4
formează neconvingător, prin lozinci şi patetică ştearsă. În principiu nici familia nu
joacă un rol primordial în educaţia ecologică a tinerei generaţii.
Copiii contemporani, cetăţeni ai secolului XXI trebuie să asimileze moştenirea
ştiinţifică ecologică, cartea naturii, experienţa ecologică şi a tuturor popoarelor.
Educaţia ecologică trebuie să fie un proces care ar continua pe parcursul întregii
vieţi, avînd drept scop prezentarea datelor, a corelaţiilor, valorilor, problemelor şi
soluţiilor, toate acestea fiind raportate la ecologie, la relaţiile om şi mediu.
Opţiunea acestui proces de a asigura ca un număr cît mai mare de oameni nu
numai să cunoască, dar şi în cel mai bun sens al cuvîntului – să conştientizeze situaţia
mediului în care trăieşte. În acest contex sîntem nevoiţi să amintim despre gravitea
impactului ecologic în care se află Republica Moldova, fapt care implică de a nu ne
opri la acest hotar. Educaţia ecologică trebuie să depindă individual cu un mod de
comportare ce ar face posibilă ameliorarea mediului vieţii sale şi al vecinilor, fără a
uita de generaţiile următoare.
Strategia procesului de educaţiei ecologică este definită prin următoarele cuvinte:
receptivitate, cunoştinţe, comportare, deprindere. Participarea activă constituie scopul
final (şi cel rîvnit) al educaţiei ecologice chemat să-i deprindă pe toţi cu regulile de
bună purtare; care ar fi respectate pe parcursul întregii vieţi atît al celei profesionale;
cît şi particulare.
Educaţia este o investire de lungă durată, iar aceasta înseamnă: cu cît mai puternic
se va declanşa activitatea ecologist – educativă cu atît va spori durata acţiunilor de
prevenire a degradării mediului (7). De aceea formarea atitudinii grijulii faţă de
natură la elevii mici rămîne temă deschisă în învăţămîntul primar care reflectă atît
aspectul teoretic cît şi aspectul metodologic de realizare.
Obiectul cercetării îl constituie procesul de formare a atitudinii grijulii faţă de
natură la elevii mici.
Scopul cercetării: elucidarea reperelor teoretice la tema respectivă şi eşalonarea
modalităţilor practice de realizare.
Ipoteza cercetării – procesul de formare a atitudinii grijulii faţă de natură la vîrsta
şcolarului mic va fi efectiv cînd:
5
- se va baza pe reperele teoretice şi metodologice la tema de investigaţie;
- se vor eşalona cele mai adecvate modalităţi de realizare la tema de investigaţie.
Obiectivele cercetării:
O1 – fundamentarea ştiinţifică a temei de investigaţie;
O2 – anliza situaţiilor existente în practica pedagogică la tema de cercetare;
O3 – organizarea şi desfăşurarea experimentului pedagogic;
O4 – analiza şi interpretarea rezultatelor investigate.
Metodele cercetării:
- metoda bibliografică;
- conversaţia;
- chestionarul;
- testul;
- modelarea;
- experimentul pedagogic;
- analiza calitativă şi cantitativă a rezultatelor.
Baza experimentală: şcoala medie nr.68 din localitatea Dobrogea, clasa a III-a
“A”.
Valoarea practică. Literatura de specialitate nu prevede o atenţie deosebită în
abordarea problemei educaţiei ecologice în cadrul cursului de “Ştiinţe” în clasele
primare. Majoritatea lucrărilor nu analizează această problemă prin prisma integrării
educaţiei ecologice în cadrul orelor de “Ştiinţe”. Iată de ce, am hotărît să mă ocup
mai profund de această problemă.
Structura lucrării. Lucrarea se constituie din: preambul, două capitole, încheiere şi
bibliografie.
6
CAPITOLUL I. REPERE TEORETICE ŞI STRATEGII DE FORMARE A
ATITUDINII GRIJULII FAŢĂ DE NATURĂ LA ELEVII
CLASELOR PRIMARE.
1.1. Mari personalităţi despre influenţa naturii asupra dezvoltării personalităţii
copilului.
Natura – unitate interdependentă complexă. Societatea umană, ca parte
componentă a naturii poate exista numai într–o interdependenţă continuă. Tot ceea de
ce are nevoie omul, el o primeşte din natură: aer, apă, hrană, materie primă. De aceea
sarcina de bază a omenirii este ocrotirea naturii. Sarcina primordială a ocrotirii naturii
– utilizarea raţională a resurselor naturale, ocrotirea mediului de poluanţi – au stat la
baza conceptului de “ecologie”. Necesitatea utilizării raţionale a resurselor naturale i-
a preocupat pe oameni încă din cele mai vechi timpuri. Încă din antichitate s-a
observat că exploatarea resurselor naturale aduce nu numai bunuri dar şi anumite
cheltuieli. S-au găsit un şir de documente adoptate în vechiul Babilon, Egipt, Rusia
Kieveană care prevedeau încercări de a mărgini consumul resurselor naturale.
Ecologia ca ramură a ştiinţei biologice se ocupă cu studierea complexă a relaţiilor
viului cu mediul şi a devenit în ultimele decenii una din ştiinţele de perspectivă, iar
rezultatele ei sînt pe larg folosite (22).
După cum am menţionat mai sus, protecţia naturii şi folosirea raţională a
resurselor este una din cele mai importante probleme contemporane. Sarcina şcolii
este de ai cunoaşte pe elevi cu măsurile îndreptate spre ocrotirea naturii şi de a le
arăta la ce poate aduce atitudinea lipsită de spirit gospodăresc faţă de natură şi
bogăţiile ei. Suhomlinschii scria că “în copilărie omul trebuie să treacă şcoala
emoţională, şcoala educării sentimentelor bune”. Omul trebuie să conştientizeze încă
din copilăria timpurie că ocrotind natura ne ocrotim pe noi înşine (6).
I.G.Pestalozzi menţiona că, natura este izvorul, datorită căruia, “intelectul
evoluează de la percepţii senzoriale vagi la noţiuni clare”, iar cunoaşterea diferitelor
fenomene ale naturii stimulează însuşirea artei de a vorbi. (6)
7
Primele generalizări despre necesitatea familiarizării copiilor cu natura pentru
dezvoltarea lor armonioasă au fost elaborate de pedagogul ceh din sec.XVII
I.A.Comenius. Prin întreaga sa operă pedagogică şi în deosebi prin opera “Marea
didactică” trece ca un fir roşu ideea, că educaţia raţională trebuie să fie în toate
privinţele în conformitate cu natura.
Principiul educaţiei conforme cu natura începînd cu I.A.Comenius se va întîlni în
repetate rînduri în sistemele pedagogice din secolele XVIII şi XIX, deşi fiecare dintre
marii teoreticieni ai pedagogiei (Comenius, Rousseau, Pestalozzi) înţelege acest
principui întrucîtva în mod diferit.
Comenius consideră, că omul ca parte a naturii este subordonat legilor ei
principale şi generale, care acţionează atît în lumea plantelor şi animalelor, cît şi în
privinţa omului. El încearcă să determine legităţile educaţiei prin analogie cu
“principiile de bază” fireşti, cu legile naturii.
Vorbind despre legile naturii, Comenius înaintează principiile educaţiei în
conformitate cu natura:
1.el recunoaşte omul ca o parte a naturii ce se supune legilor ei;
2.educaţia se bazează pe natură – viaţă;
3.ajunge la ideea că trebuie să existe legi generale, care acţionează pe parcursul vieţii
întregi atît în natură, cît şi în societate. În baza acestui principiu I.A.Comenius a
elaborat pentru prima dată un sistem desfăşurat de instruire şi educaţie a omului de la
naştere pînă la maturitate.
După Comenius, scopul instruirii este de ai înzestra pe elevi cu cunoştinţe
multilaterale şi ai învăţa să le aplice în viaţă.
Pentru practica modernă a educaţiei elevilor rămîne actuală teza exprimată de
I.A.Comenius: “natura influenţează asupra dezvoltării aparatului sensorial al
copilului, îl îmbogăţeşte cu cunoştinţe, îi cultivă calităţile morale, elevului i se dă un
sistem de cunoştinţe ştiinţifice despre natură, accesibile nivelului de înţelegere,
cunoaşterea lumii înconjurătoare se sprijină pe principiile intuitivităţii, avansării de la
simplu la compus, luînd în seamă activismul şi conştiinciozitatea, familiarizarea cu
natura are loc sub conducerea celor maturi”.
8
Pentru înţelegerea atitudinii faţă de natură a filosofului francez din sec.XVIII
J.J.Rousseau, este necesar să amintim principalele teze teoretice ale sistemului său
pedagogic. Sistemul lui atribuia naturii rolul principal în educaţia copiilor.
J.J.Rousseau sublinia importanţa deosebită a naturii în educaţia senzorială a copiilor,
avansînd în prim plan experienţa senzorială ca unica sursă veridică a cunoaşterii,
dezvoltării cognitive a copilului, curiozităţii şi activismului lui. El vedea în natură un
mare stimul al educaţiei morale, estetice şi prin muncă. De aceea la periodizarea de
vîrsta propusă de Rousseau de la 2 la 12 ani copilul (Emil) este educat în sînul naturii,
la ţară, unde în prim plan predomină educaţia simţurilor, în vederea cunoaşterii
naturii.
O mare contribuţie la constituirea metodicii familiarizării elevilor cu natura a
adus–o I.G.Pestalozzi, pedagog elveţian din sec.XVIII – începutul sec.XIX. La
Pestalozzi devine mai evidenţiat decît la predecesorii săi tendinţa de a construi o
teorie ştiinţifică asupra educaţiei întemeiată pe legile naturii, în deosebi pe legile
cunoaşterii umane, în care “spiritul nostru se ridică de la intuiţii confuze, la noţiuni
clare”. În aşa mod marele pedagog stabileşte scopul educaţiei: dezvoltarea forţelor
interne specifice naturii umane – forţe fizice, intelectuale şi morale.
Ca şi J.J.Rousseau, Pestalozzi consideră că copiii trebuie instruiţi şi educaţi,
pornind de la principiul concordanţei cu natura. După teoria lui I.G.Pestalozzi,
studierea fenomenelor naturii trebuie să aibă loc cu ajutorul observărilor.
Evidenţierea particularităţilor esenţiale ale obiectelor, şi fenomenelor aflate în cîmpul
observărilor, verbalizarea celor percepute conştient constituie teoria gîndirii logice.
Caracterizînd concepţiile pedagogului italian M.Montessori la finele sec.XIX –
începutul sec.XX, asupra naturii, trebuie de menţionat că se recunoştea influienţa
vastă a mediului natural asupra educaţiei fizice a copilului şi dezvoltarea curiozităţii
lui. Natura este un mijloc de neînlocuit în ceea ce priveşte educaţia senzorială.
Ca şi ceilalţi reprezentanţi ai educaţiei, M.Montessori a fost influenţată de ideile
pedagogice ale lui J.J.Rousseau, unde marchează acel fapt că procesul observărilor şi
al muncii în sînul naturii copiilor li se cultivă calităţi morale semnificatoare
(atitudinea grijulie faţă de fiinţele vii).