Regimul juridic al străinilor în dreptul internaţional si cel comunitar

 3
 Pe de o parte, condiţia juridică a străinului este determinată, ca ansamblu de drepturi şi 
obligaţii specifice, de legea statului în care se află străinul în mod temporar (legea statului de 
reşedinţă), ceea ce face ca unii autori să-i recunoască un caracter unilateral. 
Aceiaşi autori consideră însă că, în definirea regimului juridic al străinului, statul de 
rezidenţă îl tratează pe străin în concordanţă cu propriile sale interese, iar statul de cetăţenie/de 
domiciliu îi asigură un regim apropiat de cel al propriilor supuşi
7
. 
 
 
1.2. Concepţii ale doctrinei franceze cu aplicaţie la situaţia străinilor în România 
 
 
1.2.1. Un beneficiu juridic total acordat străinilor? Aspecte pozitive şi aspecte negative 
 
Autorii francezi consideră că asimilare totală a unui străin cu un naţional în ceea ce priveşte 
beneficiul drepturilor, prezintă riscul unor inconveniente grave: de exemplu, importul de mână de 
lucru străină de care are nevoie economia unui stat, nu se face simţită cu aceeaşi intensitate în toate 
sectoarele economice, străinii care intră în statul-gazdă nefiind întotdeauna cei de care au nevoie 
acele sectoare deficitare în privinţa factorului uman
8
.  
Politica foarte favorabilă acordată străinilor duce la o aglomerare a unor ramuri economice 
deja foarte solicitate, precum şi la crearea unei concurenţe suplimentare pentru naţionali
9
. 
Soluţia propusă este de a efectua o selectare a străinilor veniţi în statul gazdă, pentru a 
elimina persoanele indezirabile şi a canaliza imigranţii către ramuri economice în care utilitatea lor 
poate deveni reală. Se consideră că tehnica juridică prezintă o mai mică incidenţă vis-a-vis de ceea 
ce se crede a fi o problemă delicată, izvorând mai degrabă din considerente politice de dozaj şi 
oportunitate
10
. 
Bineînţeles, această doctrină nu este tocmai potrivită în cazul României, care este o ţară de 
emigraţie, spre deosebire de Franţa, care constituie o ţară de imigraţie; premisele de la care pornim 
în aprecierea acestei opinii sunt fundamental diferite, căci nevoia României de mână de lucru 
străină în economie se reflectă pregnant în sectorul privat, unde prioritară este atragerea investiţiei 
străine. Străinul vine în România nu ca mână de lucru, cum este cazul majoritar în Franţa, ci ca 
investitor, comerciant, asociat în cadrul diferitelor persoane juridice
11
.  
                                                 
7
 V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 2. 
8
  V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 2. 
9
 V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 2. 
10
 V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 2. 
11
 V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 3. 
 4
De aceea, dacă s-ar tinde în România a se oferi străinului o poziţie privilegiată faţă de 
cetăţeanul român, în virtutea motivelor expuse mai sus, s-ar reveni la regimul capitulaţiilor pe care 
l-a cunoscut România sub stăpânirea turcă; în acea perioadă, străinii aparţinând Marilor Puteri, erau 
trataţi, pe teritoriul statului român, în mod implict favorizant, ei fiind supuşi legii statului lor
12
.   
Un regim exclusivist al teritorialităţii, ar duce la adevărate state în stat, prin ceeare unor 
cartiere sau teritorii ale străinilor, administrate numai de către aceştia, ceea ce este apreciat ca o 
gravă încalcare a suveranităţii statului-gazdă (cu deosebirea că, de această dată, însăşi legea română, 
prin dispoziţiile sale, şi nu legea naţională a acestuia, ar privilegia străinul, ca în sistemul vechi al 
capitulaţiilor)
13
. 
Participând la jocul liber al cererii şi ofertei, străinul devine responsabil în aceleaşi condiţii 
ca şi cetăţenii români, de încălcarea graniţei dintre concurenţa loială şi practicile monopoliste, 
anticoncurenţiale. Apreciem că străinul nu trebuie pus pe o poziţie hiper-privilegiată, căci s-ar 
încălca atunci art. 54 din Constituţia României (obligaţia străinilor de a-şi exercita cu bună-credinţă 
şi fără să încalce libertatea şi drepturile celorlalţi, drepturile şi libertăţile constituţionale), precum şi 
principiul universalităţii (supunerea tuturor cetăţenilor faţă de sistemul juridic român şi posibilitatea 
tuturor de a beneficia de acesta) sau ale egalităţii între cetăţeni (principiu care trebuie extins în 
sensul că străinul nu poate avea mai multe drepturi decât naţionalul, fiind cel mult egal cu el)
14
. 
 
 
1.2.2. O discriminare în sens negativ impusă străinilor? Avantaje şi dezavantaje 
 
Autorii străini se tem că, prin crearea unei situaţii prea grele străinilor, li se suprimă acestora, 
implicit dorinţa de a stabili în Franţa, în condiţiile în care toate statele sunt interesate să atragă mână 
de lucru străină, acordându-le în acest scop un tratament destul de favorabil
15
. 
Creându-le străinilor un statut diferit de naţionali, ei nu s-ar mai putea integra în patria de 
adopţie şi nici asimila naţionalilor, contribuind astfel la formarea unor minorităţi destul de 
stânjenitoare pentru autorităţile statului-gazdă
16
. 
 Ori, prin discriminarea străinilor faţă de naţionali, se tinde spre riscul de reciprocitate 
(statele străine să adopte aceleaşi măsuri discriminatorii vis-a-vis de cetăţenii statului-gazdă, ajunşi 
pe teritoriile lor)
17
.  
                                                 
12
 V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 3. 
13
 V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 3. 
14
 V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 3. 
15
 V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 4. 
16
 V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 4. 
17
 V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 4. 
 5
 Avantajul unei discriminări excesive a străinilor în statul-gazdă ar fi posibilitatea de 
exercitare a unui control universal şi strict, atingând cele mai detaliate aspecte juridice care li se 
aplică străinilor prin instituţia condiţiei lor juridice
18
. 
 Cum la ora actuală România este interesată să capteze interesul străinilor spre a-şi revigora 
în special sectorul economic, este imperios să refuze sistemul unei restricţionări drastice cu privire 
la străini
19
. 
 
1.2.3. Un beneficiu juridic parţial, completat cu condiţia reciprocităţii. Avantaje şi dezavantaje 
 
 Acordându-le străinilor facilităţi în anumite domenii, recunoscându-le pe de o parte aceleaşi 
drepturi ca şi naţionalilor, legea română îi situează pe o poziţie aproximativ egală  cu naţionalul. 
Beneficiul acestei situaţii este evident, căci duce la interesul străinilor de a intra pe teritoriul statului 
român şi chiar de a se stabili aici (în condiţiile în care, după 1989, România este cunoscută ca ţară 
de emigraţie), la implicarea lor activă în sectorul privat îndeosebi
20
. 
 Beneficiul este parţial, deoarece România nu recunoaşte străinilor accesul la viaţa publică a 
societăţii româneşti, în sensul negăsirii posibilităţii lor de a fi aleşi în funcţii publice sau de a vota 
pe teritoriul statului român
21
.  
Străinii nu pot deţine în proprietate terenuri situate în România, aceasta fiind o prohibiţie 
constituţională expresă
22
. 
 Ceea ce legea română refuză străinilor, se compensează prin acordarea unui tratament cel 
puţin egal cu al cetăţenilor români. Tratamentul acordat străinilor tinde spre favorizare în sectorul 
economic, în privinţa investiţiilor pe care aceştia le pot efectua în statul român
23
. 
 Beneficiul este parţial din cauza unei condiţionări constituţionale exprese, conform cărei 
străinii trebuie să-şi exercite drepturile cu bună-credinţă, fără a leza drepturile altora. Un beneficiu 
total al drepturilor nu duce la posibilitatea de răspundere a străinului în faţa statului român, în caz de 
nerespectare a obligaţiilor impuse de acesta
24
. 
 Străinul însă este apărat prin chiar Constituţia României în ceea ce priveşte drepturile şi 
libertăţile fundamentale, ca persoană umană: neconcordanţele dintre legea română şi tratatele 
                                                 
18
 V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 4. 
19
 V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 4. 
20
 V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 4. 
21
 V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 4. 
22
 V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 4. 
23
 V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 5. 
24
 V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 5. 
 6
internaţionale în materie, sunt soluţionate conform prevederilor internaţionale (principiul priorităţii 
actului internaţional)
25
. 
 Tratând străinul de pe poziţia unui naţional, cu unele distincţii inerente calităţii de străin 
(neacordarea drepturilor politice, posibilitatea de expulzare individuală sau de extrădare, încadrarea 
cu permis de muncă, etc.), România poate pretinde din partea statelor străine, îndeplinirea unei 
condiţii reciproce cu privire la proprii cetăţeni aflaţi în străinătate
26
. 
 
 
1.3. Sursa polemicii în definirea noţiunii de condiţie juridică a străinului – domeniu al 
dreptului public privat sau al dreptului privat? 
 
 
 Într-o opinie, se recunoaşte dreptului internaţional public influenţa în reglementarea 
instituţiei condiţiei juridice a străinului. De fapt, prin natura sa complexă, instituţia are legătură şi 
cu alte ramuri de drept din cadrul dreptului public: administrativ, penal, constituţional, chiar şi 
financiar
27
. 
 Condiţia juridică a străinului este strâns legată de cetăţenie, străinul  definindu-se în funcţie 
de criteriul cetăţeniei ca apartenenţă juridică a individului la un stat
28
. 
 Dar cetăţenia este o instituţie a dreptului public, reglementând raporturile dintre stat şi 
indivizi, prin norme cu caracter unilateral
29
.  
Condiţia juridică a străinului, ca instituţie, îşi află reglementarea în normele interne şi în 
cele internaţionale, pe care România le-a adoptat ca stat membru al comunităţii internaţionale. Deci, 
condiţia juridică a străinului este definită în mod egal de convenţii, tratate de asistenţă juridică; de 
convenţii consulare sau de evitare a dublei impuneri; de convenţii comerciale şi de cooperare 
tehnico-economică; de convenţii pentru promovarea şi garantarea investiţiilor; însă cele mai 
importante prevederi internaţionale cu incidenţă la situaţia străinilor sunt cele din domeniul 
drepturilor omului, care au prioritate în faţa legilor române, printr-o consacrare constituţională
30
. 
De asemenea, prin principiile impuse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului 
(nediscriminarea între persoanele umane; interzicerea torturii; dreptul la proprietate; dreptul la 
respectarea vieţii personale; azilul politic; libertatea de circulaţie; egalitatea în faţa legii; dreptul la 
                                                 
25
 V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 5. 
26
 V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 5. 
27
 V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 5. 
28
 V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 5. 
29
 V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 6. 
30
 V. Marcu, N. Diaconu, Op. cit., pg. 6.