oferite condiţii apropiate de cele familiale. Acestor copii le lipseşte un „ingredient” pentru a fi fericiţi, dragostea părinţilor. De aceea se încea-rcă cu preponderenţă plasarea acestor copii în familia extinsă, sau adopţia pentru ca aceştia să nu simtă lipsa părinţilor. În alegerea acestei teme foarte delicată am fost influenţat de experienţa tatălui meu, care la o vârstă fragedă de numai 4 ani, a fost părăsit de mama sa, dar ulterior a fost adop-tat de o familie, care nu putea să aibă copii, bunicii mei, aceştia oferindu-i toată dragostea şi grija de care avea nevoie. În acest fel tatăl meu nu a simţit lipsurile unui copil instituţio-nalizat şi s-a dezvoltat normal. De asemenea o influenţă a avut-o şi prietena mea, care este învăţătoare, şi care îmi vorbeşte mult despre copiii pe care îi are în clasă .