4
În al II-lea Capitol sunt expuse noţiunile privind formele coparticipării
procesuale civile, şi analizând mai minuţios pe cele două de bază: coparticiparea
obligatorie şi facultativă. Cea mai mare importanţă practică are clasificarea
coparticipării procesuale în obligatorie şi facultativă (necesară şi simplă).Temeiul
juridic al acestei clasificări este art. 62 şi art. 63 din Codul de procedură civilă a RM,
care poartă şi denumirile respective, ceea ce în legislaţiile altor state nu întâlnim.
În ultimul Capitol este analizat locul coparticipării procesual civile în
sistemul dreptului procesual civil, coraportul dintre dreptul procesual şi material în
cadrul coparticipării procesual civile şi efectele coparticipării. Efectele
litisconsorţiului necesar decurg din principiul acţiunii comune a coparticipanţilor
procesuali pe când cel facultativ are ca scop realizarea unei economii de timp şi
bani, a unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi în evitarea pronunţării unor
hotărâri contradictorii, aspecte de natură a înfrânge autoritatea de lucru judecat şi
procedura executării silite.
Pornind de la ceea ce este deja dobândit în literatura de specialitate,
lucrarea reuşeşte să pună în discuţie aspecte noi şi, uneori, să ofere soluţii noi.
Totodată, actualitatea temei investigate poate fi argumentată şi prin faptul
că este strîns legată de problemele practice mult discutate în cadrul instituţiei
coparticipării care deocamdată este nestudiată în doctrina procesual civilă
autohtonă.
Pentru a atinge un grad cât mai posibil înalt de studiere a temei investigate
ne-am referit nu numai la actele normative din Republica Moldova, dar şi la unele
prevederi legislative şi practici judiciare din alte ţări.
Scopul tezei constă în: cercetarea complexă a coparticipării procesual
civile; elucidarea particularităţilor şi temeiurilor coparticipării; examinarea
practicii judiciare în vederea aplicării acestei instituţii, precum şi argumentarea
teoretică a corectitudinii sau incorectitudinii unor soluţii de ordin practic.
În concordanţă cu acest scop, au fost formulate şi propuse spre realizare
următoarele sarcini: dezvăluirea naturii juridice a coparticipării procesual civile;
definirea noţiunii de „coparticipare procesuală”; caracteristica generală a
5
drepturilor şi obligaţiilor coparticipanţilor procesuali; realizarea coparticipării în
corelaţie cu principiul disponibilităţii; locul coparticipării procesuale în sistemul
dreptului procesual civil; coraportul dintre dreptul procesual şi material în cadrul
coparticipării; delimitarea coparticipanţilor de alţi coparticipanţi la proces.
Cercetările respective se bazează pe studierea doctrinei, legislaţiei şi a
practicii judiciare existente în domeniul dat. Ca metode de bază la cercetare au fost
folosite metoda logică (analiza şi sinteza), metoda juridică comparativă.
Baza teoretică a investigaţiei o constituie lucrările savanţilor care au
abordat tematica coparticipării procesual civile. Au fost utilizate rezultatele celor
mai recunoscuţi procesualişti cum sunt: Cojuhari A., Deleanu Ion, Leş Ioan,
Măgureanu Florea, Oprina Eelina, Pîrvu, Liviu Narcis, Грось Л., Жуков В.,
Лучина Светлана, Осокина Г. Л, Треушников М. К, Ярков В., etc.
Unele concluzii, propuneri şi recomandări concrete formulate de noi vor fi
de folos la perfecţionarea legislaţiei procesual civile.
6
Capitol I. NATURA JURIDICĂ A COPARTICIPĂRII PROCESUALE CA
INSTITUŢIE FUNDAMENTALĂ ÎN PROCESUL CIVIL
1.1. Noţiunea şi scopul coparticipării în procesul civil
Fiind legată de realizarea unui drept subiectiv, acţiunea nu poate fi
concepută fără existenţa unor persoane fizice sau juridice care să fie interesate în
protecţia acestui drept. Persoana care se pretinde titulara dreptului subiectiv pe care îl
consideră nesocotit, devine interesată în mod legitim să exercite această
prerogativă procesuală care îi permite să recurgă ia forţa de constrângere a statului,
adică dreptul la acţiune, în acţiune va interveni cel puţin încă o persoană despre
care se pretinde că a tulburat exerciţiul normal al dreptului subiectiv.
Rezultă că în momentul în care acţiunea este exercitată apar ca necesare cel
puţin două persoane: una care cere ceva şi alta care se opune, care contestă pretenţia
respectivă. Aceste persoane se transformă, devin, părţi în proces dacă îndeplinesc
condiţiile necesare: capacitate procesuală, calitate procesuală, afirmarea unui drept şi
existenţa unui interes.
În mod generic aceste persoane sânt denumite părţi în proces, iar în cadrul
diferitelor mijloace procesuale ele poartă denumiri specifice: în cererea de chemare în
judecată se numesc reclamant şi pârât, în apel - apelant şi intimat, în recurs -
recurent şi intimat, în contestaţia în anulare - contestator şi intimat, în revizuire -
revizuent şi intimat, în faza executării silite - creditor şi debitor, respectiv
contestator şi intimat.
De regulă, procesul civil dă expresie unei relaţii bilaterale, între două „părţi"
cu interese opuse, al căror rol - reclamant sau pârât - este determinat prin cererea de
chemare în judecată. Relaţia bilaterală care defineşte procesul civil - de la începutul
şi până la sfârşitul lui - este ireductibilă: cel care nu este reclamant este în mod
necesar pârât - reclamantul neputându-se acţiona în judecată pe sine însuşi - cel
care nu este nici reclamant, nici pârât este necesarmente terţ.
7
Procesul civil presupune în mod obligatoriu existenţa a cel puţin trei
participanţi : instanţa de judecată şi cele două părţi, una care reclamă şi alta care
se apără, acestea constituind subiecţii indinspensabili ai activităţii judiciare.
Rolul părţilor este extrem de important şi în lipsa lor, nu se poate vorbi
despre un proces civil, întrucît în jurul lor se desfăşoară întreaga activitate de
soluţionare a unui litigiu.
Legislaţia noastră naţională procesuală permite ca mai multe persoane să
fie reclamnate sau pîrîte în cadrul unui proces civil, şi anume „ o acţiune poate fi
intentată în comun acord de mai mulţi reclamanţi sau împotriva mai multor pîrîţi”.
1
În ştiinţa dreptului procesual civil coparticiparea procesual civilă determinată
de multitudinea părţilor la ambele părţi a procesului (reclamantului şi pîrîtului)
participă independent faţă de cealaltă parte.
2
O asemenea situaţie este cunoscută, atît în literatura de specialitate, cît şi în
jurisprudenţă sub denumirea de coparticipare procesuală, litisconsorţiu sau
tovărăşie procesuală.
3
În legislaţia altor state vom întîlni denumiri precum: cumul, subjectif de
demandes, pluralita di parti in giudizio, consortage demandes multiples,
parteienmehrheit, etc.
4
În aşa fel, coparticiparea procesual civilă prezintă în sine participarea la un
proces de partea reclamantului sau a pârâtului a cîţiva subiecţi de drept.
Aşadar, într-un proces civil, din punct de vedere “ calitativ ”, există numai două
poziţii procesuale, două părţi cu interese contrare , însă , din punct de vedere “
cantitativ ” pot exista mai multe persoane în postură de reclamant sau pîrît.
5
T. E. Abova, cercetînd instituţia coparticipării procesuale, destul de clar a
evaluat semnele sale:
9
Coparticipanţii sunt subiecţi ai raporturilor juridice materiale litigioase;
9
Copîrîţii şi coreclamanţii întotdeauna participă în acelaşi proces;
1
Legile Republicii Moldova 225/30.05.2003 Codul de procedură civilă al Republicii Moldova .Monitorul Oficial 111-115/451,
12.06.2003
2
Осокина Г. Л . Гражданский процесс. Общая часть. Москва, Юристь 2004, с. 172
3
Oprina E. Participanţii la procesul civil. Rosetti, 2005, p. 99
4
Ibidem
5
Ibidem
8
9
Interesele coparticipanţilor nu se exclude reciproc.
Ion Deleanu menţionează că pentru existenţa litisconsorţiului trebuie
îndeplinite câteva condiţii:
ξ Fundamentul litisconsorţiului, în actuala reglementare, îl constituie -
ceea ce dă expresie uneia dintre condiţiile lui - „un drept sau o obligaţie
comună" ori „aceeaşi cauză" a drepturilor sau obligaţiilor, Prin sintagmele
marcate înţelegem, într-un sens larg, că obiectul pricinii se corelează cu
drepturi proprii sau asemănătoare ale celor aflaţi în litisconsorţiu sau cu
drepturi comune, rezultate dintr-un fapt comun sau din fapte analoge,
dintr-un titlu juridic comun sau din titluri juridice analoge;
ξ între cei susceptibili de asociere sub titlul litisconsorţiului trebuie să
existe o legătură de interese. Această legătură se fundamentează şi se explică
prin temeiul juridic sau de fapt al drepturilor sau al obligaţiilor lor;
ξ în cadrul „grupului procesual" să nu existe raporturi de reprezentare
legală reciprocă. O astfel de reprezentare ar anula principiul independenţei
fiecăruia;
ξ Litisconsorţiul nu poate exista decât în cadrul procesului civil,
indiferent însă de fazele sau de efectele acestuia;
ξ Prorogarea competenţei instanţei, ca urmare a constituirii
litisconsorţiului, nu poate trece dincolo de limitele stabilite prin normele
imperative de competenţă;
ξ
Litisconsorţiul este posibil înlăuntrul aceluiaşi sistem al normelor de
procedură/ al unor norme de procedură care nu sunt esenţial diferite.
Codul de procedură civilă numeşte trei condiţii autonome care aduc la apariţia
coparticipării, şi anume:
1) Obiectul litigiului îl formează drepturile şi obligaţiile ale mai multor
reclamanţi sau pârâţi (spre exemplu, în litigiile apărute din drepturile de
autor );
9
2) Drepturile şi obligaţiile reclamanţilor şi pârâţilor decurg din aceleaşi
temeiuri de fapt şi de drept ( spre exemplu, răspunderea solidară, repararea
prejudiciului cauzat de un pericol sporit );
3) Drepturile şi obligaţiile ce formează obiectul litigiului sunt de aceeaşi natură
( spre exemplu, în cazul îmbogăţirii fără justă cauză ).
Coparticiparea este posibilă atît de partea reclamantului cât şi de partea
pârâtului . În prima situaţie va fi vorba de coreclamanţi procesuali, iar în al doilea –
de copârâţi procesuali.
Instanţa de judecată în faza pregătirii pricinii pentru dezbateri judiciare rezolvă
întrebarea cu privire la participarea la proces a coreclamanţilor sau a copârâţilor.
Coparticiparea procesuală este instituţia specifică numai dreptului procesual
civil, în dreptul procesual penal nu o vom întâlni, deoarece în procesul penal
fiecare dintre învinuiţi răspunde personal de faptele comise.
În cadrul coparticipării procesuale răspunderea şi dreptul la înaintarea
pretenţiilor sunt bazate pe principiul „ unul pentru toţi şi toţi pentru unul ”.
La fel în cadrul coparticipării procesuale în instanţa de judecată se depune o
singură cerere de chemare în judecată, indiferent câţi coreclamanţi sunt sau
împotriva câtor copârâţi este înaintată acţiunea.
Dacă în poziţiile coparticipanţilor există divergenţe, controverse sau pretenţiile
ori obligaţiile decurg din diferite temeiuri de drept, atunci instanţa va examina
pretenţiile în diferite şedinţe de judecată, neadmiţând coparticiparea procesuală în
cadrul procesului civil.
În literatura de specialitate întâlnim următoarele definiţii vis a vis de
coparticiparea procesuală.
Spre exemplu, Ioan Leş o numeşte “ situaţia în care procesul civil se
desfăşoară între mai mulţi reclamanţi şi pârâţi poartă denumirea de coparticipare
procesuală sau litisconsorţiu procesual ”.
În manualul editat sub redacţia V. Iarcov “ coparticiparea procesuală este
participarea concomitentă în procesul civil de partea reclamantului sau a
pârâtului sau de partea ambelor părţi concomitent ”.