Curtea Europeana a Drepturilor Omului

La 10 decembrie 1948 este adoptată şi proclamată de către Adunarea Generală a ONU Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prin Rezoluţia 217/A-III iar în data de 5 mai 1949 la Strasbourg are loc semnarea Statutului Consiliului Europei. Principiile în funcţie de care s-a angajat să îşi orienteze activitatea acest Consiliu sunt democraţia pluralistă, respectarea drepturilor omului şi a statului de drept.
Ca o urmare firească a celor de mai sus s-a deschis spre semnare la Roma la 4 noiembrie 1950 Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Târziu, abia după patru ani de la semnarea Convenţiei, la data de 18 mai 1954, Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei alege pentru prima oară membrii Comisiei Europene a Drepturilor Omului în faţa căreia, în mod obligatoriu, începea la acel moment, orice proces pornit spre judecare de către potenţialii justiţiabili în baza Convenţiei.
Procedura în faţa Comisiei Europene şi cea derulată în faţa Curţii era adesea mult prea lungă - mergând chiar şi până la 6 ani - astfel încât ajungea să fie în contradicţie cu una din dispoziţiile Convenţiei referitoare la dreptul părţilor de a se face dreptate într-un termen rezonabil - principiul celerităţii. Se impunea tot mai mult o reformă de structură şi de esenţă.
Problema se agrava odată cu aderarea noilor state semnatare începând din anul 1990. Numărul dosarelor neînregistrate sau provizoriu deschise pe rolul Curţii în cursul anului 1997 se ridica la mai mult de 12.000 de astfel de cauze. Reforma a vizat menţinerea şi întărirea eficacităţii apărării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevăzute în Convenţie prin creşterea numărului de plângeri şi de state membre ale Consiliului Europei.
Demersurile întreprinse în aşa-numita perioadă de tranziţie către ceea ce avea să devină mai târziu Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-au concretizat ulterior prin semnarea Protocolului nr.11 de către toate statele membre ale Consiliului Europei şi apoi deschiderea spre semnare a Protocolului nr.14 la data de 13 mai 2004.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg apare ca o instanţă unică şi permanentă în locul vechiului mecanism instituit prin Convenţia din 1950, o etapă nouă, substaţial diferită de cea anterioară.
Oportunitatea unei fuzionări a Comisiei Europene şi a Curţii într-un organism unic a fost pentru prima oară afirmată cu ocazia celei de A VIII - a reuniuni a Comitetului de experţi pentru ameliorarea procedurii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în cursul unui schimb de vederi cu reprezentanţii Comisiei.
La data de 28 mai 1993 Comitetul Miniştrilor a adoptat o hotărâre prin care îi era încredinţată Comitetului Director pentru Drepturile Omului sarcina pregătirii unui proiect de protocol de amendament la Convenţie cu efect de restructurare a mecanismului de supraveghere existent în acel moment. Protocolul nr.11 a fost aşadar conceput ca un Protocol de amendament, intrarea în vigoare fiind condiţionată de obligaţia tuturor statelor părţi de a-şi exprima consimţământul de a fi legate prin acest Protocol. Principalele modificări aduse de acest Protocol se referă la faptul că…
- fosta Comisie Europeană a Drepturilor Omului şi vechea Curte Europeană a Drepturilor Omului îşi încetau existenţa instituindu-se o nouă Curte Europeană a Drepturilor Omului care va funcţiona permanent şi va avea sediul la Strasbourg.
- sistemul nu era restricţionat şi toţi relamanţii avea