4
fiscal. Concomitent redresarea economiei Republicii Moldova este posibilă prin
elaborarea unui mecanism fiscal eficient, în cadrul căruia un rol important le revine
impozitelor indirecte. De aceea, considerăm oportună efectuarea unui studiu
consacrat estimării impactului impozitelor indirecte asupra rezultatelor activităţii
agenţilor economici.
Gradul de studiere a temei investigate. În teză, s-au luat în consideraţie
rezultatele cercetărilor ce relevă anumite aspectelor ale politicii fiscale, precum şi
ceea ce vizează rolul impozitelor indirecte în condiţionarea activităţii
întreprinderilor industriale şi impactul lor asupra procesului de dezvoltare a
întreprinderilor etc. Dintre acestea le consemnăm pe cele realizate în cadrul
Centrului de Investigaţii Strategice şi Reforme; Centrului de Studiere a Problemelor
Pieţei din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei; Institutul de Economie, Finanţe
şi Statistică etc.
Pentru a completa studiul problemelor aferente temei alese şi a spori nivelul
de argumentare a deciziilor politicii fiscale, au fost studiate şi folosite ca bază
lucrări teoretice şi recomandări practice ale savanţilor consacraţi în domeniul teoriei
fiscalităţii, precum sunt: A. Smith, D. Ricardo, L.J. Gitman, A.M. Birman, R.
Stourm, J.M. Keynes, C.P. McConnell К. Р., Samuelson Paul A., Paul Hein, E.
Selyhman, Pierre Lalumiere ş.a. Din lucrările savanţilor din România, enumerăm
valoroasele cercetări ale lui Bălănescu R., Bran P., Brezeanu P., Corduneanu C.,
Lăzărescu A., Manolescu Gh., Văcărel I. ş.a., iar dintre lucrările savanţilor
autohtoni în domeniul fiscalităţii îi menţionăm pe: Manole T., Cobzari L., Secrieru
A., Fuior E., Kuzimina O., Domenti O. ş.a.
Scopul lucrării constă în studiul interacţiunii dintre politica fiscală aferentă
impozitelor indirecte şi creşterea economică sub aspectul impactului deciziilor
autorităţilor fiscale asupra procesului de formare şi asigurare a climatului favorabil
unei creşteri economice stabile, elaborarea unui mecanism eficient de impunere prin
intermediul impozitelor indirecte, precum şi unele orientări de reformare a
5
impunerii indirecte în sectorul industrial ce vor permite redresarea situaţiei în
industria Moldovei.
Realizarea acestui scop determină următoarele sarcini:
¾ analiza, generalizarea şi interpretarea teoriilor economice fundamentale în
domeniul fiscalităţii, cu scopul evidenţierii acesteia, în fundamentarea
ştiinţifică a locului politicii fiscale;
¾ cercetarea tipologiei impozitelor indirecte, a particularităţilor definiţiilor şi
delimitărilor conceptuale, precum şi aspectele aplicării instrumentelor fiscale
în scopul dezvoltării întreprinderilor industriale din Republica Moldova;
¾ determinarea specificului de impunere în baza impozitelor indirecte şi
particularităţile aplicării acestora pe plan naţional şi mondial;
¾ elaborarea modelului de simulare şi evidenţierea efectelor impozitelor
indirecte asupra activităţii unităţilor economice;
¾ elaborarea modelelor economice, ce ar permite analiza consecinţelor
aplicării impozitelor indirecte în industrie;
¾ elaborarea propunerilor de perfecţionare a sistemului impozitelor indirecte
în industria Republicii Moldova.
Obiectul cercetării îl constituie practica impunerii indirecte a rezultatelor
activităţii întreprinderilor industriale din Republica Moldova în corelare cu
creşterea economică în perioada actuală.
Structura şi conţinutul tezei. Pornind de la obiectivul de bază şi de la
sarcinile preconizate spre realizare, lucrarea este concepută cu următoarea structură:
introducere; trei capitole, care reflectă conţinutul de bază al cercetărilor efectuate;
concluzii şi recomandări; bibliografie şi anexe.
În Introducere este reflectată actualitatea temei de cercetare, e formulat
scopul şi sunt stabilite sarcinile acesteia, este specificată noutatea ştiinţifică,
importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a rezultatelor.
Capitolul I – Abordări teoretico-metodologice aferente impozitelor
indirecte în cadrul activităţii întreprinderilor industriale – include analiza de
6
sinteză a teoriilor economice clasice şi moderne privind politica fiscală, clasificarea
impozitelor şi în special, a celor indirecte. Atenţie deosebită s-a acordat
particularităţilor aplicării impozitelor indirecte în practica naţională şi mondială,
concomitent s-a examinat conţinutul şi rolul acestora. De asemenea, în acest capitol,
se evidenţiază incidenţa impozitelor indirecte asupra activităţii economice a
întreprinderilor industriale.
În capitolul II – Evaluarea rezultatelor activităţii sectorului industrial din
Republica Moldova prin prisma impactului impozitelor indirecte asupra
întreprinderilor industriale – se analizează situaţia economică a industriei din
Republica Moldova, în general şi a unor întreprinderi industriale în particular. În
acelaşi timp este demonstrată evoluţia încasărilor în bugetul public naţional cu
specificarea structurii impozitelor şi evidenţierea ponderii impozitelor indirecte.
Ţinând cont de rolul important al impozitelor indirecte în prelevările fiscale au fost
evidenţiate impozitele indirecte de bază, TVA şi accizele. Totodată s-a efectuat o
evaluare comparativă a efectelor impunerii asupra situaţiei economice a
întreprinderilor industriale din diferite ramuri.
În capitolul III – Orientări de reformare a impozitelor indirecte în
vederea susţinerii activităţii întreprinderilor industriale – se descrie baza
teoretică şi metodologică de elaborare a modelelor de simulare; se analizează
influenţa impozitelor indirecte asupra activităţii producătorilor; sunt elaborate
schema şi modelul respectiv, ajustate la situaţia actuală a industriei Republicii
Moldova.
În compartimentul Concluzii şi recomandări se expune sinteza rezultatelor
obţinute în cadrul cercetării efectuate. În opinia autorului, recomandările elaborate
ar putea contribui la eficientizarea mecanismului de impozitare a întreprinderilor, la
stimularea activităţii lor, la sporirea atragerii investiţiilor şi, în consecinţă, la
creşterea economică.
Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al cercetării. Studiul este axat pe
teorii, concepţii, principii, elaborate până în prezent de notorietăţi în economie. Din
7
şirul de metode şi procedee, folosite în ştiinţa economică, în cadrul cercetării, au
fost utilizate următoarele:
¾ abstractizarea ştiinţifică, în scopul identificării principalelor concepte,
principii, teorii şi legi economice, care determină obiectul cercetării;
¾ inducţia şi deducţia, care în tandem constituie componentele de bază ale
procesului de cercetare economică ştiinţifică;
¾ analiza, comparaţia, analogia şi sinteza, care au permis cercetarea esenţei
obiectului lucrării şi obţinerea unor concluzii, care prezintă interes pentru
ştiinţa economică;
¾ modelarea economico-matematică prin utilizarea metodelor statistice şi
modelelor de simulare a proceselor cercetate, în scopul analizei relaţiilor
funcţionale, care există între principalele componente ale obiectului
cercetării.
Suportul informaţional al lucrării îl constituie datele statistice ale Biroului
Naţional de Statistică, materiale analitic-informaţionale ale diferitelor organe
centrale de specialitate ale administraţiei publice, rapoartele financiare ale agenţilor
economici şi cele ale autorităţi administrative centrale, acte, documente normativ-
juridice.
Noutatea ştiinţifică a rezultatelor cercetărilor se manifestă în:
¾ sinteza şi clasificarea teoriilor economice cu privire la esenţa şi locul
impozitelor indirecte;
¾ evaluarea comparativă a obiectivelor şi practicii aplicării impozitelor
indirecte în diferite ţări;
¾ relevarea mecanismului de impozitare indirectă şi a modului de influenţă a
acestora asupra evoluţiei economiei naţionale şi a agenţilor economici;
¾ identificarea parametrilor impozitelor indirecte în sectorul industrial şi
elaborarea schemei şi modelului de simulare a acestora;
¾ elaborarea recomandărilor care vizează reorientarea mecanismului de
aplicare a impozitelor indirecte în sectorul industrial din Republica Moldova.
8
Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării este determinată de
recomandările conţinute în lucrare, implementarea cărora va spori eficienţa
activităţii economice a întreprinderilor din sectorul industrial al Republicii
Moldova.
Aportul personal al competitorului. Rezultatele ştiinţifice expuse în teză au
fost obţinute cu participarea nemijlocită a autorului la procesul de elaborare a unor
importante Comenzi de Stat, inclusiv proiectul 01.18.07 „Amplificarea influenţei
financiare în depăşirea crizei economice actuale” cu trei teme: 01.18.07 (1)
„Optimizarea poverii fiscale şi evaluarea influenţei diferiţilor factori asupra ei”,
01.18.07 (1) „Fiscalitatea şi impactului ei asupra creşterii economice” şi 01.18.07
(1) „Monitoringul poverii fiscale, modelarea şi modernizarea sistemului fiscal”.
Publicaţii. Concluziile şi recomandările, obţinute în cadrul cercetării, au fost
prezentate şi discutate la diferite conferinţe ştiinţifice naţionale şi internaţionale.
Conţinutul lucrării a fost reflectat în 12 lucrări ştiinţifice, cu un volum de 6.6 coli de
autor, publicate în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate.
Cuvinte-cheie: creştere economică, impozite indirecte, taxa pe valoarea
adăugată, accize, taxa vamală, politică fiscală, obiective şi instrumente ale politicii
fiscale, sistem fiscal, presiune fiscală, sector industrial, armonizarea legislaţiei,
model de simulare.
9
Capitolul I. ABORDĂRI TEORETICO-METODOLOGICE AFERENTE
IMPOZITELOR INDIRECTE ÎN CADRUL ACTIVITĂŢII
ÎNTREPRINDERILOR INDUSTRIALE
1.1. Aspecte conceptuale privind fiscalitatea şi rolul ei în asigurarea
creşterii economice
În prezent, Republica Moldova are drept scop constituirea unei economii
dezvoltate. Principalul rol, în realizarea acestui deziderat şi în asigurarea unei
creşteri economice stabile, îi revine sistemului fiscal, fiindcă, anume, nivelul
acumulărilor fiscale influenţează, în mod direct, mărimea încasărilor bugetare. Este
bine cunoscut faptul că resursele financiare ale statului se constituie în baza
fiscalităţii, veniturilor întreprinderilor şi instituţiilor publice. După importanţă,
fiscalitatea deţine un loc primordial şi se prezintă ca un ansamblu de măsuri,
metode, instrumente, acte normative şi instituţii specializate.
Concomitent, este necesar să menţionăm că, din punct de vedere conceptual
şi al conţinutului economic, sistemul fiscal este un mecanism de asigurare a
echilibrului economic şi financiar, întrucât acumulările fiscale constituie cea mai
importantă sursă de finanţare a necesităţilor statului. Din aceste considerente, un
sistem fiscal bine gândit trebuie să fie însoţit şi de un mecanism eficient, care, pus
în funcţiune, ar favoriza creşterea economică şi, totodată, ar putea releva expres
tipurile de impozite capabile să asigure această creştere.
În acest sens, fiscalitatea se manifestă ca un donator de resurse pentru
efectuarea acţiunilor statale, ca instrument de promovare a politicii economice şi ca
o sursă de forţă a autorităţilor publice. Datorită faptului că politica fiscală are ca
scop şi asigurarea creşterii economice, ea trebuie să contribuie la:
¾ formarea unui regim fiscal, ce ar permite multiplicarea veniturilor;
¾ menţinerea nivelului oportun de presiune fiscală;
¾ reducerea evaziunii fiscale etc.
10
După părerea noastră, pentru asigurarea unei îmbinări eficiente a politicilor
economice, ce vor asigura dezvoltarea durabilă a statului, echilibrul financiar,
echilibrarea balanţei de plăţi, protecţia socială şi altele, e necesar un mecanism
fiscal adecvat. Obţinerea unei creşteri economice stabile poate fi realizată numai ca
urmare a sporirii producerii de bunuri, întrucât, anume, aceasta asigură acumularea
volumului necesar de resurse financiare. În acelaşi timp, impozitele se manifestă şi
ca instrumente de gestiune macroeconomică. Din acest motiv, fiscalitatea, ca o
modalitate de constituire a veniturilor bugetare necesită un şir de delimitări. Privitor
la plăţile obligatorii în bugetul public, prin care se mobilizează resursele băneşti,
menţionăm că acestea îmbracă diverse forme, care diferă între ele în dependenţă de
funcţie, de destinaţie şi de nivelul administrării autorităţii publice.
Se cere remarcat faptul că un sistem fiscal trebuie să dea răspuns la două
abordări principale: nivelul presiunii fiscale, ce nu va influenţa creşterea economică
şi categoriile de impozite ce vor contribui la stimularea dezvoltării economice a
Republicii Moldova.
Se cuvine ca toate acestea să fie stipulate în cadrul politicii fiscale, care
reprezintă ansamblul deciziilor abordate de către autorităţile publice în domeniul
fiscalităţii şi căreia îi revin următoarele sarcini de bază:
− conceperea sistemului fiscal;
− stabilirea nivelului general de presiune fiscală;
− colectarea la timp şi în volumul prestabilit a prelevărilor fiscale;
− prevenirea şi combaterea evaziunii şi fraudei fiscale etc.
Totodată, ţinem să menţionăm că teoria şi practica mondială denotă că
fiscalitatea este formată dintr-o serie de concepte specifice, care cuprind: sistemul
fiscal, politica fiscală, prelevările fiscale, impozitul.
Actualmente, există două direcţii de studiu ale conceptului de sistem fiscal:
primul, este văzut ca o totalitate de impozite existente într-un stat, iar al doilea –
evidenţiază elementele definitorii ale sistemului, cu stabilirea relaţiilor de
interdependenţă. În baza primului concept se reglementează modul în care este
11
format sistemul fiscal, precum şi modalitatea funcţionării acestuia, iar al doilea
permite examinarea relaţiilor fiscale prin prisma principalelor elemente şi
aprecierea parametrilor cantitativi şi calitativi ai finanţelor publice.
În prezent, administrarea eficientă a sistemului fiscal, impune studiul
diferitelor viziuni privitoare la definirea noţiunii de sistem fiscal. Este demn de
reţinut faptul că Codul Fiscal al Republicii Moldova face următoarea
specificare: „Sistemul Fiscal al Republicii Moldova reprezintă totalitatea
impozitelor şi taxelor, a principiilor, formelor şi metodelor de stabilire,
modificare şi anulare a acestora, prevăzute de Codul Fiscal, precum şi
totalitatea măsurilor care asigură achitarea lor”. Referitor la această
definiţie, nu poate fi trecut cu vederea faptul că aceasta, pe de o parte, nu
ţine cont de politica fiscală ce reglementează relaţiile dintre stat şi
contribuabili, iar pe de altă parte, de principiile şi elementele impunerii.
Totodată, este important de relatat că, vizavi de această categorie, există şi
alte opinii, printre care putem specifica viziunea savantului I. Condor, care afirmă
că sistemul fiscal reprezintă totalitatea impozitelor şi taxelor, care alimentează
bugetele publice şi care provin de la persoane fizice şi juridice [29, pag.122].
Merită să menţionăm opinia economistului român N. Hoanţa care
susţine că sistemul fiscal înglobează în sine totalitatea impozitelor instituite într-un
stat. Ele asigură o parte covârşitoare a veniturilor bugetului. Fiecare impozit are o
contribuţie specifică şi un anumit rol regulator în economie[37, pag.164].
O tratare mai amplă este elaborată de savanta română Carmen
Corduneanu, în lucrarea sa, „Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor” [30,
12
pag.22], în care specifică faptul că „sistemul fiscal cuprinde un ansamblu de
concepte, principii, metode, procese, cu privire la o mulţime de elemente (materie
impozabilă, cote, subiecţii fiscali etc.). Între aceste elemente, se stabilesc relaţii, ca
urmare a proiectării, legiferării, aşezării şi perceperii impozitelor. Ele sunt
gestionate conform legislaţiei fiscale, în scopul realizării obiectivelor sistemului”.
După cum se observă în definiţia prezentată, sistemul fiscal se
caracterizează într-o optică sistemică, reflectând interconexiunea dintre toate
elementele integrante ale acestuia.
Astfel, menţionăm că crearea unei baze economice a veniturilor bugetare a
atras după sine necesitatea perfecţionării sistemului fiscal, care se axează pe:
− înlocuirea impozitelor analitice cu cele sintetice. Primele se bazează doar pe
un singur element determinant al contribuabilului, pe când cele sintetice se
fixează în funcţie de veniturile globale ale contribuabilului;
− adoptarea mecanismelor noi de aşezare şi percepere a impozitelor;
− sporirea potenţialului fiscal;
− aplicarea fiscalităţii în realizarea unor obiective ale politicii generale a
statului.
Din cele expuse, conchidem că sistemului fiscal i se atribuie cea mai
responsabilă funcţie şi anume, de reglementare a situaţiei financiare a statului. Deci,
îndeplinind funcţiile de finanţare a cheltuielilor publice, de redistribuire a
veniturilor, de stabilizare a activităţii economice şi de corectare a dezechilibrelor
economice, aceasta asigură necesităţile financiare ale ţării. Specificăm faptul că
sistemul fiscal, având ca obiectiv asigurarea resurselor financiare necesare
pentru acoperirea cheltuielilor publice, scoate în evidenţă rolul financiar al
acesteia. Sub acest aspect, sistemului fiscal concomitent i se atribuie şi rolul
13
intervenţionist, care are drept ţintă încurajarea sau frânarea activităţilor
economice.
Elementul-cheie, în definirea sistemului fiscal şi a prelevărilor fiscale, îl
constituie impozitul. Este bine cunoscut faptul că constituirea resurselor financiare
publice se realizează din contul impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi al veniturilor
nefiscale ce se percep de la contribuabili. Acestea au drept scop asigurarea finanţării
cheltuielilor publice.
Primele definiţii ale acestei categorii economice afirmau că impozitul
reprezintă un avans, o primă de asigurare şi un schimb oferit pentru serviciile
publice. Spre exemplu, Rene Stourm formulează noţiunea în felul următor:
“Impozitul este contribuţia cerută fiecărui cetăţean pentru partea sa în cheltuielile
Guvernului” [79, pag.112]. O definiţie mai amplă a impozitului este prezentată de
savantul Paul Leroy-Beaulieu, în lucrarea sa, „Traite de la science des finances”,
unde impozitul este prefigurat ca o sursă de acoperire a cheltuielilor publice [73,
pag.27]. La rândul său, Adam Smith afirmă că „Impozitul este contribuţia tuturor
membrilor societăţii sau a unei părţi dintre ei la cheltuielile Guvernului” [81,
pag.205].
Merită o atenţie deosebită opinia lui Maurice Duverger, care precizează
această noţiune în felul următor: – „Impozitul este o prestaţie pecuniară impusă
particularilor pe cale autoritară cu titlu definitiv şi fără contrapartidă în vederea
acoperirii cheltuielilor publice” [74, pag.107].
Filozofii Montesquieu şi Voban considerau că impozitul este plata introdusă
pentru asigurarea protecţiei şi siguranţei averii. „Deşi afacerea aceasta e departe de a
fi întotdeauna benevolă şi, mai rar, echitabilă, dar, totuşi, acest schimb este
convenabil. Cel mai incapabil Guvern, mai ieftin şi mai bine ocroteşte supuşii săi,
14
decât dacă fiecare din ei s-ar fi apărat de sine stătător şi independent de alţii” [108,
pag.75].
Economistul american E. Seligman, în definiţia impozitelor, indică lipsa
câştigului la plătitorul de impozit: „Impozitul este încasarea forţată, percepută de
stat, de la fiecare pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru necesităţile statului
fără oarecare avantaj special pentru plătitor” [109, pag.75].
În dicţionarul Larousse, editat la Paris în a.1940, noţiunea dată este formulată
astfel: „Impozitul constituie o prelevare silită, obligatorie, generală, definitivă, fără
vreo prestaţie şi nerambursabilă a unei părţi din venitul sau/şi averi a persoanelor
fizice sau juridice în favoarea bugetului de stat” [78]. Alt dicţionar, şi anume,
„Dictionnaire de science economique”, editat la Paris în a.1970, confirmă că
„Impozitul reprezintă o prelevare pecuniară obligatorie, definitivă şi fără
contraprestaţie imediată, asupra resurselor persoanelor fizice şi juridice pentru
acoperirea cheltuielilor în interes general al unei colectivităţi” [68].
În altă accepţiune, „impozitul este considerat un procedeu de repartiţie a
cheltuielilor bugetare între persoane după capacitatea lor contributivă” [82, pag. 9].
Această definiţie a impozitului presupune o totalitate de trăsături
caracteristice, dintre care menţionăm:
¾ impozitul reflectă cheltuielile publice, ce se repartizează pe baza resurselor
financiare în măsura stabilită de autoritatea de stat;
¾ repartiţia sumelor se realizează pe baza principiilor contributive;
¾ sumele se repartizează prin buget, conform autorizării prestabilite.
Totalizând viziunile existente ale diferiţilor savanţi în literatura ştiinţifică,
propunem o abordare nouă a definiţiei categoriei de impozit – impozitul semnifică
contribuţia bănească obligatorie a contribuabililor în buget, stabilită prin lege,
care, având un caracter definitiv şi nerambursabil, vizează achitarea imediată şi
fără echivalenţa directă, a unor plăţi în vederea acoperirii cheltuielilor publice.
15
Luând în considerare evoluţia orânduirii sociale şi pornind de la formele
necondiţionate ale fiscalităţii considerăm că ea, treptat, se transformă într-o formă
de parteneriat social între stat şi sectorul privat. Savanţii clasici şi contemporani au
formulat un şir de comentarii privitoare la principiile aferente impozitelor. Ei
consideră că fiscalităţii i se atribuie un şir de principii, dintre care menţionăm:
principiul echivalenţei, principiul siguranţei şi principiul sacrificiului.
Astfel, „principiul echivalenţei” precizează faptul că impozitele se încasează
de către stat în schimbul serviciilor şi avantajelor oferite populaţiei, reprezentând
concordanţa dintre stat şi cetăţeni privind serviciile şi avantajele furnizate. În acest
caz, impozitul nu constituie expresia echivalenţei serviciilor prestate, deoarece
prelevarea prin impozit nu se stabileşte în raport cu serviciile de care poate
beneficia un cetăţean.
Un alt principiu – „principiul siguranţei”, apreciază impozite drept prime de
asigurare plătite statului pentru ocrotirea vieţii şi a averii proprietarilor. Conform
acestuia, statul se angajează să protejeze viaţa şi averea cetăţenilor şi solicită, în
schimb, contribuţii băneşti sub formă de impozite. Deci, acestea nu reprezintă o
primă de asigurare plătită statului, dar reflectă o contribuţie obligatorie la buget.
Consemnăm că „principiul sacrificiului” evidenţiază faptul că statul este în
drept să pretindă la acoperirea cheltuielilor publice de către contribuabili, sub formă
de prelevări obligatorii, fără contraprestaţie directă şi imediată.
Sub acest aspect, putem menţiona că, din momentul apariţiei impozitelor,
problema îmbinării intereselor statului şi a drepturilor contribuabililor se află în
prim-plan. Statul, întotdeauna, tinde să acumuleze în trezoreria sa un volum maxim
de surse. Interesele contribuabililor sunt diametral opuse, întrucât aceştia tind la
protejarea intereselor proprii şi la un nivel mai redus de povară fiscală, care n-ar
afecta interesele activităţii de antreprenoriat.
Din punct de vedere al tendinţei ştiinţifice intervenţioniste, impozitul este
văzut ca un instrument ce poate fi utilizat pentru influenţarea comportamentului
16
agenţilor economici şi al contribuabililor, precum şi pentru a contribui la realizarea
unor obiective sociale în vederea reducerii dezechilibrului dintre venituri şi averi.
Pentru prima dată, analiza principalilor factori, ce influenţează prosperarea
capitalului comercial, a fost argumentată de reprezentanţii „şcolii mercantiliste” la
finele sec. XV - începutul sec. XVI, care au stabilit că impozitul poate influenţa
activitatea de antreprenoriat. În acest sens, economistul francez Pierre Lalumiere
sublinia că impozitele pot fi folosite pentru „a încuraja (sub forma exonerării) sau
pentru a descuraja (pe calea suprataxării) o anumită activitate economică. Pe lângă
faptul că impozitul este un mijloc de acoperire a cheltuielilor publice, acesta a
devenit un mijloc de intervenţie în domeniul economic şi social” [77, pag.180].
Luând în considerare importanţa impozitelor, care actualmente au devenit un
instrument principal al politicii economice, specificăm că acestea influenţează
redistribuirea veniturilor. Concomitent, e necesar de menţionat că funcţia
impozitului ca instrument de mobilizare a resurselor financiare, a fost instituită ca
un instrument financiar al statului cu scopul mobilizării resurselor financiare
necesare satisfacerii cerinţelor publice. Pe lângă funcţiile date, impozitelor li se
atribuie şi alte funcţii, cum ar fi: fiscală, de reglementare, socială etc.
În lucrarea „Impozite: teorie şi practică”, economiştii V. Gluhov şi L. Dolidă
au formulat aceste funcţii ale impozitelor în felul următor:
1) Asigurarea cheltuielilor statale (funcţia fiscală);
2) Corelarea impozitelor la mărimea veniturilor diferitelor grupe ale populaţiei
(funcţia socială);
3) Reglarea economiei (funcţia de reglementare)” [88, pag.36].
O importanţă majoră îi revine funcţiei fiscale, dat fiind faptul că necesităţile
de fonduri publice sunt determinate de nevoile susţinerii unor interese social-
economice ale statului. Această funcţie presupune asigurarea unui volum de venituri
statale ce ar permite să acopere pe deplin necesităţile activităţii sale. Acest necesar
de resurse este influenţat de factorii politici, economici şi sociali.