Aspecte politice si juridice specifice etapei post-aderare a Romaniei la UE

Aspecte politice şi juridice specifice etapei post-aderare a României la Uniunea Europeană                                       6                        
şi valorile promovate de aceasta,  se evidenţiază statutul specific al ţărilor central-est europene, care a 
dus la denumirea valului de extindere din 2007 “marea extindere”, încheind cu un scurt istoric al 
relaţiilor României cu Uniunea Europeană. În capitolul II, analiza se extinde, prin prezentarea 
amănunţită a principalelor documente juridice şi evenimente politice care au caracterizat perioada 
preaderare: Acordul european, Strategia şi parteneriatul de aderare, criteriile de la Copenhaga 
 ( fundamentale pentru începerea negocierilor), Consiliile Europene de la Essen, Madrid , Tratatul de 
la Amsterdam, Agenda 2000, Rapoartele de monitorizare ale Comisiei Europene , care menţionează 
atât domeniile care au înregistrat progrese, cât şi principalele probleme ale anumitor domenii, 
obstacole în calea atingerii nivelului de dezvoltare impus de UE. Studiul etapei preaderare se încheie 
cu Tratatul de aderare la UE al României şi Bulgariei (căci pentru ambele aderarea s-a realizat în 
condiţii aproximativ egale). 
 Ultima parte  a capitolului II particularizează situaţia României, aducând în discuţie acele 
aspecte principale din etapa post-aderare : Strategia post-aderare 2007-2013, elaborată de Guvernul 
României, Rapoartele Comisiei privind măsurile de acompaniere şi un subcapitol  dedicat relaţiilor 
externe ale statului român  după aderare. Ultimul capitol reprezintă un studiu de caz pe problema 
gravă a corupţiei în România, a cărei soluţionare este văzută cu mult pesimism de Comisia Europeană 
şi de respondenţii la un sondaj de opinie realizat pentru Transparency International. 
 Tema lucrării de faţă are importanţă majoră în dezbaterile politice actuale, dar şi viitoare, din 
mai multe motive, printre care: 
− Uniunea Europeană garantează statelor membre un spaţiu de libertate, justiţie, egalitate, 
respectarea drepturilor omului etc., 
− aceste drepturi generează şi obligaţii, care determină Uniunea Europeană să fie mereu în alertă cu 
privire la evoluţia statelor membre, monitorizându-le în mod constant şi acordând recomandări 
pentru remedierea problemelor, 
− statele membre, la rândul lor, vor trebui să conştientizeze beneficiile, dar şi costurile aderării,  să 
respecte deciziile acesteia şi nu în ultimul rând, sa acţioneze în direcţia reformelor necesare pentru 
atingerea nivelului de dezvoltare cerut de statutul de membru al Uniunii Europene. 
  
  
 
Aspecte politice şi juridice specifice etapei post-aderare a României la Uniunea Europeană                                       7                        
CAPITOLUL I 
                           
 
Uniunea Europeană-cadru instituţional pentru lărgire 
  
I.1. Ideea europeană 
  
    “Uniunea Europeană se poate defini ca o construcţie unică  ce caracterizează aspiraţia 
comună a naţiunilor suverane din Europa de a munci şi a trăi împreună. Ea a fost inspirată de dorinţa 
cetăţenilor  şi  a statelor Europei de a construi un viitor comun. 
 În acest sens Constituţia instituie Uniunea Europeană, căreia statele membre îi conferă 
competenţe pentru atingerea acestor obiective şi exercită asupra modelului comunitar competenţele ce 
i-au fost transferate de către acestea. Statele Uniunii Europene au înţeles, în urma contactelor directe 
între ele, avantajele, dar şi constrângerile ce rezultă din procesul de integrare în structurile Uniunii 
Europene”.
1
 
  Pentru cetăţenii Uniunii Europene, integrarea înseamnă libertate, respectarea demnităţii 
umane, a democraţiei şi  statului de drept, precum şi respectarea drepturilor omului, valori comune 
statelor membre în cadrul unei societăţi  pluraliste, tolerante, bazată pe principiul justiţiei, solidarităţii 
şi nediscriminării. Din ce în ce mai mult, Uniunea Europeană este considerată ca fiind principalul pol 
de prosperitate, stabilitate, securitate şi progres în Europa şi în lume. 
 Prin intermediul structurilor sale instituţionale, în principal Comisia Europeană, Consiliul 
Uniunii Europene, Parlamentul European şi Curtea Europeană de Justiţie, Uniunea Europeană 
garantează cetăţenilor săi un spaţiu de libertate, justiţie şi securitate fără  frontiere, precum şi o piaţă 
unică, unde concurenţa este  liberă şi nedenaturată. 
 În contextul  extinderilor succesive, Uniunea Europeană a devenit o piaţă greu guvernabilă, 
datorită membrilor cu aspiraţii de multe ori contradictorii. 
 Dacă în anul 1950 erau doar şase membri: Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi 
Olanda(membrii fondatori), ulterior valurile de aderare au cuprins şi Danemarca, Grecia, Spania, 
Irlanda, Austria, Portugalia,  Suedia,  Finlanda şi Regatul Unit. O dată cu aderarea României şi 
                                                 
1 Grigore Silaşi, Uniunea Europeană, Editura de Vest, Timişoara, 2005, pp.19-20. 
Aspecte politice şi juridice specifice etapei post-aderare a României la Uniunea Europeană                                       8                        
Bulgariei- începând cu 1 ianuarie 2007- Uniunea Europeană va fi extinsă la 27 de membri. 
 
I.2. Extinderile anterioare ale Uniunii Europene 
  
 De-a lungul istoriei Uniunii Europene, au avut loc valuri de aderare succesive, care au alcătuit 
de fapt, identitatea Uniunii ca întreg.   
 “Extinderile anterioare ne permit să tragem o singură concluzie generală, şi anume aceea că 
fiecare extindere este diferită de celelalte: la început am avut trecerea de la cei şase membri 
fondatori(1951-Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda Belgia şi Italia) la cei nouă (1972- Marea 
Britanie, Irlanda şi Danemarca). Cu aceeaşi ocazie am întâlnit şi primul refuz al Norvegiei, datorat 
rezultatului negativ al referendumului organizat (după ce negociase aderarea cu statele membre). Apoi 
CE (Comunitatea Europeană) a trecut la zece membri (1981- Grecia) şi la doisprezece ( 1986- Spania 
şi Portugalia). 
  Următoarea extindere (1995) a avut o particularitate în plus faţă de anterioarele- dacă până 
atunci ţările candidate aderau la CE-,  cu această ocazie ele au aderat la UE. Este vorba despre Suedia, 
Finlanda şi Austria. Norvegia produce acum o a doua surpriză, rezultatul referendumului-ulterior 
negocierilor- fiind din nou negativ”. 
2
 
     
I.3. “Marea extindere” a Uniunii Europene 
I.3.1.Criteriile de aderare 
  
 Valul de aderare din 2007 a fost denumit “marea extindere”datorită complexităţii şi 
magnitudinii statelor din Europa Centrală şi de Est care au aderat atunci. 
 La Consiliul European de la Copenhaga din 1993, Uniunea a făcut un pas decisiv către extin-
dere. S-a convenit  ca statele asociate din Europa Centrală şi de Est să devină membri ai Uniunii dacă  
o  cerere va fi formulată în acest sens.  
 Consiliul European a hotărât ca aderarea să aibă loc de îndată ce ţările asociate au capacitatea 
de a duce la îndeplinire obligaţiile de membru, prin satisfacerea unor condiţii de ordin economic şi 
politic stabilite. Cu această ocazie, au fost formulate criteriile de aderare, cunoscute sub numele de 
                                                 
2 Iordan Gheorghe Bărbulescu, Uniunea Europeană : politicile extinderii,  Editura Tritonic,  Bucureşti,  2006,  pp. 27-28. 
Aspecte politice şi juridice specifice etapei post-aderare a României la Uniunea Europeană                                       9                        
criteriile de la Copenhaga. Astfel, pentru a deveni stat membru, o ţară candidată trebuie să 
îndeplinească următoarele condiţii: 
“-instituţii stabile care să garanteze democraţia, statul de drept, respectarea drepturilor omului şi 
protecţia minorităţilor; 
-o economie de  piaţă funcţională, precum şi capacitatea de a face faţă presiunilor concurenţiale din 
piaţa internă;  
-capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de stat membru, inclusiv adeziunea la obiectivele politice, 
economice şi monetare ale UE. 
 În anul 1995, Consiliul European de la Madrid a subliniat de asemenea faptul că a fi stat  
membru presupune crearea condiţiilor pentru o integrare armonioasă, prin adaptarea structurilor 
administrative. Legislaţia comunitară trebuie să fie transpusă în legislaţia naţională prin structuri 
administrative şi juridice adecvate, iar aceasta este o premisă pentru relaţia de încredere care 
fundamentează  calitatea  de  stat  membru.”
3
 
 De asemenea, integrarea  presupune acceptarea drepturilor şi  obligaţiilor actuale şi viitoare ale 
sistemului comunitar (acquis-ul comunitar).  
Respectivul acquis cuprinde: 
a) conţinutul, principiile şi obiectivele politice ale Tratatelor, incluzând Tratatele de la Amsterdam şi 
Nisa 
b) legislaţia adoptată referitoare la Tratate, cât şi jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie; 
c)  Declaraţiile şi Rezoluţiile adoptate în cadrul Comunităţii; 
d) Acordurile internaţionale şi cele existente între statele membre referitoare la  activităţile 
Comunităţii 
      Astfel, a adera la Comunitate înseamnă  a accepta atât acquis-ul comunitar, cât şi Tratatul UE, fără 
nici un fel de excepţii, proces care împiedică integrările à la carte care ar putea provoca o diluare 
progresivă a UE, permiţând statelor membre să aleagă ceea ce le pare convenabil şi să respingă ceea ce 
le-ar putea rezulta mai puţin convenabil. De aceea, una dintre regulile de aur ale negocierilor de 
aderare o reprezintă acceptarea acquisului comunitar de către statele candidate şi înţelegerea 
condiţionalităţii absolute a acestuia.
4
 
 
                                                 
3 www. infoeuropa. ro 
4 Iordan Gheorghe Bărbulescu, Uniunea Europeană : politicile extinderii, Editura Tritonic, Bucureşti, 2006, p.29.