Skip to content

Imagini ale românilor în ''Dilema veche''


În mentalul colectiv românesc, momentul 1989 a însemnat debutul unor modificări majore în ceea ce priveşte rostul, rolul, dar mai ales relaţiile Românilor cu Ceilalţi. Presa culturală din aceşti ani a reflectat, direct sau indirect, toate aceste fenomene identitare. În prezenta lucrare, vom încerca să schiţăm profilul câtorva tipuri de Români, aşa cum se desprinde el din paginile revistei „Dilema veche”.
Se impun de la bun început câteva precizări în legătură cu motivaţia şi intenţia acestei lucrări. Având în vedere vastitatea subiectului, orice pretenţie de exhaustivitate este exagerată. Am limitat cercetarea la articolele publicate în „Dilema veche” pentru că, pe de o parte, profilul unei asemenea lucrări nu ar fi permis studierea unui material mai amplu şi, pe de altă parte, pentru că această revistă sintetizează opinia unora dintre cei mai importanţi oameni de cultură care s-au exprimat în spaţiul public românesc în ultimii 16 ani.
Premisa de la care porneşte prezenta lucrare este că în mentalul colectiv s-a manifestat pe deplin conflictul dintre o identitate păstrată inerţial din timpul comunismului şi alta care – de multe ori artificial şi forţat – s-a manifestat ca o necesitate de adaptare la societatea post-comunistă. Ar trebui, de asemenea, precizat că tipurile de Români discutate în prezenta lucrare urmăresc o tipologie generală, deşi suntem pe deplin conştienţi că o cercetare mai amplă ar trebui să ţină cont de faptul că România a parcurs inegal perioada tranziţiei. Se poate vorbi, fără teama de a greşi, despre tipuri de Români diferenţiate în funcţie de regiunile istorice româneşti; dincolo de acest adevăr, însă, există şi trăsături generale, asupra acestora concentrându-se prezenta cercetare.
Capitolul teoretic îşi propune să fixeze instrumentele de lucru folosite, apelând la teorii ale genezei mentalului colectiv. Am încercat, sumar, să definim termenii şi să fixăm reperele teoretice cu ajutorul cărora să putem ajunge la o cercetare aplicată pe text. Următorul capitol analizează relaţia între Români şi Europa, pornind de la constatarea că o constantă a tranziţiei româneşti este raportarea generică la Europa privită ca spaţiu idilic, salvator, de cele mai multe ori. Următorul capitol se referă la trei prototipuri de Români: Românul nostalgic, Românul bigot şi Românul bidimensional.
Intenţia lucrării este de a schiţa reperele unui ADN identitar românesc, într-un moment în care societatea românească trece prin transformări care nu pot să rămână fără consecinţe pentru profilul identitar al Românului.

CONSULTA INTEGRALMENTE QUESTA TESI

La consultazione è esclusivamente in formato digitale .PDF

Acquista
Mostra/Nascondi contenuto.
IMAGINI ALE ROMÂNILOR ÎN „DILEMA VECHE” 3 ARGUMENT În mentalul colectiv românesc, momentul 1989 a însemnat debutul unor modificări majore în ceea ce priveşte rostul, rolul, dar mai ales relaţiile Românilor cu Ceilalţi. Presa culturală din aceşti ani a reflectat, direct sau indirect, toate aceste fenomene identitare. În prezenta lucrare, vom încerca să schiţăm profilul câtorva tipuri de Români, aşa cum se desprinde el din paginile revistei „Dilema veche”. Se impun de la bun început câteva precizări în legătură cu motivaţia şi intenţia acestei lucrări. Având în vedere vastitatea subiectului, orice pretenţie de exhaustivitate este exagerată. Am limitat cercetarea la articolele publicate în „Dilema veche” pentru că, pe de o parte, profilul unei asemenea lucrări nu ar fi permis studierea unui material mai amplu şi, pe de altă parte, pentru că această revistă sintetizează opinia unora dintre cei mai importanţi oameni de cultură care s-au exprimat în spaţiul public românesc în ultimii 16 ani. Premisa de la care porneşte prezenta lucrare este că în mentalul colectiv s-a manifestat pe deplin conflictul dintre o identitate păstrată inerţial din timpul comunismului şi alta care – de multe ori artificial şi forţat – s-a manifestat ca o necesitate de adaptare la societatea post-comunistă. Ar trebui, de asemenea, precizat că tipurile de Români discutate în prezenta lucrare urmăresc o tipologie generală, deşi suntem pe deplin conştienţi că o cercetare mai amplă ar trebui să ţină cont de faptul că România a parcurs inegal perioada tranziţiei. Se poate vorbi, fără teama de a greşi, despre tipuri de Români diferenţiate în funcţie de regiunile istorice româneşti; dincolo de acest adevăr, însă, există şi trăsături generale, asupra acestora concentrându-se prezenta cercetare. Capitolul teoretic îşi propune să fixeze instrumentele de lucru folosite, apelând la teorii ale genezei mentalului colectiv. Am încercat, sumar, să definim termenii şi să fixăm reperele teoretice cu ajutorul cărora să putem ajunge la o

CONSULTA INTEGRALMENTE QUESTA TESI

La consultazione è esclusivamente in formato digitale .PDF

Acquista
Il miglior software antiplagio

L'unico servizio antiplagio competitivo nel prezzo che garantisce l'aiuto della nostra redazione nel controllo dei risultati.
Analisi sicura e anonima al 100%!
Ottieni un Certificato Antiplagio dopo la valutazione.

Informazioni tesi

  Autore: Ivancu Ovidiu
  Tipo: International thesis/dissertation
  Anno: -
  Università: Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba-Iulia
  Facoltà: Limbă şi Literatură
  Corso: Limba şi literatură română
  Lingua:
  Num. pagine: 43

FAQ

Per consultare la tesi è necessario essere registrati e acquistare la consultazione integrale del file, al costo di 29,89€.
Il pagamento può essere effettuato tramite carta di credito/carta prepagata, PayPal, bonifico bancario.
Confermato il pagamento si potrà consultare i file esclusivamente in formato .PDF accedendo alla propria Home Personale. Si potrà quindi procedere a salvare o stampare il file.
Maggiori informazioni
Ingiustamente snobbata durante le ricerche bibliografiche, una tesi di laurea si rivela decisamente utile:
  • perché affronta un singolo argomento in modo sintetico e specifico come altri testi non fanno;
  • perché è un lavoro originale che si basa su una ricerca bibliografica accurata;
  • perché, a differenza di altri materiali che puoi reperire online, una tesi di laurea è stata verificata da un docente universitario e dalla commissione in sede d'esame. La nostra redazione inoltre controlla prima della pubblicazione la completezza dei materiali e, dal 2009, anche l'originalità della tesi attraverso il software antiplagio Compilatio.net.
  • L'utilizzo della consultazione integrale della tesi da parte dell'Utente che ne acquista il diritto è da considerarsi esclusivamente privato.
  • Nel caso in cui l’utente che consulta la tesi volesse citarne alcune parti, dovrà inserire correttamente la fonte, come si cita un qualsiasi altro testo di riferimento bibliografico.
  • L'Utente è l'unico ed esclusivo responsabile del materiale di cui acquista il diritto alla consultazione. Si impegna a non divulgare a mezzo stampa, editoria in genere, televisione, radio, Internet e/o qualsiasi altro mezzo divulgativo esistente o che venisse inventato, il contenuto della tesi che consulta o stralci della medesima. Verrà perseguito legalmente nel caso di riproduzione totale e/o parziale su qualsiasi mezzo e/o su qualsiasi supporto, nel caso di divulgazione nonché nel caso di ricavo economico derivante dallo sfruttamento del diritto acquisito.
L'obiettivo di Tesionline è quello di rendere accessibile a una platea il più possibile vasta il patrimonio di cultura e conoscenza contenuto nelle tesi.
Per raggiungerlo, è fondamentale superare la barriera rappresentata dalla lingua. Ecco perché cerchiamo persone disponibili ad effettuare la traduzione delle tesi pubblicate nel nostro sito.
Per tradurre questa tesi clicca qui »
Scopri come funziona »

DUBBI? Contattaci

Contatta la redazione a
[email protected]

Ci trovi su Skype (redazione_tesi)
dalle 9:00 alle 13:00

Oppure vieni a trovarci su

Parole chiave

'dilema veche'
adn identitar
identitate
imaginar
imagine
mental colectiv

Tesi correlate


Non hai trovato quello che cercavi?


Abbiamo più di 45.000 Tesi di Laurea: cerca nel nostro database

Oppure consulta la sezione dedicata ad appunti universitari selezionati e pubblicati dalla nostra redazione

Ottimizza la tua ricerca:

  • individua con precisione le parole chiave specifiche della tua ricerca
  • elimina i termini non significativi (aggettivi, articoli, avverbi...)
  • se non hai risultati amplia la ricerca con termini via via più generici (ad esempio da "anziano oncologico" a "paziente oncologico")
  • utilizza la ricerca avanzata
  • utilizza gli operatori booleani (and, or, "")

Idee per la tesi?

Scopri le migliori tesi scelte da noi sugli argomenti recenti


Come si scrive una tesi di laurea?


A quale cattedra chiedere la tesi? Quale sarà il docente più disponibile? Quale l'argomento più interessante per me? ...e quale quello più interessante per il mondo del lavoro?

Scarica gratuitamente la nostra guida "Come si scrive una tesi di laurea" e iscriviti alla newsletter per ricevere consigli e materiale utile.


La tesi l'ho già scritta,
ora cosa ne faccio?


La tua tesi ti ha aiutato ad ottenere quel sudato titolo di studio, ma può darti molto di più: ti differenzia dai tuoi colleghi universitari, mostra i tuoi interessi ed è un lavoro di ricerca unico, che può essere utile anche ad altri.

Il nostro consiglio è di non sprecare tutto questo lavoro:

È ora di pubblicare la tesi