4
Repulicii Moldova; Codul muncii al Repulicii Moldova; şi Codul cu privire contravenţiile
administrative a Repulicii Moldova; precum şi alte ramuri de drept a următorilor autori: Pîrău I. Şi
Bujor V.; Maziliu D.; Baltag D.; Vonica R.; Popescu A.; Dvoracek M.; Baieş S.; Brînză S.; Arsene
A.; Romandaş N.; Iorgovan A. ş.a.
Pentru a face o investigaţie asupra problemelor legate de raportul juridic s-au folosit
următoarele metode: istorică, sistematică, logică, comparativă.
În realizarea mai bună a sarcinilor şi obiectelor precum şi argumentarea ştiinţifică a lucrării s-
au folosit aşa procedee ca: analiza, sinteza, generalizarea, particularizarea, structurizarea şi
sistematizarea .
Structura tezei. Structurarea tezei este determinată de obiectivele propuse spre cercetare, de
nivelul şi gradul lor de studiere în teoria statului şi dreptului. Lucrarea constă din: întroducere, trei
capitole, concluzie şi bibliografie.
Primul capitol dezvăluie conceptul şi trăsăturile caracteristice fundamentale ale raportului
juridic, apariţia, şi existenţa unui raport juridic.
În al doilea capitol se analizează elementele structurării raportului juridic ca obiectul, subiectele
şi conţinutul.
Al treilea capitol arată particularităţile, existenţa, specificul raportului juridic, trăsăturile
caracteristice ale raportului juridic în alte ramuri ale dreptului.
5
Capitolul I Consideraţii generale privind raportul juridic
1.1.Conceptul raportului juridic
Înţelegerea conceptului de raport juridic are o mare importanţă teoretică şi practică. Alături de
conceptul dreptului, de conceptul de normă juridică, de cel al conştiinţei juridice - conceptul de
raport juridic ocupă un loc de seamă în cadrul suprastructurii juridice a societăţii respective. De
aceea, analiza premiselor şi elementelor constitutive, precum şi a trăsăturilor sale caracteristice
fundamentale permite definirea acestui concept şi explicarea rolului pe care raportul juridic îl are în
sistemul relaţiilor sociale
1
.
Prin menirea lor, normele juridice au rol modelator asupra conduitei umane. Simplele fapte ale
indivizilor fără ca acestea să fie ocrotite legal, nu au semnificaţie din punct de vedere juridic,
relaţiile dintre oameni devenind relaţii juridice numai condiţionat de reglementarea lor normativă.
Neavînd un scop în sine, dreptul are ca finalitate coordonarea şi influenţarea conduitei umane în
sensul interesului general.
Zilnic, oamenii intră în relaţii unii cu alţii, înfăptuind raporturi juridice, fără ca de multe ori,
aceştia să conştientizeze acest lucru. Astfel, atunci cînd fac cumpărături, cînd se deplasează la
serviciu cu un mijloc de transport în comun, cînd se respectă disciplina muncii, ei sunt de fapt
subiecţii unor raporturi juridice de drept civil de (vînzare cumpărare) sau de asigurare, de dreptul
muncii etc.
Normele juridice prevăd doar anumite posibilităţi, ipoteze, situaţii generice care pentru a deveni
realitate trebuie să se concretizeze în raporturi juridice între subiecţi determinaţi, individualizaţi,
prin care aceştia urmăresc realizarea unor interese proprii: îndestularea unor trebuinţe, coexistenţa
alături de alţi indivizi, cooperarea lor etc. Este de esenţa raporturilor juridice contactul cu o altă
persoană, întrucît absenţa acestui element, al interacţiunii, face să nu apară raportul juridic, relaţia
socială rămînînd la stadiul de intenţie. Orice raport juridic presupune aşadar, o conexiune între
planul general şi impersonal al normei juridice şi planul concret al realităţii, în care subiecţii
individualizaţi au drepturi şi obligaţii concrete, personalizate. Pentru cei ce se află sub incidenţa
normei juridice, găsesc în cuprinsul ei, modelul comportamental care trebuie să-1 urmeze, fie că li
se impune o acţiune, fie o abstenţiune.
Raporturile juridice sunt o treaptă necesară în realizarea funcţii sociale a dreptului, prin care
prevederile generice, ipotetice şi impersonale ale normei juridice se materializează în raporturi
1
Maziliu D., Teoria Generală a Dreptului, ed. ALL Beack Bucureşti 1999, p.277.
6
juridice concrete, în care subiecţii sunt purtătorii sau titularii unor drepturi subiective şi obligaţii
corelative. Dat fiind caracterul normativ al reglementărilor juridice, realizarea raporturilor juridice
cu caracter licit se bucură de protecţie, iar în caz de nevoie, pot fi aduse la îndeplinire prin forţa de
constrîngere a statului.
Cele mai importante precizări aici, ar fi cele legate de faptul că orice raport juridic este o relaţie
socială, iar pentru a deveni raport juridic, aceasta trebuie reglementată de o normă juridică. Acest
lucru înseamnă că orice raport juridic este o relaţie socială, dar nu orice relaţie socială este un raport
juridic.
Sunt relaţii politice, religioase, de prietenie etc., care nu sunt reglementate juridic. Ceea ce
deosebeşte un raport juridic de alte raporturi sociale, care nu-şi găsesc o reglementare prin norme
juridice, este faptul că, raporturile juridice îşi au asigurată realizarea în caz de nevoie, prin forţa de
constrîngere a statului
2
.
Funcţia dreptului pozitiv este de a reglementa relaţiile dintre oameni. Normele juridice generale,
ipotetice şi impersonale reglementează raporturi sociale stabilite între anumite persoane care devin
astfel titulari de drepturi şi obligaţii.
Raportul juridic (de drept) este, deci, o relaţie socială prin care se urmăreşte satisfacerea unor
interese materiale sau de altă natură reglementată de norma juridică, în care părţile apar ca titulari
de drepturi şi corelativ, de obligaţii reciproce, realizate la nevoie cu sprijinul forţei publice
3
.
Cu toate că în literatura de specialitate se constată unele nuanţe în definirea raportului juridic,
elementele de substanţă sunt aceleaşi. Toţi autorii observă că raportul juridic este o relaţie socială
reglementată de norma juridică. Din nici o definiţie nu lipseşte precizarea că această relaţie este
apărată, la nevoie, pe calea coerciţiunii statale. Totodată, se observă şi se subliniază că raportul
juridic presupune o relaţie între "participanţi determinaţi", legaţi printr-un sistem de drepturi şi
obligaţii.
Profesorul Dan Ciobanu, de pildă, defineşte raportul juridic ca o "relaţie socială în forma
reglementată de dreptul pozitiv. El este o legătură juridică sau un vinculum iuris. El nu este
echivalentul unei relaţii sociale îmbrăcată in veşmînt juridic; dreptul pozitiv modelează această
relaţie socială, îi dă un contur oarecum diferit de ceea ce ea ar fi fost fără intervenţia dreptului"
4
.
2
Popa C., Teoria Generală a Dreptului, ed: Lumina Lex, Bucureşti 2001, p.226.
3
Vonica R., Întroducere generală în drept, ed: Lumina Lex, Chişinău 2000, p.473.
4
Ciobanu D., Întroducere în studiul dreptului, ed: HyperionXXI,991,p.103.
7
Profesorul Ion Demeter precizează că "raporturile juridice sunt acele raporturi sociale care cad
sub incidenţa reglementării juridice. Relaţiile sociale - subliniază dînsul - dobîndesc calitatea
juridică (de raporturi de drept) datorită reglementării lor prin drept”
5
.
Profesorul Nicolae Popa defineşte raportul juridic ca fiind "acea legătură socială, reglementată
de norma juridică, conţinînd un sistem de interacţiune reciprocă între participanţi determinaţi,
legătura ce este susceptibila a fi apărată pe calea coerciţiunii statale", în analiza pe care o face,
Nicolae Popa atrage atenţia asupra faptului că deosebirea dintre raportul juridic şi celelalte raporturi
sociale consta în aceea că "această legătură socială este reglementată de o normă specifică, norma
de drept, - şi este susceptibilă a fi apărată pe cale statală, prin constrângere"
6
.
În concepţia profesorului Mircea Djuvara raportul juridic este un raport reglementat de norma
juridică "între persoane prin actul juridic, referitor la un anume obiect. Acest raport are caracter
categoric normativ; reprezintă un comandament; implică ideea de obligaţie; consacră valori"
7
.
Deci din definiţiile date putem spune că raportul juridic este un raport social, de
suprastructură, care ia naştere pe baza normelor juridice între două sau mai multe părţi, care sunt
titulare de drepturi şi obligaţii juridice reciproce, asigurate, în realizarea lor, la nevoie, de forţa
coercitivă a statului.
Iar cea mai lacunară definiţie a raporturilor juridice este aceea potrivit căreia, raportul juridic
este o relaţie socială reglementată de o normă juridică.
Deci, am putea spune că importanţa raporturilor juridice este deosebită, deoarece apariţia lor
este într-un anume sens determinată de existenţa normelor juridice şi de scopul urmărit de legiuitor
prin reglementare. Nici o normă nu se realizează decît prin activitatea conştientă a oamenilor. Dar
concomitent cu acest scop general, cel al societăţii, ai statului care o conduce, prin încheierea
raporturilor juridice se realizează cele mai diverse scopuri personale, ale celor ce constituie subiecte
ale acestora.
5
Demeter I., Ceterchi I., Întroducere în studiul dreptului, ed: Ştiinţifică, bucureşti 1962, p.362.
6
Popa N., Teoria Generală a Dreptului, Bucureşti, 1996, p.289.
7
Djuvara M., Drept şi sociologie. Arhiva pentru ştiinţă şi reformă socială, Bucureşti 1936, p.213.