Studiul faptuitorului facut de catre organele judiciare

3 CAPITOLUL I OBLIGAŢIA ORGANELOR JUDICIARE DE A CUNOAŞTE PERSONALITATEA INFRACTORULUI Secţiunea I 1. Consideraţii introductive Termenul de criminologie a fost folosit, pentru prima dată, de către antropologul francez Paul Topinard, în anul 1879 1 . Termenul de criminologie, din punct de vedere etimologic, derivă din latinescul crimen, care înseamnă crimă cu sensul de infracţiune şi acuzaţie, faptă penală şi din grecescul logos, care însemnă cuvânt cu sensul de idee, raţiune, ştiinţă. Criminologia este o ştiinţă cu o vechime mai mare decât aproape toate celelalte ştiinţe, derivate din dreptul penal. Criminologia a apărut ca un fenomen social. În ceea ce priveşte stabilirea obiectului de studiu al criminologiei, există o varietate de opinii, adesea contradictorii. Ca o consecinţă firească a particularităţilor istorice şi epistemologice ale acestei discipline. Faptul că, criminologia a apărut şi s-a dezvoltat un timp în cadrul altor discipline ştiinţifice a determinat o dominare inevitabilă a sistemului referenţial şi a modelului etiologic propriu acestor discipline. Consecinţa a fost că, o perioadă îndelungată de timp, obiectul de cercetare a fost fragmentat în diverse laturi şi aspecte ale fenomenului criminalităţii, ceea ce a întârziat, fără îndoială, procesul de edificare a criminologiei ca ştiinţă. Majoritatea autorilor înclină să creadă că obiectul de studiu al criminologiei îl constituie fapta penală (infracţiunea, crima, delictul). Alţii ca de exemplu E.H. Sutherland 2 , susţin că obiectul criminologiei îl constituie infracţiunea ca fenomen social, însă include în concept nu numai faptele penale, ci şi pe cele care privesc încălcări ale legii de natură civilă sau administrativă. În concluzie, apreciez că obiectul de studiu al criminologiei este criminalitatea ca fenomen social, fapta penală comisă, făptuitorul, victima şi reacţia socială împotriva criminalităţii. 1 R.M. Stănoiu, Introducere în criminologie, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1989, p.11. 2 E.H. Sutherland, D.R. Cressez, Principes de criminologie, Paris, Cujas, 1966, p.11-15.