Poluarea fiintei umane. Aspecte stiintifico-juridice

5 CAPITOLUL I Aspecte introductive 1.1. Interacţiunea om-natură şi efectele ei Pe măsură ce omul a început să urce treptele cunoaşterii ştiinţifice, pentru a-şi crea o viaţă mult mai uşoară a intervenit în mediul natural, modificându-l. Pentru început, modificările operate de către acesta nu au fost majore, deci nici dezechilibrele create în mediul natural nu au fost iremediabile. Însă, o dată cu revoluţia tehnico-ştiinţifică (revoluţie ce o include şi pe cea industrială) au apărut dezechilibre care, într-un final, s-au dovedit aproape imposibil de remediat. Omul a devenit astfel un important factor poluant. Suprafeţele locuite s-au extins într-un ritm direct proporţional cu creşterea demografică 1 , a fost necesar consumul unor cantităţi din ce în ce mai mari de materii prime şi energie, fapt ce a dus la o poluare a mediului (în special a aerului, apei şi a solului) alarmantă 2 . Gradul de poluare a mediului a crescut atât de mult, încât reechilibrarerea acestuia pe cale naturală nu se mai putea face. Ca urmare a acestor realităţi, poluarea a devenit “o barieră în calea dezvoltării economico-sociale şi un avertizment” 3 , atenţionând Umanitatea asupra pericolelor iminente născute din industriile poluante şi din exploatarea iraţională a resurselor naturale şi energetice, resurse ce sunt, în mod inevitabil, epuizabile. Din această cauză şi având în vedere rolul statului în asigurarea unei vieţi normale şi sănătoase tuturor cetăţenilor, s-a evidenţiat importanţa dezvoltării politicilor de protecţie a mediului deja existente, prin măsuri legislative din ce în ce mai eficiente. Protecţia mediului va trebui reflectată corespunzător, aşa cum şi doctrina a subliniat, în “politicile de dezvoltare a industriilor, agriculturii, energeticii, transporturilor, comerţului, turismului, învăţământului” 4 . Diferenţa dintre omul cavernelor şi omul modern, în ceea ce priveşte interacţiunea acestora cu mediul, este evidenţiată, cum nu se poate mai clar, de următoarea frază: “Viaţa pe care strămoşii noştri o duceau în urmă cu multe milioane de ani ar trebui să ne servească drept exemplu: în timp ce amprentele lor asupra naturii erau mici, ale noastre au devenit periculos de mari” 5 . Trebuie avute însă, în vedere şi câştigurile, cât se poate de importante, pe care această evoluţie, parţial “distructivă”, le-a repurtat. 1 În anul 1000 e.n. populaţia globului atingea doar 400 de milioane de persoane. În 1820 ea a atins un miliard. Din acel moment, creşterea demografică s-a accentuat, ajungându-se în zilele noastre la 6,1 miliarde. Se estimează că până în anul 2050, populaţia globului va creşte cu aproape de 50%, atingând 9,3 miliarde. Pentru dezvoltări, a se vedea: Estimări privind populaţia globului în 2000, www.un.ro 2 Pentru dezvoltări, a se vedea: Ernest Lupan, Dreptul mediului, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1993, p. 5-7; Ernest Lupan, Dreptul mediului, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 1998, p. 9-11. 3 Ernest Lupan, Dreptul mediului, 1998, p. 10. 4 Ibidem. 5 Această frază a fost gravată pe placa dezvelită la 1 septembrie 2002 de către secretarul general ONU, Kofi Anan, în grota Sterkfontein, sit preistoric important, situat la 50 de kilometri nord de Johannesburg, unde se derula Summit-ul mondial pentru dezvoltare durabilă, “Rio+10”. A se vedea: Mircea Duţu, Dreptul mediului – Tratat, vol. 1, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 15.