Aplicatii ale biosenzorilor in medicina

5 2. Scurtă istorie Părintele conceptului de biosenzor este considerat Leland C. Clark Jnr. În 1956 el a publicat articolul definitiv despre electrodul de oxigen cu ajutorul căruia putea fi măsurat nivelul de oxigen dizolvat în sîngele pacienţilor sub operaţie. În 1962 într-un simpozion la New York Academy of Sciences el a descris cum pot fi făcuţi senzorii electrochimici „mai inteligenţi” prin adăugarea pe suprafaţa traductorului a unor enzime prinse între două membrane. El a ilustrat conceptul printr-un experiment în care glucozoxidaza era imobilizată între două membrane pe suprafaţa electrodului de oxigen – astfel, prin măsurarea scăderii concentraţiei de oxigen, se putea măsura nivelul de glucoză din sînge. În 1969 Guilbault şi Montalvo au fost primii care au ataşat enzimele la un electrod potenţiometric. Ei au construit un biosenzor de uree bazat pe imobilizarea ureazei cu o membrană selectivă ce permite trecerea ionului amoniu. Tot în acest an Gerald Vurek şi Robert Bowman au construit primul senzor cu fibră optică pentru analiză clinică, un colorimetru care măsura legarea elementelor din tubulii rinichiului. În 1974 au fost construiţi primii biosenzori calorimetrici bazaţi pe efectele termice care însoţesc reacţiile biochimice (C.L. Cooney, J.C.Weaver, S.R. Tannebaum, S.R. Faller, D.V. Shields, M. Jahnke, K. Mosbach, B. Danielsson). Un an major pentru tehnologia biosenzorilor a fost 1975 cînd tehnologia biosenzorilor a cunoscut o nouă revoluţie atunci cînd Divis a sugerat folosirea bacteriilor pe post de bioreceptori în aşa numiţii electrozi microbieni (folosiţi iniţial pentru măsurarea alcolului). Acest articol a marcat şi începutul folosirii biosenzorilor în controlul mediului înconjurător. Tot în acest an ideile lui Clark au fost folosite pentru prima oară în scopuri comerciale de către Yellow Springs Instrument Company (Ohio) care a lansat pe piaţă un senzor de glucoză amperometric bazat pe detecţia apei oxigenate (peroxidului de hidorgen). De asemenea în 1975 Lubbers şi Opitz au contruit un biosenzor optic (numit de ei „optod”) construit dintr-un indicator imobilizat pe o fibră optică şi capabil să măsoare dioxidul de carbon sau oxigenul. Ei au construit apoi şi un biosenzor optic pentru alcool imobilizînd alcooloxidaza la capătul fibrei optice a senzorului de oxigen. Astăzi sînt disponibili pe piaţă o serie întreagă de optozi pentru măsurarea pH-ului, pCO 2 , pO 2 însă optozii cu enzime nu sînt încă foarte răspîndiţi. În 1976 Clemens a încorporat un biosenzor de glucoză într-un panceas