5
Drepturile copilului şi problemele legate de copii fac parte dintr-un domeniu destul de vast şi
reprezină o problemă delicată des abordată în literatura de specialitate şi în mass -media .Cu toate
acestea am încercat să cuprind şi să sintetizez, în această lucrare drepturi-le de care se bucură
aceştia prin legislaţia actuală internă şi prin cea internaţională. De ase-menea am urmărit să prezint
situaţiile de dificultate în care se poate afla copilul şi măsurile pe care trebuie să le ia autorităţile, cu
competenţe în domeniul protecţiei copilului, în aces-te cazuri.
Privind respectarea drepturilor copilului la nivelul Uniunii Europene, am prezentat
principalele convenţii la care România a aderat, cu privire la drepturile copilului şi princi-palele
organisme internaţionale cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor copilului. Le-gat de legislaţia
europeană, am ales legislaţia franceză pentru a prezenta procedura adopţi-ei, în această ţară şi
modalităţi de adopţie. De asemenea, tot din legislaţia Franţei, din care România s-a inspirat tot
timpul, am ales modalităţile de înfăptuire a justiţiei pentru minori, conform Ordonanţei 45-174 din 2
februarie 1945, care este o lege specială pentru minorii delincvenţi.
În finalul lucării am prezentat cazul unui copil, o fată de 14, ani care a fost abuzată sexual de
concubinul mamei sale cu toate implicaţiile şi demersurile survenite ulterior.
6
Capitolul I
DREPTURILE COPILULUI ÎN ROMÂNIA
1.1 Consideraţii generale privind drepturile copilului în România
Protecţia
1
şi promovarea drepturilor copilului este unul din indicatorii cei mai sen-sibili ai
sănătăţii unei societăţi. Este una dintre temele preferate ale ştiinţelor socio-umane. Studiile de
sociologie a copilăriei realizate în ultimile decenii ale secolului trecut au pus în evidenţă dinamica
contradictorie a proceselor care modelează copilăria îm-preună cu rolul familiei ca mediu protector
natural şi instituţie de socializare a copilului.
Îngrijirea copilului în România a parcurs un drum lung de la căderea regimului co-munist
când mii de copii malnutriţi priveau apatici din pătuţurile lor.
Aproape toate instituţiile de îngrijire a copilului din vremea comunistă au fost în-chise acum
în favoarea unor alternative precum:asistentul maternal, adopţia şi centrele de stat de dimensiuni
reduse.
La jumătatea lunii iunie 2004, Parlamentul României a adoptat:
- Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
2
;
- Legea 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei
3
;
- Legea 274/2004 privind înfiinţarea,organizarea şi funcţionarea Oficiului Român
pentru Adopţii
4
;
- Legea 275/2004 pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.12/2001
privind înfiinţarea Autoritaţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie
5
.
Toate aceste patru legi au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2005.De la această dată atribuţiile
care au fost deţinute de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului au fost preluate
de către Oficiul Român pentru Adopţii.De asemenea, se reiau a-dopţiile internaţionale dar în
condiţiile noii legislaţii,mai restrictive.
Conform legii, adopţia naţională are o prioritate absolută, înfierea în străinătate fi-ind ultima
variantă, la care se recurge atunci când nici o alta forma de protecţie nu poate a-sigura minorului
îngrijire corespunzatoare.
În lumina noilor reglementări, instanţele sunt exclusiv competente să judece pro-cesele
privind încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei interne, încredinţarea în vede-rea adopţiei şi
1
Emese Florian, „Protecţia drepturilor copilului”, Editura C.H.Beck, Bucureşti 2006, p. 1
2
Publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.557 din 23.06.2004
3
Ibidem
4
Ibidem
5
Ibidem
7
încuviinţarea adopţiei, dacă cel care urmează a fi adoptat are domiciliul în România şi este cetăţean
român sau străin fără cetăţeni.
Legea privind regimul juridic al adopţiei, în cadrul articolului 39, prevede că : ”adopţia
internaţională a copilului care are domiciliul în România poate fi încuviinţată nu-mai în situaţia în
care adoptatorul sau unul dintre soţi din familia adoptatoare care domi-ciliază în străinatate este
bunicul copilului”. Autorităţile române pot colabora, în ceea ce priveşte adopţia internaţională cu
organisme private care îşi desfaşoară activitatea pe teri-toriul statului primitor numai dacă acestea
sunt acreditate.Textul legii prevede că persoa-nele care trebuie sa consimtă la adopţie sunt părinţii
fireşti sau tutorele copilului,copilul ca-re a împlinit vârsta de 10 ani şi adoptatorul sau familia
adoptatoare.
Potrivit prevederilor rămase nemodificate din Legea nr.272/2004, privind protec-ţia şi
promovarea drepturilor copilului, beneficiază de măsuri speciale de protecţie copilul ai cărui parinţi
sunt decedaţi, necunoscuţi sau decazuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti.
Instanţa judecătorească numeşte cu proritate ca tutore o rudă sau un prieten al fa-miliei
copilului, în stare să îndeplinească acesta sarcină, iar copilul beneficiază de protecţie specială până
la dobândirea capacitaţii depline de exerciţiu.
În cazul în care copilul a fost victima vreunui abuz, părinţii sau tutorii minorului, autorităţile
publice şi organismele private au obligaţia să ia măsuri pentru readaptarea fizi-că şi psihologică şi
reintegrarea socială a acestuia.
România a ratificat Convenţia O.N.U. cu privire la drepturile copilului încă din 1990 prin
Legea nr.18/1990
6
. O dată cu intrarea în vigoare a Constituţiei, în anul 1991,un principiu important
impus de Convenţie a fost inclus printre principiile constituţionale care garantează libera dezvoltare
a personalitaţii umane; articolul 45 din Constituţie dispune: ”Copiii se bucură de un regim special
de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor”.
Reforma în domeniul ocrotirii copilului aflat în dificultate avea nevoie de un metodolog,
de o instituţie care să vegheze la respectarea legii în domeniu, care să realizeze, în urma schimbului
de informaţii cu organizaţiile locale, cadrul de organizare, standardele specifice şi ghidurile
metodologice de bună practică privind activitatea factorilor instituţio-nali, publici şi pri-vaţi, având
în vedere armonizarea cu normele europene privind protecţia drepturilor copilului. Aşa a luat fiinţa
Agenţia Naţionala pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, organ de specialitate al
administraţiei publice centrale.
Amplul proces de restructurare a leagănelor şi a caselor de copii şi transformarea lor în
centre de plasament de tip familial este coordonat la nivel judeţean de serviciile pu-blice
6
Publicată în Monitorul Oficial, nr.109 din 28.09.1990
8
specializate. În anul 1998 se aflau în centrele de plasament 38597 de copii
7
. Din anul 2000 numărul
8
acestora a crescut la 57181 întrucat Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului şi Adopţie,
începând cu anul 2000, a preluat copiii din sistemul de învăţământ al Ministerului Educaţiei şi
Cercetarii, din instituţiile de protecţie specială a persoanelor cu handicap, din unităţile sau secţiile
de spital cu profil de recuperare distrofici, recuperare şi reabilitare neuropsihomotorie sau pentru
copiii bolnavi de HIV/SIDA şi au fost reorgani-zaţi în cadrul serviciilor specializate pentru protecţia
copilului.Treptat numarul copiilor a-flaţi în centrele de plasament a scazut ajungând în anul 2004 la
32679 de copii.
Întrucât orice copil
9
are dreptul fundamental de a trăi în familie, dacă situaţia im-pune
ocrotirea temporara într-o instituţie de tip rezidenţial, aceasta trebuie să fie un centru deschis către
comunitate şi integrat într-un sistem de servicii destinate protejarii copilului şi familiei sale.Relaţiile
care se dezvoltă în acest cadru asigură copilului protejat sentimentul apartenenţei la un mediu
familial.Evident, aceasta face necesară proiectarea şi aplicarea unei strategii de comunicare, precum
şi antrenarea structurilor comunităţii (şcoa-la, biserica,etc.), în calitate de parteneri la aplicarea
proiectului instituţional al centrului de plasament.
În raport cu schimbările structurale, deschiderea instituţiilor rezidenţiale de protec-ţie a
copilului şi dezvoltarea alternativelor de tip familial,vechile profesii şi funcţii capătat o nouă
identitate determinată de noul mod de ocrotire a copilului. Pentru fiecare membru al echipei şi
pentru fiecare ansamblu se conturează funcţii, roluri şi competenţe a caror reali-zare trebuie sa
înceapă de la studierea nevoilor speciale ale copilului aflat în dificultate şi de analiza realistă a
posibilităţilor de satisfacere a acestora.
În anul 1990, numărul minorilor ocrotiţi
10
în instituţii de asistenţa sociala şi unitaţi
specializate era de 41 982, din care 8558 se aflau în leagane, 25870 în case de copii, 635 în şcoli de
re-educare şi 6919 se aflau în unitaţi specializate pentru minori cu deficienţe. Numărul copiilor
ocrotiţi în instituţii de asistenta sociala a crescut în anul 1995 de la 41 982 la 46 142. De remarcat
este faptul ca în anul 1992 numarul copiilor aflaţi în plasa-ment familial era de 7549, iar în 1995
acesta a urcat la 10 516 acesta aratând că instituţiile statului începusera să se ocupe de protecţia
copiilor aflaţi în dificultate.
După 1990, când România
11
a început să acorde mai multă atenţie copiilor institu-ţionalizaţi,
primul pas fiind semnarea Convenţiei internaţionale privind drepturile copilu-lui, sprijinul financiar
extern nu a întârziat să apară. Între 1991 şi 1995, programul UNI-CEF de asistenţă a fost completat
cu fonduri asigurate de guvernele american, danez şi ger-man. Acestora li s-au adăugat programe
7
Anuarul Statistic al României din anul 2000, p.177
8
Anuarul Statistic al României din anul 2005,p. 293
9
www.diplomacy.ro
10
Anuarul Statistic al României din anul 1996, p.225
11
www.diplomacy.ro
9
finanţate de Franţa, Olanda, Belgia, Elveţia şi alte ţari europene.Bugetul alocat protecţiei copilului a
crescut substanţial prin alocări de la bu-getul de stat alături de sume provenite din bugetele locale,
credite externe şi fonduri aloca-te de Uniunea Europeană şi Banca Mondială.
Un alt program de integrare a copiilor defavorizaţi se derulează în colaborare cu Biserica
Ortodoxă Română.În mai multe judeţe ale ţarii sunt deja amenajate primele locu-inţe destinate
„familiilor sociale”care preiau în îngrijire copii instituţionalizaţi, primind sprijin pentru ocrotirea
acestora.
Îngrijirea unui orfan devine chiar o activitate profitabilă pentru acele familii care doresc
rezolvarea problemei copiilor instituţionalizaţi.Guvernul acordă 1,5-2.000.000 rol de copil luat în
îngrijire. Numarul
12
de copii aflaţi în îngrijirea altei familii decât rude până la gradul IV, era în anul
1999 de 4124 şi a ajuns în anul 2004 la 6059.
12
Anuarul Statistic al României pe anul 2000, p.293
10
1.2 Principii care stau la baza protecţiei şi promăvării drepturilor copilului
Legea
13
nr.272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului regle-mentează
cadrul legal privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilu-lui.Autorităţile publice,
organismele private autorizate, precum şi persoanele fizice şi per-soanele juridice responsabile de
protecţia copilului sunt obligate să respecte, să promoveze şi să garanteze drepturile copilului
stabilite prin Constituţie şi lege, în concordanţa cu pre-vederile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor
Unite cu privire la drepturile copilului, şi cu celelate acte internaţionale în materie, la care România
este parte.
Legea 272/2004, ca orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării şi pro-movării
drepturilor copilului, precum şi orice alt act juridic emis sau, dupa caz, încheiat în acest domeniu se
subordonează cu prioritate principiului interesului superior copilului. Acest principiu este impus
inclusiv de legătura cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţi-lor copilului, altor reprezentanţi
legali ai sai, precum şi oricăror personae cărora acesta le-a fost plasat în mod legal.Principiul
interesului superior al copilului va prevala în toate de-mersurile şi deciziile care privesc copiii,
intreprinse de autoritaţile publice şi de organisme-le private autorizate, precum şi în cauzele
soluţionate de instanţele judecatoresti.Aceste persoane juridice sunt obligate să implice familia în
toate deciziile, acţiunile şi măsurile privitoare la copii şi să sprijine îngrijirea, creşterea şi formarea,
dezvoltarea şi educarea acestuia în cadrul familiei.
Caracterul
14
primordial al principiului interesului superior al copilului este inse-parabil legat
de caracterul său general. Dispoziţiile art. din Legea 272/2004 privind pro-tecţia şi promovarea
drepturilor copilului, indică la nivel normativ trei direcţii de acţiune conjugată a principiului.Cel
dintâi, elementar şi esenţial pentru eficienţa faptică aplicată la circumstanţe de fapt reale, reiese din
cele stipulate în cuprinsul alineatului 1, conform căro-ra atât legea privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului, cât şi orice alte regle-mentări adoptate în domeniul respectării şi promovării
drepturilor copilului se subordo-nează cu prioritate interesului superior al copilului.Cea de-a doua
direcţie are în vedere, în special, înfăptuirea ocrotirii copilului, ca unul din drepturile fundamnetale
recunoscute ace-stuia. În fine, cea de-a treia, are în vedere prevalenţa principiului intersului superior
al co-pilului în toate demersurile şi deciziiile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publi-ce
şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele jude-cătoreşti.
Un alt principiu care stă la baza respectării drepturilor copilului este principiul e-galităţii
şanselor şi nediscriminării.Potrivit art. 7 din Legea 272/2004, privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului,”sunt garantate tuturor copiilor fără nici o discriminare, indiferent de rasă,
13
Ion P.Filipescu şi Andrei I. Filipescu, „Adopţia-protecţia şi promovarea drepturilor copilului”,Editura Universul
Juridic, Bucureşti 2005, p.275
14
Emese Florian,”Protecţia drepturilor copilului”, Editura C.H.Beck, Bucureşti 2006, p.8
11
culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie, de naţionali-ate, apartenenţă etnică sau
origine socială, de situaţia materială, de gradul şi tipul unei de-ficienţe, de statutul la naştere sau de
statutul dobândit, de dificultărţile de formare şi dez-voltare sau de alt gen ale copilului, ale
părinţilor ori ale altor reprezentanţi legali sau de orice altă disincţie”.
Principiul responsabilizării părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea dreptu-rilor
copilului este prevăzut la art. 6 lit.c din Legea 272/2004, privind protecţia şi promo-varea
drepturilor copilului.În virtutea
15
acestui atuului biologic, părinţii sunt cei mai de seamă vectori în
respectare şi garantarea drepturilor copilului.Mai întâi, sunt principalii ge-stionari ai drepturilor
copilului ca reprezentanţi legali ai acestuia şi titulari ai unui pachet consistent de obligaţii
corelative.
Principiul primordialităţii responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi
garantarea drepturilor copilului, un alt principiu prevăzut de art. 6 lit. d din Legea 272/2004,
privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, presupune că răspunderea pentru creşterea şi
asigurarea dezvoltării copilului revine părinţilor, în primul rând.
Principiul descentralizării serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia mul-tisectorială
şi parteneriatul dintre instituţiile publice şi organismele private autoriza-te, principiu care
presupune, pentru o mai bună înfăptuire a actului de protecţie şi promo-vare a drepturilor copilului
o conlucrare între instituţiile descentralizate cu atribuţii în do-meniul protecţiei drepturilor copilului.
Principiul asigurării unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fie-care copil
prin care se asigură îngrijire diferit fiecăriu copil în funcţie de nevoile sale, de contextul socio-
familial, de personalitatea sa.
În raporturile
16
dintre părinţi şi copii principiul îngrijirii individualizate şi persona-lizate a
fiecărui copil, deşi activ, este totuşi mai puţin spectaculos. Când problema copilului nu mai este una
exclusiv familială, fie că este vorba de forme complinitorii de intervenţie, cu menţinerea copilului în
familie şi furnizarea de servicii şi prestaţii care să întregească ocrotirea părintescă, fie că se impun
măsuri ferme, supleative de asistenţă părintescă a co-pilului lipsit, temporar sau definitiv, de
ocrotirea părinţilor, decizia se va lua în baza eva-luării complexe, psihosociale a copilului şi familiei
sale.
Principiul respectării demnităţii copilului în virtutea căruia suntem obligaţi să respectăm
individualiatea acestuia.În relaţiile adult-copil, adultul are tendinţa să asemene copilul cu o persoană
care are capacitate deplină şi care discernământ şi să-i pretindă aces-tuia să execute activităţi care
nu corespund cu dezvoltarea sa biologică, şi să i se adreseze ca unui adult.
15
Ibidem, p.17
16
Ibidem p.25
12
Principiul ascultării opiniei copilului şi lării în considerare a acesteia, ţinând seama de
vârsta şi gradul său de maturitate. În spiritul acestui principiu, copilul are dreptul să fie ascultat şi
poate cere să fie ascultat, indiferent de vârsta sa. Este obligatorie ascultarea copilului care a împlinit
vârsta de de 10 ani.
Principiul asigurării stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea
copilului, ţinând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvi-stică, în cazul luării
unei măsuri de protecţie care presupune continuarea protecţiei aces-tuia atunci când este lipsit de
ocrotirea părintescă prin măsuri de protecţie alternative şi ţi-nând cont de personalitatea sa, etnie,
limbă, religiei şi mediului social din care provine.
Principiul celerităţii în luarea oricărei decizii cu privire la copil care priveşte
operativitatea cu care se iau deciziile şi ritmicitatea în desfăşurarea procedurilor prescrise. Acestea
17
au rol decisiv în asigurarea efcienţei şi caşlităţii oricărei hotărâri privitoare la co-pil.
Principiul asigurării protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului. Avem
18
sădită
în noi o anumită înclinaţie, primară şi primitivă, spre exerciţii de superiori-tate, de autoritate,
îndreptare, cu precizia inspirată de instinct, împotriva celui incapabil de replică pe măsură, iar
severitatea manifestărilor scăpate de sub cenzura autocontrolului creşte proporţional cu
vulnerabilitatea subiectului ales al demonstraţiei. Măsurile suplimen-tare de protecţie a copilului nu
sunt niciodată excedentare.
Principiul interpretării fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în
corelaţie cu ansamblul reglementărilor din această materie. Potrivit aces-tui ultim principiu
drepturile copilului trebuie interpretate având în vedere şi celelate nor-me din domeniul drepturilor
copilului cum ar fi Codul familiei, Legea 273/2004 privind re-gimul juridic al adopţiei, etc.
17
Ibidem p.34
18
Ibidem p.37