Incalcarea dreptului la viata privata prin interceptarea de imagini si sunete

5 CAPITOLUL I Dreptul la viaţa privată Preocuparea pentru protecţia vieţii private nu este, din punct de vedere filozofic, politic şi cultural, o preocupare de dată recentă. Pledoariile pentru toleranţa religioasă au fost, s-ar putea spune, primele forme de legitimare a libertăţii persoanelor de a opta în sfera privată – cea a convingerilor sau ideilor, indiferent dacă opţiunile respective sunt “corecte” sau nu 1 . Celelalte aspecte clasice ale dreptului la o sferă privată – inviolabilitatea domiciliului şi a corespondenţei – au încurajat şi ele acelaşi mod de raportare: indiferent dacă ceea ce face persoana la ea acasă este bun sau rău ( moral sau imoral ), dreptul ei la privacy în interiorul clădirii trebuie respectat; indiferent dacă ceea ce scrie ea în corespondenţa personală este adevarat sau fals, moral sau imoral, “educativ” sau “corupător”, secretul acesteia este inviolabil, fiecare persoană având dreptul de a se dezvolta din punct de vedere psihologic, emoţional, potrivit modului de percepţie al realităţii sociale, caracterului şi principiilor de viaţă, fie acestea adoptate sau autoimpuse. Astfel, aşa cum am observa, starea de intimitate a persoanei şi, implicit, liberatatea ei de a avea o sferă proprie şi care să se manifeste, nesupusă nici unui aspect sau control, decât propria conştiinţă, ar cuprinde nu doar un spaţiu propriu, inviolabil în care să-şi manifeste personalitatea intimă ( împotriva violării abuzive a locuinţei sau reşedinţei, ori a locurilor aparţinând de acestea ), dar şi un domeniu propriu al gândurilor, al manifestărilor intime, al convorbirilor, comunicărilor confidenţiale, nesupuse nici unei cenzuri 2 . Respectul pentru viaţa privată a fost teoretizată filozofic încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, prin elogiul adus de autori ca Benjamin Constant 3 libertăţii private, privită ca fundament al vieţii moderne şi prin principiul lui John Stuart Mill 4 , care afirma că singura justificare a intruziunii în viaţa personală este pericolul lezării altor persoane. Mai multe evoluţii, care au afectat în mod iremediabil modul de convieţuire al oamenilor, au evidenţiat şi stabilit limitele sferei private. Prima dintre acestea este de ordin pur tehnic: dezvoltarea mijloacelor de 1 Prof. univ. dr. Adrian-Paul Iliescu, cuvânt introductiv din Mario G Losano, Legea italiană în privinţa protecţiei vieţii private, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, p. XI. 2 Eliodor Tanislav, Dreptul la singurătate, Editura Semne, Bucureşti, 1998, p.14. 3 Benjamin Constant (1767-1830) a fost şi principalul teoretician şi fondator al democratismului politic liberal din perioada modernă franceză. Principala lui preocupare a fost analiza libertăţii individului în strânsă corelaţie cu Constituţia: "nici o libertate fără Constituţie şi nici o Constituţie fără libertate", susţinea B. Constant. După părerea sa, în societatea modernă, libertatea individului este personală, civilă şi cetăţenească şi constă în independenţa acestuia faţă de stat, faţă de autoritate. 4 John Stuart Mill (1806-1873), filosof englez, unul dintre cei mai influenţi gânditori liberali ai secolului XIX, a considerat individualismul ca scopul cel mai de preţ al acestuia. Pentru a atinge starea ideală, omul trebuie să beneficieze de libertate: libertatea de exprimare şi evaluare a opiniilor şi dorinţelor. Scopul desăvârşirii individului este desăvârşirea societăţii, pentru că, cu cât mai mare este gradul de individualitate, cu atât mai mare este şi gradul de civilizaţie al unei societăţi, garantând astfel "fericirea întregii comunităţi".