Questo sito utilizza cookie di terze parti per inviarti pubblicità in linea con le tue preferenze. Se vuoi saperne di più clicca QUI 
Chiudendo questo banner, scorrendo questa pagina, cliccando su un link o proseguendo la navigazione in altra maniera, acconsenti all'uso dei cookie. OK

Separarea puterilor in stat

Teza abordeaza specificul teoriei separarilor puterilor in stat si mecanisnul realizarii colaborarii si conlucrarii acestor puteri.

Mostra/Nascondi contenuto.
- 2 - Capitolul I. APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA ISTORICĂ A TEORIEI SEPARĂRII PUTERILOR §1. Aspecte generale. §2. Apariţia şi evoluţia teoriei separării puterilor în plan mondial. §3. Apariţia şi evoluţia teoriei separării puterilor în arealul românesc. §1. În sensul atribuit în prezent, teoria separării puterilor a apărut în secolul Luminilor, ca reacţie împotriva monarhiei absolute considerate de drept divin. Monarhia absolută este forma de guvernămînt în care regele concentrează în mîinile sale puterea supremă, considerîndu-se personificarea statului, de unde şi celebra formulă a regelui Ludovic al XIV-lea: „statul sunt eu” („L’etat c’est moi”). Monarhia este specifică antichităţii, Evului Mediu, unde a evoluat spre absolutism monarhic şi epocii moderne, unde a evoluat spre regim constituţional sau parlamentar, caracterizat prin delimitarea netă a puterilor monarhului potrivit legii sau a cedat definitiv locul regimului republican, ca în S.U.A. Primele idei referitor la ineficacitatea monarhiei au apărut în antichitate. Astfel Aristotel considera că „puterea absolută a unuia nu este nici justă, nici utilă”. Deşi idei referitor la separarea puterilor au existat şi în antichitate („Politica”, Aristotel), se consideră că teoria separaţiei puterilor a apărut în epoca modernă, în condiţiile luptei împotriva absolutismului feudal, caracterizat prin abuzuri şi acţiuni arbitrare, în procesul de căutare a unei forme de organizare a statului care să înlăture abuzurile de putere şi dominaţia nelimitată a celor care deţin puterea. În acest context, în Anglia, a apărut teoria separării puterilor, formulată de John Locke. Ulterior această teorie a fost dezvoltată în forma ei cea mai desăvîrşită de către Charles-Louis Montesquieu, în Franţa. Perfecţionarea teoriei separării puterilor a fost realizată după aproximativ patru decenii de către constituţionaliştii americani care au dat viaţă teoriei lui Montesquieu şi au pus-o la baza constituţiei S.U.A. din 1787. §2. În literatura de specialitate teoria separării puterilor în stat este asociată cu numele baronului de Montesquieu (Charles de Secondat) şi cu lucrarea sa „Despre spiritul legilor” (1748). Cu toate acestea teoria separării puterilor apare încă în epoca antică şi este abordată în lucrările unor gînditori care menţionează existenţa unor autorităţi distincte în cadrul cetăţii. Astfel Aristotel, în lucrarea sa „Politica” cu mai bine de 2 mii de ani înaintea lui Montesquieu, vorbeşte despre Corpul Deliberativ (delibera afacerile publice), Corpul Judiciar (avea ca misiune înfăptuirea justiţiei) ş i Corpul Magistraţilor (căruia îi aparţinea comandamentul; constituit din funcţionari), ca entităţi distincte în cadrul statului atenian. Aristotel descrie diverse forme de activitate a ale organelor statului, dar nu stabileşte nici o repartiţie a funcţiilor dintre aceste organe, el admite ca aceeaşi persoană să exercite în acelaşi timp toate trei funcţii şi din aceste considerente, la acea etapă putem vorbi doar despre apariţia teoriei separării puterilor în stat, definirea şi fundamentarea căreia a rămas o sarcină pentru generaţiile următoare de reprezentanţi ai filosofiei politice. John Locke (1632-1704) care s-a afirmat la sfîrşitul sec. XVII- lea ca întemeietor al liberalismului politic, de asemenea şi-a adus aportul la constituirea teoriei actuale a separării puterilor, fiind cel care a dat prima formulare doctrinei moderne a separaţiei puterilor în stat. În opera sa „Essay on Civil Government”(1688), Locke distinge în stat trei puteri: puterea legislativă, puterea executivă şi puterea federativă(puterea de a face război, pace şi de a încheia tratate). În cele două „Tratate despre guvernămînt” (1689), care dealtfel au stat la baza istoricului „jurămînt democratic al suveranului faţă de supuşii săi” („Bill of Right, 1690”), Locke apreciază limitarea puterii ca bază a contractului politic stabilit între popor şi conducătorii săi. În opinia lui Adrian -Paul Iliescu doctrina politică a lui Locke ,,este o doctrină a limitării puterii, şi din această sursă provine şi interesul modernităţii pentru ea:

International thesis/dissertation

Facoltà: Drept

Autore: Aaa Aaa Contatta »

Composta da 43 pagine.

 

Questa tesi ha raggiunto 382 click dal 20/12/2007.

Disponibile in PDF, la consultazione è esclusivamente in formato digitale.

 

 

Per approfondire questo argomento, consulta le Tesi:
×