6
investigare ( chimică, medicală, radiologică, genetică etc.) a generat noi posibilităţi
utile de “invadare” a spaţiului privat, a corpului omenesc şi a vieţii intime;
simultan, tehnicile de înregistrare audio şi video au creat posibilitatea
supravegherii manifestărilor umane, inclusiv în viaţa personală.
A doua evoluţie este de ordin moral: relaxarea stringenţelor şi interdicţiilor
morale ( inclusiv a celor fundamentate religios ) a permis practici care anterior nu
fusese localizate în sfera libertăţii private, pur şi simplu fiindcă erau considerate
“perverse”, “nenaturale”, “demonice” sau odioase ( avorturile, practicile sexuale
alternative, transplantul de organe, chirurgie estetică etc.).
Cea de a treia evoluţie ţine de sfera socială: multietnicismul şi
multiculturalitatea, ca şi diversificarea stilurilor de viaţă, au adus la un loc ( în
acelaşi spaţiu public ) populaţii şi grupuri cu practici şi opţiuni sensibil diferite în
sfera privată.
În condiţiile în care individualismul modern şi-a menţinut sau chiar amplificat
revendicările, toate aceste procese au multiplicat problemele legate de privacy şi au
revigorat disputele cu privire la modul în care trebuie înţeles dreptul la viaţă
privată. Dar sfera de viaţă privată tinde să aibă extinderi diferite, în dependenţă de
cultură ( popor ), mentalitate – privite ca aspecte care ţin de un grup, precum şi de
statutul social al persoanei, privită ca individ
5
.
Astfel, se evidenţiază faptul că germanii au nevoie de locuri etanşe, construiesc
reşedinţe ale căror balcoane sunt ferite de privirile indiscrete sau sunt înconjurate
de garduri înalte, în timp ce, la polul opus, meridionalul francez preferă locuri
publice, localul de servit cafea, restaurante, grădini, locuieşte în case adesea
aglomerate şi nu are nevoie presantă de intimitate.
Între aceste două contraste se găsesc societăţile americane şi engleze:
americanul doreşte să aibă propriul său birou, iar englezul nu va avea, de obicei,
nici un birou de afaceri şi încă din tinereţe el se va obişnui să trăiască în
comunităţi, în aşa zisele “nursery”, chiar membrii Parlamentului nu au nici un
cabinet şi tranşează afacerile în grădini publice.
Şi totuşi, în contrast cu meridionalii, ei impun vecinilor să le respecte
convorbirile private şi cercul lor de intimitate.
În privinţa statutului social, desigur, oricine are dreptul la viaţă privată, dar
sfera de intimitate se restrânge proporţional cu celebritatea individului, de aici
având şi o importanţă mai deosebită convorbirile intime pe care le poartă,
fotografiile sau peliculele în care apare.
Evaluarea unei manifestări ca aparţinând sau nu de sfera intimă a persoanei
poate fi facută după două criterii.
Un prim criteriu ar fi locul unde s-a petrecut această manifestare. Dacă ea a avut
loc într-un cadru strict privat ( locuinţă sau reşedinţă ), se va putea decide că
manifestarea a avut un caracter intim într-o asemenea accepţie a manifestării
6
, deşi
5
Edward T Hall, The hidden dimension, Editura Daubleday & Company, Inc., New-York, 1969, p. 36.
6
Cum ar fi convorbirile personale confidenţiale care au avut loc în locurile publice, pe stradă, în restaurant, într-un
parc etc.
7
ar fi greu să li se refuze acestor manifestări caracterul lor privat, intim
7
.
Un al doilea criteriu ar fi acela al caracterului manifestării, indiferent de locul
unde a avut loc. În acest caz, trebuie să se facă dovada că, prin natura sa,
manifestarea a avut un caracter confidenţial, intim, dovadă nu uşor de făcut dacă
ţinem seama că evaluarea ca intimă a unei manifestări care a avut loc în public
poate fi uşor contestată, mai ales când caracterul confidenţial nu apare cu maximă
evidenţă.
Astfel, noţiunea de viaţă privată acoperă mai multe domenii: chestiunile ce ţin
de orientarea sexuală a individului şi/sau discriminările determinate de aceasta
(homosexualitatea, transexualitatea), supravegherea persoanei, inviolabilitatea
domiciliului, interceptarea corespondenţei scrise şi telefonice, strângerea datelor,
colectarea, păstrarea şi dezvăluirea informaţiilor etc.
O deosebită importanţă a căpătat, mai ales odată cu dezvoltatea tehnico-
ştiinţifică, tehnologică, prevenirea şi protejarea încălcării prin orice mijloace de
interceptare a dreptului la viaţă privată.
Astfel, deşi evenimentul din 1876, când Thomas Watson a confecţionat primul
telefon pentru inventatorul acestuia Alexander Graham Bell a fost un mare salt
pentru comunicare, odată cu răspândirea acestuia şi, mai ales, odată cu
descoperirea din 1947 a conceptelor de bază a telefoanelor celulare şi cu inventarea
telefonului mobil modern realizată de Doctorul Martin Cooper, răspândirea
telefonului a căpătat un caracter universal
8
, devenind, în acelaşi timp, şi o
modalitate de intruziune în viaţa privată a persoanelor, fapt care necesită un sistem
juridic şi un cadru legislativ care să garanteze şi să ofere o prevenire şi o pedepsire
utilă a încălcării dreptului la viaţă privată prin interceptarea convorbirilor şi
captarea de imagini săvârşite în mod ilegal.
7
Eliodor Tanislav, Ocrotirea penala a dreptului la intimitate, în Revista de drept penal, nr.3 / 1998, p.42.
8
Potrivit unei statistici afişate pe www.gsmland.ro, Sistemul Global pentru Comunicaţii funcţionează în mai mult
de o sută de ţări şi numărul utilizatorilor GSM de pe glob creşte cu o jumătate de milion în fiecare lună.
8
§.1 Protecţia vieţii private împotriva oricăror mijloace ilegale de
interceptare în contextul legislativ român
Legiuitorul român a instituit o serie de mijloace de protecţie în sensul apărării
vieţii private, mijloace de drept constituţional, administrativ, penal, civil sau de
dreptul familiei însă, în contextul realităţii socio-juridice actuale, par a fi
insuficiente. Tocmai de aceea opinia publică, presa şi legislativul şi-au conjugat
efortul în încercarea de a contura proiectul.
Constituţia României, legea de bază a ţării, aşa cum a fost modificată prin
Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, în capitolul 2, care
conţine drepturile şi libertăţile fundamentale, alin. 26, care face referinţă la viaţa
intimă, familială şi privată, prevede:
“(1) Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.
(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă
drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.”
De asemenea, în articolul 49, cu privire la restrângerea exerciţiului unor
drepturi sau al unor libertăţi, sunt evidenţiate următoarele:
“(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi
numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a
sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor;
desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale ori
ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu
poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.”
Referindu-ne la secretul corespondenţei, în art. 28, este prevăzut faptul că:
“Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor
telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.”
Codul penal din 1968 incrimineaza în art. 195 violarea secretului corespondenţei.
Astfel, potrivit alin. 1, infracţiunea constă în:
“Deschiderea unei corespondenţe adresate altuia ori interceptarea unei convorbiri
sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere
la distanţă, fără drept.”
Iar potrivit alin.2, constă în :
“Sustragerea, distrugerea sau reţinerea unei corespondenţe, precum şi divulgarea
conţinutului unei corespondenţe, chiar atunci când a fost trimisă deschisă sau a fost
deschisă din greşeală, ori divulgarea conţinutului unei convorbiri sau comunicări
interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de acesta din
greşeală sau din întâmplare. “
Interceptarea unei convorbiri sau comunicări înseamnă a surprinde, a asculta o
9
convorbire între două persoane sau o comunicare pe care o persoană o face alteia.
Nu interesează conţinutul convorbirii sau comunicării, după cum nu interesează
nici dacă faptuitorul a interceptat convorbirea sau comunicarea în întregime sau în
parte. Interceptarea trebuie să fie, însă, frauduloasă, efectuată fără drept
9
.
În contextul armonizării legislaţiei naţionale cu cerinţele Comunităţii
Europene, legiuitorul, în proiectul noului Cod penal, a propus incriminarea la art.
209, în capitolul privind “crime şi delicte contra libertăţii persoanei”, a infracţiunii
de “încălcare prin orice mijloace de interceptare a dreptului la viaţă privată”.
Astfel, Legea nr. 301/2004, în articolul 209, a acordat mai multă importanţă
interceptării convorbirilor telefonice, precum şi captărilor de imagini şi are
următorul conţinut în privinţa modului de săvârşire al infracţiunii:
“(1) Încălcarea dreptului la viaţă privată al unei persoane prin folosirea oricăror
mijloace de interceptare de la distanţă de date, informaţii, imagini sau sunete din
interiorul locurilor menţionate în art. 208 alin. (1)
10
, fără consimţământul persoanei
care le foloseşte sau fără permisiunea legii, se pedepseşte cu închisoare strictă de la
un an la 3 ani sau cu zile-amendă.
(2) Fotografierea sau filmarea din locuri publice a exteriorului unui imobil cu
destinaţia de locuinţă, reşedinţă sau casă de vacanţă, aparţinând oricărei persoane,
nu constituie infracţiune.”
Asemenea fapte ar urma
11
să fie mai grav sancţionate în măsura în care cel
care obţine pe această cale sunete, imagini, documente secrete din viaţa intimă a
persoanei le dezvăluie şi altor persoane sau le dă publicităţii fără consimţământul
celui vizat.
Mai grav ar trebui sancţionat acela care săvârşeşte asemenea fapte din
dorinţa de profit, chiar şi prin şantaj, precum şi acela care avea calitatea de
funcţionar
12
.
Evident, în toate aceste cazuri, ar urma să se facă confiscarea înregistrării
făcute şi a aparatelor de înregistrare sau de ascultare.
Rămâne ca aceasta să intre în vigoare şi să se precizeze prin activitatea
jurisprudenţială, precum şi prin literatura de specialitate şi / sau alte acte normative
conţinutul exact al infracţiunii, cazurile incriminate şi alte aspecte care ţin de
conţinutul şi săvârşirea infracţiunii.
Codul de pocedură penală, în art. 91
1-
91
6
prevede procedura legală a
realizării interceptării convorbirilor telefonice, cea realizată de organele
competente după obţinerea autorizării din partea procurorului.
Legea 51/1991
13
privind siguranţa naţională a României
14
prevede
15
că nici o
9
Tudorel Toader, Drept penal. Partea specială, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2002, p. 122.
10
Locurile menţionate în art 208, alin. 1 sunt “ locuinţă, încăpere, dependinţă sau un loc împrejmuit ţinând de
acestea”.
11
Eliodor Tanislav, Protecţia penală a dreptului la intimitate în perspectiva noului Cod penal, Revista Dreptul,
nr.8 / 2003, p.126.
12
După modelul spaniol.
13
A fost înaintată în 2003 o propunere legislativă de modificare şi completare a art.11, alin.1, lit.a din Legea
10
persoană nu poate face obiectul unei imixtiuni în viaţa sa particulară ori în
corespondenţă sau comunicaţii, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale,
daca nu săvârşeşte vreuna din faptele ce constituie, potrivit prezentei legi, o
ameninţare la adresa siguranţei naţionale şi că mijloacele de obţinere a
informaţiilor necesare siguranţei naţionale nu trebuie să lezeze, în nici un fel,
drepturile sau libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, viaţa particulară, onoarea sau
reputaţia lor, ori să îi supună la îngrădiri ilegale
16
.
Astfel, este reglementată complet şi expres prin dispoziţiile art. 13-15
restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi pentru apărarea
securităţii naţionale, respectiv a siguranţei naţionale. Legea stabileşte temeiul legal
al autorizării, scopul urmărit, procedura de solicitare şi obţinere a mandatului
( competenţa de a solicita şi emite mandate, conţinutul şi durata actului de
autorizare, precum şi drepturile conferite titularului şi persoanelor împuternicite a
proceda la executarea acestuia), precum şi modul de rezolvare în situaţiile care
impun înlăturarea unor pericole iminente pentru siguranţa naţională.
Art.13 alin 1 din Legea nr.51/1991 dispune că: “Situaţiile prevăzute la art. 3
constituie temei legal pentru a se solicita procurorului, în cazuri justificate, cu
respectarea prevederilor Codului de procedură penală, autorizarea efectuării unor
acte, în scopul culegerii de informaţii…”.
Întrucât la data adoptării legii, Codul de procedură penală nu cuprindea instituţia
înregistrărilor audio sau video, introdusă abia în anul 1996, prin Legea nr.141,
trimiterea la prevederile acesteia avea în vedere respectarea normelor procedurale
referitoare la conţinutul unor acte, în principal ale art. 91 Cod procesual penal, care
reglementează cuprinsul şi forma procesului-verbal, ca înscris cu valoare
probatorie.
Modificarea şi completarea Codului de procedură penală prin Legea
nr.141/1996 nu a schimbat regimul juridic şi natura specială a mandatului pentru
apărarea siguranţei naţionale, chiar dacă înregistrările audio şi video au devenit
mijloace de probă, susceptibile a fi utilizate în cadrul procesului penal. Abia prin
această reglementare s-a instituit restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi
pentru desfăşurarea instrucţiei penale, astfel cum era prevăzută în art.49 al
Constituţiei, anterior revizuirii acesteia. În parte, lipsa unor interpretări care să
tindă către confundarea celor două tipuri de autorizaţii, după distincţiile
constituţionale, a fost cauzată şi de faptul că ambele categorii de acte erau emise de
procurori, fără a se pune problema vreunei competenţe a judecătorului în
domeniu
17
.
Făcând însă referire şi la restrângerea dreptului la viaţă privată pentru
cauzele de securitate naţională, legile speciale din domeniul combaterii corupţiei şi
nr.51/1991 privind siguranţa naţională a României.
14
Publicată în Monitorul Oficial nr.163 din 8 iulie 1991.
15
Legea 51/1991, art.4.
16
Legea 51/1991, art.16.
17
Laura-Codruţa Kövesi, Accesul şi supravegherea sistemelor de telecomunicaţii sau informatice. Mijloace de
probă, Revista Dreptul, nr.7 / 2003, p.143
11
criminalităţii organizate prevăd în mod expres, ca mijloace de probă, accesul la
sistemele de telecomunicaţii ori informatice, stabilind modul şi condiţiile de
autorizare.
Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de
droguri este prima lege care a introdus această instituţie prin art.23, care prevede
că, atunci “când sunt indicii temeinice că o persoană care pregăteşte comiterea unei
infracţiuni dintre cele prevăzute în prezenta lege sau care a comis o asemenea
infracţiune, foloseşte sisteme de telecomunicaţii sau informatice, organul de
urmărire penală poate, cu autorizarea procurorului să aibă acces pe o perioadă
determinată la aceste sisteme şi să le supravegheze. Dispoziţiile art. 91-91 din
Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.”
Autorizarea accesului la sistemele informatice ori de telecomunicaţii este
reglementată în aceeaşi formă şi în art. 23 al Legii nr. 678/2001 privind prevenirea
şi combaterea traficului de persoane, precum şi în art. 27 al Legii nr. 656/2002
privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.
Şi în domeniul combaterii corupţiei s-a impus în mod necesar introducerea
acestui mijloc de probaţiune, astfel că, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 78/2000,
prin art. 27, alin. 1 lit.b) şi c) s-a prevăzut posibilitatea punerii sub supraveghere
sau sub ascultare a liniilor telefonice şi accesul la sistemele informaţionale, aceste
mijloace probatorii fiind preluate, în aceeaşi formă de art. 16 alin. 1 lit. b) şi c) din
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional
Anticorupţie.
Ulterior, în activitatea practică de cercetare a infracţiunilor de corupţie, s-a
constatat că acest mijloc probator este insuficient, fiind limitat doar la interceptarea
şi ascultarea liniilor telefonice, lăsând descoperită sfera celorlalte mijloace de
comunicare, care nu folosesc liniile telefonice. Aşadar, s-a impus modificarea
acestor texte de lege, iar prin adoptarea Legii nr. 503/2002 pentru aprobarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, se prevede posibilitatea punerii
sub supraveghere sau interceptarea comunicaţiilor şi accesul la sistemele
informaţionale, fiind posibil în acest caz ca, în materia investigării infracţiunilor de
corupţie să se acceseze, supravegheze şi înregistreze toate comunicaţiile, indiferent
dacă acestea se efectuează prin linii telefonice sau în alt mod.
Pe 18 aprilie, 2006, au fost desecretizate, prin publicarea lor pe site-ul
Preşedinţiei, patru dintre cele şase legi referitoare la securitatea naţională. Este
vorba de propunerea de proiect privind:
- activitatea de informaţii, contrainformaţii şi securitate,
- statutul profesional şi de carieră al ofiţerilor de informaţii,
- organizarea şi funcţionarea SIE
18,
- organizarea şi funcţionarea SRI
19
.
Celelalte două proiecte sunt:
18
Serviciul de Informaţii Externe.
19
Serviciul Român de Informaţii.
12
1. Legea sistemului naţional de management al crizelor;
2. Legea apărării naţionale.
În proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român
de Informaţii, în Capitolul II I, art.7 sunt prevăzute la competenţele şi atribuţiile
SRI şi:“
i) protecţia, în cadrul sistemului informatic integrat, a sistemelor
informatice şi de comunicaţii INFOSEC, inclusiv în domeniile TEMPEST şi
al mijloacelor de protecţie criptografică;
j) punerea în aplicare a actelor de autorizare a interceptării comunicaţiilor
emise de autoritatea competentă, potrivit legii;
k) prevenirea, descoperirea şi contracararea interceptărilor ilegale ale
comunicaţiilor.”
Iar în proiectul de lege privind activitatea de informaţii, contrainformaţii şi
securitate, Capitolul II, cu referire la riscurile şi ameninţările la adresa securităţii
naţionale, în art.14 lit. c) şi d) se prevede că constituie riscuri şi ameninţări la
adresa securităţii naţionale: “
c) pătrunderea fără drept în spectrul de frecvenţe radio cu utilizare guvernamentală
şi interceptarea comunicaţiilor din acesta;
d) interceptarea comunicaţiilor şi accesarea ilegală a conţinutului procesat prin
sisteme / reţele informatice şi comunicaţii electronice;
g) crearea sau utilizarea unor canale de comunicaţii sau sisteme informatice în
afara cadrului legal, de natură să aducă atingere securităţii naţionale.”
De asemenea, dispoziţii privind protecţia vieţii private împotriva
interceptărilor se regăseşte şi în Decizia nr.80 din 13 august, privind protecţia
demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine.
Art.4 alin 1 prevede că înregistrările conţinând imagini sau convorbiri ale unei
persoane nu pot fi difuzate decât cu acordul acesteia, cu excepţia situaţiilor în care,
potrivit alin. 2 :
1) demersurile jurnalistice răspund unui interes public justificat;
2) înregistrarea este incidentală şi este realizată în locuri publice.
Mulţi autori consideră insuficient conturat acest cadru legislativ în ceea ce
priveşte respectarea vieţii private şi intimităţii persoanei, concluzionând că, totuşi,
se impune necesitatea unei noi legi, clare, care să evidenţieze o dată şi pentru
totdeauna înţelesul unor noţiuni, cum ar fi cele de viaţă publică, viaţă privată,
pericol public, intimitate, toate acestea având drept scop imediat o cât mai bună
apărare şi exercitare a dreptului la viaţă privată prin incriminarea şi pedepsirea
faptelor cu caracter penal care aduc atingere acestor valori
20
.
Lipsa unei legi privind protecţia vieţii private se răsfrânge negativ atât
asupra capacităţilor şi mijloacelor de protecţie a vieţii private, cât şi asupra
garanţiilor exercitării dreptului la libera exprimare, chiar şi pentru profesioniştii în
20
Eliodor Tanislav, Protecţia penală a dreptului la intimitate în perspectiva noului Cod penal, Revista Dreptul,
nr.8 / 2003, p.127.
13
domeniul jurisprudenţei fiind extrem de dificil de a stabili limita când se aduce
atingere vieţii private a persoanei şi când se aduce atingere unui interes public
prioritar.
§2. Importanţa preeminentă a respectării intimităţii
Nu există nici o indoială că intimitatea este un element esenţial al dezvoltării
armonioase a omului, în special într-un sistem democratic. Acesta este motivul
pentru care marile organisme supranaţionale, precum şi mai multe state au inclus
această valoare printre drepturile esenţiale, protejate nominal prin declaraţia
drepturilor fundamentale şi le-au consacarat astfel ca superioare şi inalienabile.
Daunele cauzate victimelor audiovizualului sunt de obicei profunde. Din
spionajul electronic poate rezulta pierderea oricărui spirit de iniţiativă, fie în
domeniul cercetării, fie în viaţa politică a unui cetăţean sau chiar în viaţa sa
afectivă. Mai mult, sănătatea fizică şi psihică a victimei poate fi afectată.
Aşadar, în cadrul sferei de privilegii pe care le prezintă intimitatea, omul
poate acţiona după cum îi convine, să dea jos masca pe care i-o impun normele
sociale, să comunice intimilor reacţiile sale profunde fără să se teamă de oprobiul
majorităţii. Daunele cauzate de o intruziune clandestină în aceste momente de
intimitate sunt adesea mai grave decât multe alte atentate materiale sau financiare.
Intruziunea poate într-adevăr să distrugă personalitatea sau individualitatea
celui care ştie că nu mai are intimitate. Intruziunea clandestină afectează profund
victima în mai multe elemente esenţiale ale înfloririi sale. Este bine să ne oprim
asupra principalelor sale efecte distructive asupra personalităţii.
A. Atentatul la idealul social
Orice persoană cunoaşte dihotomia care există între rolul social pe care îl
joacă şi identitatea sa reală. Dacă prin intermediul audiovizualului s-ar ajunge să se
facă să cadă masca cu care el se acoperă în public şi s-ar prezenta în toată
goliciunea sa, şocul emotiv poate fi intens.
Numeroasele sinucideri şi depresii nervoase cauzate prin divulgarea
anchetelor guvernamentale publice sau prin dezvăluirile făcute de ziarişti,
demonstrează pericolul expunerii secretelor vieţii private a cetăţeanului. De altfel,
extrema diminuare a sferei de intimitate cauzată de urbanizarea crescândă duce la o
creştere a depresiilor nervoase şi a maladiilor mentale. Omul are nevoie de
intimitate.
Intimitatea nu este doar un factor esenţial al binelui psihologic, dar ea este şi
o nevoie pentru înflorirea şi dezvoltarea individului, progresul spiritual al omului
depinzând de o interiorizare aproape unicat într-un context de intimitate profundă.
În evoluţia personală, fiecare om este supus unor influenţe ale mediului, este
supus unor informaţii, diverse presiuni de orice fel îl înconjoară. Retragerea
voluntară este esenţială pentru a filtra toate aceste date şi a alege între diverse