5
impozitate sapunurile, zaharul, hartia, ceara, pieile, vinurile, etc. Semnarea
conventiei cu Austro-Ungaria(22 iunie 1875) a silit Guvernul Romaniei sa
acorde acelasi regim vamal si altor tari (Germania, Franta, Anglia). Austro-
Ungaria a considerat ca exagerate taxele prevazute de tariful vamal din
1875, solicitand elaborarea unui nou tarif vamal conventional, cu taxe de
maxim 7.5%. In anul 1886, insa, din cauza interventiei Ungariei, se
suspenda conventia si prin ridicarea taxelor vamale de catre Austro-Ungaria
la importul marfurilor romanesti cu 30% se declara razboi vamal intre
Romania si Austro-Ungaria. Romania raspunde prin aplicarea noului tarif
vamal din 1886 , care are taxe mai ridicate fata de tariful din 1875.
In perioada 1900-1904 curentul protectionist devine tot mai puternic,
modificarile comerciale romane reflectand aceasta evolutie.In 1905 a fost
adoptata o lege prin care se urmarea sprijinirea comertului romanesc dar si
punerea de acord a reglementarilor vamale cu principiile stabilite prin lege
pentru incurajarea industriei nationale din 12 mai 1877.
In 1905 se introduce pentru prima data sistemul draw-bach ,adica
dreptul de restituire, in caz de export, a taxelor platite la import asupra
materiilor prime straine, cand ele au primit in tara o transformare industriala.
In perioada dintre cele doua razboaie mondiale Romania a perceput
taxe vamale si la export. Introducerea acestora s-a facut datorita decalajului
mare dintre preturile interne si cele externe.
Dupa anul 1935, impozitele indirecte aplicate consumului si circulatiei
marfurilor,pe cifra de afaceri, s-au majorat,ele reprezentand izvorul principal
de venituri bugetare.
6
1.2.Legislatia vamala in perioada 1948-1989.
In perioda 1948-1989 legislatia vamala a suferit modificari importante
datorita ingineriei ideologice in viata economica.realizandu-se corelari legislative si
modificari de tehnica vamala.
Legea nr. 9/1949 pune accentul pe sanctionarea oricarei incalcari a legii
vamale si a fost abrogata prin aparitia Legii Vamilor nr. 6/1962, care aduce ca
noutate adaptarea vamilor dintr-un organ fiscal intr-un organ represiv al statului, in
ceea ce priveste persoanele fizice.
In 1937 a aparut noul Tarif Vamal, care a fost urmat in 1987 de aparitia
Codului Vamal ( Legea 30 ). Aceasta lege este in vigoare, cu unele modificari si
astazi. In completarea acesteia a aparut in 1981 Decretul Consiliului de Stat nr.337
(Regulamentul Vamal) care a suferit modificari si este in vigoare si astazi.
7
1.3.Reglementari vamale dupa anul 1989.
Dupa 1989, in conditiile economiei de piata si tinandu-se cont de dorinta
Romaniei de a se integra in Comunitatea Economica, legislatia vamala a fost
modificata.
Dupa 1990 principala modificare a legislatiei a constituit-o aparitia
Ordonantei nr.26 privind tariful vamal de import al Romaniei ( aprobat prin legea
nr.102/1994 ).
Cea mai importanta schimbare a fost realizata prin promulgarea Legii nr.141
din 24 iulie 1997 privind impunerea unui nou Cod Vamal si a H.G. din 6 octombrie
1997 ,care stabilea regulamentul de aplicare a Codului vamal, modificat ulterior
prin H.G. nr.1114 din 9 noiembrie 2001 cu Regulamentul de aplicare a Codului
vamal al Romaniei si cu Hotararea de Guvern nr.802/2004 privind modificarea si
completarea Regulamentului de aplicare a Codului Vamal al Romaniei aprobat prin
H.G. nr.1114/2001.
In cursul anului 1997 a fost redactata forma finala a Codului vamal al
Romaniei, care a fost adoptat de Parlamentul Romaniei, devenind Legea nr.
141/1997.Acest act a intrat in vigoare la data de 01.10.1997 si reprezinta, din punct
de vedere juridic, o realizare care se inscrie in activitatea de armonizare a legislatiei
din domeniu cu legislatia comunitara. De asemenea, a fost redactat si publicat
Regulamentul de aplicare a Codului vamal al Romaniei, aprobat prin H.G.
1114/2001. Prin aprobarea acestui act, aplicarea normelor de natura vamala a fost
aliniata cerintelor comunitatii europene, pe teritoriul Romaniei, existand la aceasta
data toate conditiile necesare aplicarii unitare a legislatiei vamale europene,
indiferent de subiectii carora se adreseaza si de raporturile juridice reglementate.
8
CAPITOLUL 2
TAXELE VAMALE
-COMPONENTE ALE IMPOZITELOR INDIRECTE
2.1. Caracterizarea generala a impozitelor indirecte. Clasificare.
2.2. Taxele vamale. Concept. Criterii de clasificare.
2.1. Caracterizarea generala a impozitelor indirecte.
In practica financiară se întâlneşte o diversitate de impozite atât din punct de
vedere al formei, cât şi al conţinutului.
Impozitele, indiferent de categoria din care fac parte, reprezintă o formă de
prelevare a unei parţi din veniturile sau averea persoanelor fizice şi juridice la
dispoziţia statului. Prelevarea se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil şi
nu dau dreptul plătitorilor de a cere statului un contraserviciu de valoare egală.
Caracterul obligatoriu al impozitelor rezidă din faptul că toate persoanele
fizice şi juridice, care realizează un venit sau posedă un anumit gen de avere pentru
care datorează impozit conform legii, sunt supuse la plata impozitelor de către stat.
Dreptul de introducere a impozitelor îl are statul şi el este exercitat prin organele
puterii centrale – Parlamentul, dar şi prin organele administraţiei locale de stat.
Parlamentul se pronunţa în legătură cu introducerea impozitelor de stat de
importanţă naţională, iar organele locale de stat sunt abilitate să introducă anumite
impozite în favoarea unităţilor administrativ teritoriale.
9
Impozitele nu constituie doar o sursă de acoperire a cheltuielilor publice dar
şi un mijloc de intervenţie în domeniul economic şi social. Prin intermediul lor, se
poate încuraja (pe calea exonerării) sau descuraja (sub forma suprataxării) o
anumită activitate economică si totodată pot fi extinse sau restrânse relaţiile
comerciale cu străinătatea.
Impozitele întâlnite în practica financiară cunosc o mare diversitate,
deosebindu-se între ele din punct de vedere al formei şi al conţinutului. In prezent
există numeroase criterii ştiinţifice după care se face o clasificare a diferitelor
categorii de impozite oferind astfel posibilitatea de a sesiza mai uşor efectele
acestora în plan economic, social şi politic. Ţinând cont de fond şi de formă,
impozitele pot fi împărţite în impozite directe si indirecte.
Caracteristica principală a impozitelor directe o reprezintă stabilirea
nominală a acestora în sarcina unor persoane fizice sau juridice, avându-se în
vedere veniturile sau averea acestora precum si cotele de impozit prevăzute de lege.
Impozitele directe se încasează direct de la subiectul impozitului la termene
dinainte stabilite. In cazul acestor impozite, subiectul şi suportatorul impozitului
sunt una şi aceeaşi persoană, deşi în practică, uneori, acestea nu coincid.
Impozitele indirecte sunt percepute cu prilejul vânzării unor bunuri şi
prestării unor servicii (transport, spectacole, activităţi hoteliere) ceea ce înseamnă
că ele vizează cheltuielile şi nu veniturile sau averea ca în cazul impozitelor directe.
In cazul impozitelor directe chiar prin lege se atribuie calitatea de subiect al
impozitului altei persoane fizice sau juridice decât suportatorului acestora.
Contribuţia impozitelor indirecte la formarea veniturilor fiscale este mai
mica decât cea a impozitelor directe şi a contribuţiilor pentru asigurări sociale luate
împreună – în ţările cu o economie dezvoltată. Spre deosebire, în ţările în curs de
10
dezvoltare, ponderea impozitelor indirecte este mai mare decât cea a impozitelor
directe, în totalul veniturilor fiscale ale statului.
Instituirea impozitelor indirecte de către stat se face asupra vânzărilor de
mărfuri şi prestărilor de servicii. Calcularea impozitelor indirecte se face pe baza
unor cote care nu sunt diferenţiate in funcţie de venit, avere sau situaţia personală a
celor care cumpără mărfuri sau solicită prestarea de servicii. In consecinţă,
impozitele indirecte dau impresia că afectează în mod egal veniturile tuturor
categoriilor de persoane. Dar, în realitate ele afectează mai puternic pe cei cu
venituri mici pentru că această categorie de impozite se percepe de regulă la
vânzarea bunurilor de larg consum.
Chiar dacă persoanele care plătesc la bugetul de stat impozitele indirecte sunt
de regulă industriaşii, comercianţii, etc., acestea sunt suportate de către
consumatori, deoarece se include în preţul de vânzare al bunurilor comercializate.
Aşadar, impozitele indirecte afectează veniturile reale, micşorând puterea de
cumpărare.
Deşi unii economişti susţin că situaţia poate fi rezolvata prin excluderea din
consum a bunurilor şi serviciilor impozitate cu impozite indirecte, acest lucru nu
este posibil deoarece bunurile respective sunt de larg consum şi nu obiecte de lux.
In perioadele în care economia înregistrează o creştere, impozitele indirecte
au un randament fiscal ridicat spre deosebire, în perioadele de criză şi depresiune,
încasările din impozitele ridicate scad, deoarece producţia şi consumul cresc mai
lent sau înregistrează un recul.
11
2.1.1 Clasificarea impozitelor indirecte.
Formele de manifestare a impozitelor indirecte sunt:
a) taxele de consumaţie;
b) monopolurile fiscale;
c) taxele vamale;
d) diferite taxe
Taxele de consumaţie reprezintă cel mai important impozit indirect în
economia ţărilor dezvoltate, acestea furnizând mai mult de jumătate din încasările
provenite din impozite directe.
Taxele de consumaţie sunt impozite indirecte care se includ în preţul de
vânzare al mărfurilor fabricate şi realizate în interiorul ţarii care percepe impozitul.
Mărfurile asupra cărora se percep taxe de consumaţie sunt de obicei cele de larg
consum, de exemplu : zahărul, sarea, uleiul, vinul, berea, ceaiul, cafeaua, textilele,
încălţămintea, etc.
Din categoria taxelor de consumaţie fac parte taxele de consumaţie de
produs, numite şi accize si taxele generale pe vânzări percepute la vânzarea tuturor
mărfurilor, indiferent dacă acestea sunt bunuri de consum sau mijloace de
producţie.
Impozitării prin accize sunt supuse produsele consumate în cantităţi mari şi
cele care nu pot fi înlocuite de consumatori cu altele, aceasta determinând un
randament fiscal ridicat al acestui impozit. Obiectul acestor accize este reprezentat
de produsele nominalizate prin reglementările în vigoare, ca de exemplu : băuturi
alcoolice, cafea, ţigări, confecţii de blănuri naturale, mobilier sculptat, articole de
cristal, benzină, motorină, aparatură electronică, etc.
12
Produsele asupra cărora se percep accize sunt diferite de la o ţară la alta, ca
de altfel şi la nivelul cotelor folosite pentru calcularea accizelor. Prin utilizarea
accizelor , unele ţări încearcă să realizeze înfăptuirea unor obiective sociale, ca de
exemplu putând fi dat nivelul ridicat al accizelor la alcool şi tutun.
O alta categorie a taxelor de consumaţie o reprezintă taxele generale pe
vânzări, întâlnite sub forma impozitului pe cifra de afaceri. Din punct de vedere al
verigii la care se încasează unitatea producătoare, unitatea comerţului cu ridicata
sau cu amănuntul - impozitul pe cifra de afaceri poate îmbrăca forma impozitului
cumulativ (multifazic) si forma impozitului unic monofazic.
In cazul impozitului cumulativ, mărfurile sunt impuse în fiecare stadiu pe
care îl parcurg de la ieşirea lor din producţie, până în momentul ajungerii lor la
consumatorul final. Calculându-se asupra preţului de vânzare al mărfurilor, în care
este inclus şi impozitul cumulativ mai poartă şi denumirea de "impozit în cascadă",
"în piramidă" şi este cu atât mai mare cu cât marfa parcurge mai multe stadii.
Impozitul unic sau monofazic este impozitul pe cifra de afaceri care se
încasează o singura dată, indiferent de numărul de verigi pe care le parcurge marfa
impusă impozitării. Atunci când impozitul unic se încasează în momentul vânzării
mărfii de către producător, el se numeşte "taxă de producţie", iar dacă încasarea are
loc in stadiul comerţului cu amănuntul sau cu ridicata, acest impozit poarta numele
de "impozit pe circulaţie" sau "impozit pe vânzare".
Din punct de vedere al bazei de calcul, impozitul pe cifra de afaceri cunoaşte
forma impozitului pe cifra de afaceri brută şi a impozitului pe cifra de afaceri netă.
Impozitul pe cifra de afaceri brută se aplică asupra întregii valori a mărfurilor
vândute, care include şi impozitul plătit la verigile anterioare. Impozitul pe cifra de
afaceri netă se aplică numai asupra valorii adăugate în fiecare stadiu al circuitului
economic. Acest tip de impozit mai este cunoscut şi sub denumirea de "taxa pe
13
valoare adăugată". Modul de aşezare şi percepere a taxei pe valoare adăugată, suma
datorată statului va fi aceeaşi, indiferent de numărul verigilor prin care trece marfa.
In prezent, toate ţările membre ale C.E.E. şi ţări precum Suedia, Austria,
Norvegia, Canada aplică taxa pe valoare adăugată.
Monopolurile fiscale - sunt instituite de către stat asupra producţiei şi/sau
vânzării anumitor mărfuri, cum ar fi alcoolul, tutunul, sarea, cartelele de joc şi alte
produse specifice.
Statul poate institui monopoluri asupra producţiei, comerţului cu ridicata şi
comerţului cu amănuntul - în cazul monopolurilor depline, sau doar aspiră
producţiei şi comerţului cu ridicata ori numai asupra comerţului cu amănuntul - în
cazul monopolurilor parţiale.
Prin intermediul monopolurilor fiscale, statul obţine venituri care provin atât
din profitul creat în procesul de producţie a anumitor mărfuri, cât şi din importul
indirect cuprins in preţul mărfurilor respective care este suportat de consumatori.
Taxele vamale - o altă formă a impozitelor directe - sunt percepute de către
stat asupra: importului, exportului şi tranzitului de mărfuri. Taxele vamale cel mai
frecvent utilizate în prezent sunt cele asupra importului de mărfuri.
Taxele vamale de export şi tranzit sunt rar întâlnite, deoarece statele sunt
interesate în încurajarea exportului de mărfuri - aceasta constituind în numeroase
cazuri o importantă modalitate de procurare a resurselor valutare.
Impozitele indirecte se manifestă sub forma taxelor. Acestea sunt plăţi
efectuate de diferite persoane fizice şi juridice pentru serviciile prestate în favoarea
lor de anumite instituţii de drept public.
Taxele dau dreptul plătitorului să beneficieze de un anumit serviciu, acest
lucru făcând ca taxele să se deosebească într-o anumită măsură de impozite. Totuşi,
14
taxele conţin şi elemente de impozit, deoarece nivelul lor este superior costului
serviciilor prestate de instituţiile respective.
După natura lor, taxele se împart în: taxe judecătoreşti, taxe de notariat, taxe
comerciale şi taxe de administraţie. După obiectul operaţiunii care se efectuează şi
urmează să fie taxată avem: taxe de timbru şi taxe de înregistrare.