Propaganda familială Iulio – Claudiană. Mausoleul lui Augustus

3 I. Structuri propagandistice familiale Legitimarea puterii a fost, pentru orice conducător, indiferent de epocă şi circumstanţe, o problemă de primă importanţă, căreia i–au fost alocate resurse umane şi materiale majore. Indiferent de elementele adiacente introduse, întotdeauna a fost oportun ca legitimarea să se facă şi prin descendeţă - reală sau fictivă, auto–asumată sau conferită, spirituală sau sangvină. Prezentate oportun, oricare dintre aceste variante şi oricare combinaţie dintre ele, pot duce la rezulatatul dorit, pot câştiga încredere şi sprijin. Sângele oferă garanţia calităţilor personale, iar filiaţia (semi -) divină aduce un plus charismei personale. În privinţa legitimării prin descendenţă, Orientul pre–elenistic apare ca „mare maestru”. Influenţele resimţite, însă, de Roma de pe urma acestor teologii regale sunt doar indirecte. În Orient, legitimarea se face în mare parte prin sângele regal; nelipsita descendenţă divină face ca acest sânge să fie „sfânt”. Dorinţa de a–i păstra puritatea justifică – la nivel ideologic – căsătoriile între membrii familiei. Femeile casei regale sunt singurele mame „acceptabile” pentru un viitor conducător, întru–cât ele însele sunt purtătoare ale sângelui divin şi descendente ale înaintaşilor dinastici. Acest sistem duce la apariţia unor linii de înrudire complicate, are o ideologie, deşi nu întotdeauna complexă, uneori foarte complicată şi puţin prolixă, care se pliază numai pe anumite valori morale. Tradiţia greacă clasică dă o importanţă moderată legitimării statutului prin descendenţă. Desigur, familia asigură locul în cadrul cetăţii, social şi într–o oarecare măsură politic. Chiar şi în cea mai democratică societate, o descendenţă ilustră facilitează nu de puţine ori votul de încredere al maselor. Arborii genealogici însă, în cetăţile greceşti, sunt sinuoşi: familiile importante descind dintr–un erou legendar sau chiar un zeu, după care urmează o genealogie obscură, până la membrii generaţiei care s–a făcut reamrcată în polis şi a cărei amintire şi fapte ţin de istoria recentă. Cultul eroilor reali, antrenat în jurul mormintelor miceniene de cele mai multe ori, este anonim şi se constituie mai mult într–o formă semi–religioasă de aducere aminte