Skip to content

Problemele teoretice ale raportului juridic

Relaţiile dintre oameni devin relaţii juridice numai dacă sunt condiţionate de reglementarea normelor juridice, care prin menirea lor au un rol modelator asupra conduitei umane.
Îndată ce omul intră în contact cu o altă persoană, societatea însăşi se dezvoltă ca un sistem de relaţii, de raporturi dinamice, în cadrul cărora raporturilor juridice le revine un rol extrem de important în procesul colaborării şi cooperării dintre indivizi, grupuri şi instituţii sociale.
Actualitatea temei. Importanţa raporturilor juridice este deosebită, deoarece apariţia lor este într-un anume sens determinată de existenţa normelor juridice şi de scopul urmărit de legiuitor prin reglementare. Nici o normă nu se realizează decît prin activitatea conştientă a oamenilor. Dar concomitent cu acest scop general, cel al societăţii, al statului care o conduce, prin încheierea raporturilor juridice se realizează cele mai diverse scopuri personale, ale celor ce constituie subiecte ale acestora.
În orice societate existenţa diferitor raporturi juridice are la bază un tip aparte de relaţii sociale.
Tipul raporturilor juridice în decursul istoriei variază, se schimbă şi se dezvoltă în legătură cu evoluţia generală a societăţii cu caracteristicile legăturilor pe planul producţiei şi schimbului de activităţi.
Raportul juridic este o relaţie socială prin care se urmăreşte satisfacerea unor interese materiale sau de altă natură reglementată de norma juridică, în care părţile apar ca titulari de drepturi şi corelativ, de obligaţii reciproce realizate la nevoie cu sprijinul forţei publice.
Scopul şi sarcinile. Scopul de bază a tezei constă în studierea complexă a temei, precum şi analiza trăsăturilor caracteristice fundamentale ale raportului juridic, structurarea şi particularităţile acestuia.
Pentru atingerea scopului propus se impun realizarea anumitor sarcini:
- dezvăluirea conceptului şi trăsăturile raportului juridic;
- oferirea explicaţii teoretice referitoare la studierea genezei, şi existenţa raportului juridic;
- analiza minuţioasă a structurării elementelor raportului juridic;
- desfăşurarea trăsăturilor raporturilor juridice în procesele penale, civile, administrative ş.a.
Suportul metodologic. Gradul de cercetare a temei îşi găseşte reflectare într-o diversă literatură ştiinţifică atît în ţară cît şi de peste hotare.
La scrierea lucrării ne-am bazat în mare parte pe legi şi acte normative ca: Constituţia Repulicii Moldova; Codul Civil şi procedură civilă al Repulicii Moldova; Codul penal şi procedură penală al Repulicii Moldova; Codul muncii al Repulicii Moldova; şi Codul cu privire contravenţiile administrative a Repulicii Moldova; precum şi alte ramuri de drept a următorilor autori: Pîrău I. Şi Bujor V.; Maziliu D.; Baltag D.; Vonica R.; Popescu A.; Dvoracek M.; Baieş S.; Brînză S.; Arsene A.; Romandaş N.; Iorgovan A. ş.a.
Pentru a face o investigaţie asupra problemelor legate de raportul juridic s-au folosit următoarele metode: istorică, sistematică, logică, comparativă.
În realizarea mai bună a sarcinilor şi obiectelor precum şi argumentarea ştiinţifică a lucrării s-au folosit aşa procedee ca: analiza, sinteza, generalizarea, particularizarea, structurizarea şi sistematizarea .
Structura tezei. Structurarea tezei este determinată de obiectivele propuse spre cercetare, de nivelul şi gradul lor de studiere în teoria statului şi dreptului. Lucrarea constă din: întroducere, trei capitole, concluzie, bibliografie şi anexe.
Primul capitol dezvăluie conceptul şi trăsăturile caracteristice fundamentale ale raportului juridic, apariţia, şi existenţa unui raport juridic.
În al doilea capitol se analizează elementele structurării raportului juridic ca obiectul, subiectele şi conţinutul.
Al treilea capitol arată particularităţile, existenţa, specificul raportului juridic, trăsăturile caracteristice ale raportului juridic în alte ramuri ale dreptului.

CONSULTA INTEGRALMENTE QUESTA TESI

La consultazione è esclusivamente in formato digitale .PDF

Acquista
Mostra/Nascondi contenuto.
3 Întroducere: Relaţiile dintre oameni devin relaţii juridice numai dacă sunt condiţionate de reglementarea normelor juridice, care prin menirea lor au un rol modelator asupra conduitei umane. Îndată ce omul intră în contact cu o altă persoană, societatea însăşi se dezvoltă ca un sistem de relaţii, de raporturi dinamice, în cadrul cărora raporturilor juridice le revine un rol extrem de important în procesul colaborării şi cooperării dintre indivizi, grupuri şi instituţii sociale. Actualitatea temei. Importanţa raporturilor juridice este deosebită, deoarece apariţia lor este într-un anume sens determinată de existenţa normelor juridice şi de scopul urmărit de legiuitor prin reglementare. Nici o normă nu se realizează decît prin activitatea conştientă a oamenilor. Dar concomitent cu acest scop general, cel al societăţii, al statului care o conduce, prin încheierea raporturilor juridice se realizează cele mai diverse scopuri personale, ale celor ce constituie subiecte ale acestora. În orice societate existenţa diferitor raporturi juridice are la bază un tip aparte de relaţii sociale. Tipul raporturilor juridice în decursul istoriei variază, se schimbă şi se dezvoltă în legătură cu evoluţia generală a societăţii cu caracteristicile legăturilor pe planul producţiei şi schimbului de activităţi. Raportul juridic este o relaţie socială prin care se urmăreşte satisfacerea unor interese materiale sau de altă natură reglementată de norma juridică, în care părţile apar ca titulari de drepturi şi corelativ, de obligaţii reciproce realizate la nevoie cu sprijinul forţei publice. Scopul şi sarcinile. Scopul de bază a tezei constă în studierea complexă a temei, precum şi analiza trăsăturilor caracteristice fundamentale ale raportului juridic, structurarea şi particularităţile acestuia. Pentru atingerea scopului propus se impun realizarea anumitor sarcini: - dezvăluirea conceptului şi trăsăturile raportului juridic; - oferirea explicaţii teoretice referitoare la studierea genezei, şi existenţa raportului juridic; - analiza minuţioasă a structurării elementelor raportului juridic; - desfăşurarea trăsăturilor raporturilor juridice în procesele penale, civile, administrative ş.a. Suportul metodologic. Gradul de cercetare a temei îşi găseşte reflectare într-o diversă literatură ştiinţifică atît în ţară cît şi de peste hotare. La scrierea lucrării ne-am bazat în mare parte pe legi şi acte normative ca: Constituţia Repulicii Moldova; Codul Civil şi procedură civilă al Repulicii Moldova; Codul penal şi procedură penală al

CONSULTA INTEGRALMENTE QUESTA TESI

La consultazione è esclusivamente in formato digitale .PDF

Acquista
Il miglior software antiplagio

L'unico servizio antiplagio competitivo nel prezzo che garantisce l'aiuto della nostra redazione nel controllo dei risultati.
Analisi sicura e anonima al 100%!
Ottieni un Certificato Antiplagio dopo la valutazione.

Informazioni tesi

  Autore: Maxian Svetlana
  Tipo: International thesis/dissertation
  Anno: 5
  Università: Institutul Nistrian de Economie şi Drept
  Facoltà: Drept
  Corso: Drept
  Lingua:
  Num. pagine: 76

FAQ

Per consultare la tesi è necessario essere registrati e acquistare la consultazione integrale del file, al costo di 29,89€.
Il pagamento può essere effettuato tramite carta di credito/carta prepagata, PayPal, bonifico bancario.
Confermato il pagamento si potrà consultare i file esclusivamente in formato .PDF accedendo alla propria Home Personale. Si potrà quindi procedere a salvare o stampare il file.
Maggiori informazioni
Ingiustamente snobbata durante le ricerche bibliografiche, una tesi di laurea si rivela decisamente utile:
  • perché affronta un singolo argomento in modo sintetico e specifico come altri testi non fanno;
  • perché è un lavoro originale che si basa su una ricerca bibliografica accurata;
  • perché, a differenza di altri materiali che puoi reperire online, una tesi di laurea è stata verificata da un docente universitario e dalla commissione in sede d'esame. La nostra redazione inoltre controlla prima della pubblicazione la completezza dei materiali e, dal 2009, anche l'originalità della tesi attraverso il software antiplagio Compilatio.net.
  • L'utilizzo della consultazione integrale della tesi da parte dell'Utente che ne acquista il diritto è da considerarsi esclusivamente privato.
  • Nel caso in cui l’utente che consulta la tesi volesse citarne alcune parti, dovrà inserire correttamente la fonte, come si cita un qualsiasi altro testo di riferimento bibliografico.
  • L'Utente è l'unico ed esclusivo responsabile del materiale di cui acquista il diritto alla consultazione. Si impegna a non divulgare a mezzo stampa, editoria in genere, televisione, radio, Internet e/o qualsiasi altro mezzo divulgativo esistente o che venisse inventato, il contenuto della tesi che consulta o stralci della medesima. Verrà perseguito legalmente nel caso di riproduzione totale e/o parziale su qualsiasi mezzo e/o su qualsiasi supporto, nel caso di divulgazione nonché nel caso di ricavo economico derivante dallo sfruttamento del diritto acquisito.
L'obiettivo di Tesionline è quello di rendere accessibile a una platea il più possibile vasta il patrimonio di cultura e conoscenza contenuto nelle tesi.
Per raggiungerlo, è fondamentale superare la barriera rappresentata dalla lingua. Ecco perché cerchiamo persone disponibili ad effettuare la traduzione delle tesi pubblicate nel nostro sito.
Per tradurre questa tesi clicca qui »
Scopri come funziona »

DUBBI? Contattaci

Contatta la redazione a
[email protected]

Ci trovi su Skype (redazione_tesi)
dalle 9:00 alle 13:00

Oppure vieni a trovarci su


Non hai trovato quello che cercavi?


Abbiamo più di 45.000 Tesi di Laurea: cerca nel nostro database

Oppure consulta la sezione dedicata ad appunti universitari selezionati e pubblicati dalla nostra redazione

Ottimizza la tua ricerca:

  • individua con precisione le parole chiave specifiche della tua ricerca
  • elimina i termini non significativi (aggettivi, articoli, avverbi...)
  • se non hai risultati amplia la ricerca con termini via via più generici (ad esempio da "anziano oncologico" a "paziente oncologico")
  • utilizza la ricerca avanzata
  • utilizza gli operatori booleani (and, or, "")

Idee per la tesi?

Scopri le migliori tesi scelte da noi sugli argomenti recenti


Come si scrive una tesi di laurea?


A quale cattedra chiedere la tesi? Quale sarà il docente più disponibile? Quale l'argomento più interessante per me? ...e quale quello più interessante per il mondo del lavoro?

Scarica gratuitamente la nostra guida "Come si scrive una tesi di laurea" e iscriviti alla newsletter per ricevere consigli e materiale utile.


La tesi l'ho già scritta,
ora cosa ne faccio?


La tua tesi ti ha aiutato ad ottenere quel sudato titolo di studio, ma può darti molto di più: ti differenzia dai tuoi colleghi universitari, mostra i tuoi interessi ed è un lavoro di ricerca unico, che può essere utile anche ad altri.

Il nostro consiglio è di non sprecare tutto questo lavoro:

È ora di pubblicare la tesi