Delapidarea

“Art. 237. – Delictul de delapidare se pedepseşte cu închisoare corecţională de la 6 la 10 ani, amenda de 
la 5.000 la 10.000 lei şi interdicţie corecţională de la 2 la 5 ani, dacă pentru săvârşirea delapidării sau 
pentru acoperirea ei, ori pentru împiedicarea descoperirii ei, sau pentru păstrarea profitului ce derivă din 
ea, culpabilul a săvârşit vreun fals, vreo distrugere de acte sau orice delict, care nu se pedepseşte mai grav 
decât delapidarea.” 
 
În Codul penal de la 1968, delapidarea figura printre infracţiunile contra patrimoniului, 
fiind însă destinată exclusiv apărării a ceea ce era denumit, privit şi reglementat ca avut 
obştesc. După modificările aduse Codului penal de la 1968 prin Legea nr. 140/1996 
infracţiunea de delapidare incriminată în art 215
1
 a încetat să mai fie destinată protecţiei 
bunurilor aparţinând unei singure forme de proprietate (publică). Prin aceste prevederi 
legislaţia penală s-a aliniat principialităţii constituţionale şi a instituit un sistem de 
protecţie unitar atât pentru patrimoniul public, cât şi pentru cel privat, delapidarea 
ramânând însă o infracţiune contra patrimoniului, prevăzută ca atare şi inclusă în 
categoria acestora
1
. 
 
Text incriminator – Art. 215
1
: 
 “Însuşirea, folosirea sau traficarea, de către un funcţionar, în interesul său ori pentu altul, de bani, valori 
sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 15 ani. 
În cazul în care delapidarea a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 
de ani şi interzicerea unor drepturi”. 
 
Noul Cod penal a inclus delapidarea în Titlul VI, “Crime şi delicte contra intereselor 
publice, Capitolul II, “Crime şi delicte contra intereselor publice săvârşite de către 
funcţionari publici si funcţionari”, extrăgând delapidarea din categoria infracţiunilor 
patrimoniale
2
.  
 
Astfel, Noul Cod penal incriminează Delapidarea în art. 314 într-o variantă simplă sau tip 
(alineatul 1) şi alta agravată (alineatul 2): 
Text incriminator, Art. 314: 
(1) “Însuşirea, folosirea sau traficarea, de către un funcţionar public sau un functionar în 
interesul său ori pentu altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le 
administrează, se pedepseste cu închisoare strictă de la 3 la 12 ani. 
                                                 
 
1
 Horia Diaconescu. Drept Penal. Partea Speciala. Conform Noului Cod Penal. Curs universitar. Editura All 
Beck, 2005. 
2
 Idem 
1
 
 
3
(2) În cazul în care delapidarea a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este 
detenţiunea severă de la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi”. 
 
Prin introducerea textului art. 314 C.pen. în cadrul Titlului VI – Crime şi delicte contra 
intereselor publice, cap. II – Crime şi delicte contra intereselor publice săvârşite de 
funcţionarii publici şi funcţionari, “ordinea valorilor sociale protegiuite prin această 
incriminare s-a inversat faţă de soluţia aleasă în reglementarea anterioară
3
”, 
întorcându-se la ordinea protegiuită prin Codul penal de la 1936, sistematizare 
considerată în literatura de specialitate superioară celei de la 1968. 
 
Prin urmare, în reglementarea în vigoare de la 1 septembrie 2006, “obiectul juridic 
special al acestei incriminari constă, în principal, în acele relatii sociale, referitoare la 
respectarea intereselor publice, a căror normală formare şi desfăşurare nu ar fi posibilă 
fără combaterea faptelor de sustragere săvârşite de cei care administrează sau gestionează 
bunurile care aparţin sau interesează o persoană juridică de drept public sau privat. În 
secundar, sunt ocrotite acele relaţii sociale de ordin patrimonial a căror formare, 
existenţă şi dezvoltare impun respectarea şi menţinerea situaţiei de fapt a bunurilor care 
aparţin unei persoane juridice de drept public sau privat
4
. 
 
În reglmentarea actuală obiectul juridic principal este constituit din fascicolul de relaţii 
sociale cu caracter patrimonial care reclamă din partea gestionarilor şi administratorilor 
patrimoniului unei persoane juridice, să nu sustragă bunuri din cele gestionate sau 
administrate. În concluzie, în Noul Cod penal, ordinea relaţiilor sociale protejate s-a 
inversat. 
 
                                                 
 
3
 Gheorghe Diaconescu, Constantin Duvac. Drept Penal. Partea Speciala. Noul Cod penal. Vol. 1. Curs 
universitar. Universitatea Spiru Haret. Editura Romania de Maine, 2006. 
 
4
 Horia Diaconescu. Drept Penal. Partea Speciala. Conform Noului Cod Penal. Curs universitar. Editura All 
Beck, 2005. 
 
 
4
CAP. II  DELAPIDAREA. ANALIZĂ 
 
SECŢIUNEA I Obiectul ocrotirii penale 
 
Delapidarea are totdeauna un obiect material,  şi anume bunul/obiectul împotriva căruia 
se exercită direct şi nemijlocit acţiunea ilicită de sustragere, bunul respectiv aparţinând 
unei persoane juridice de drept public sau privat
5
. Dacă nu ar exista un obiect material 
acţiunea de sustragere nu ar fi posibilă şi ca atare nici delictul nu ar exista. 
 
Obiectul material al infracţiunii de delapidare trebuie să fie în primul rând un bun mobil, 
deoarece numai un mobil este susceptibil de sustragere. Se consideră, de asemenea, bun 
mobil, bunul ce poate fi desprins de un bun imobil (e.g. uşile, ferestrele unei clădiri, 
fructele unui teren).  
 
În al doilea rând, bunul trebuie să aibă o existenţă materială, deoarece numai un astfel de 
bun poate fi sustras. Un exemplu concludent în acest sens îl constituie creanţele sau alte 
valori a căror existenţă se reflectă material în documentul care le constată.  
 
În al treilea rând, bunul material trebuie să aibă o valoare economică, valoare care se 
exprimă într-un preţ, tarif sau listă de valori. Valoarea economică este un element 
important, deoarece, în bună masură, de aceasta depinde cuantumul pagubei şi prin 
aceasta, gradul de pericol social al faptei. Noul cod, ca de altfel si actualul cod au preluat 
distinctia din codul de la 1864, ca pedeapsa să varieze după valoarea delapidată, distinctie 
care nu exista în codul de la 1936. 
 
Bunurile care formează obiectul material al delapidării trebuie să îndeplinească două 
condiţii
6
: 
a) să aparţină unei persoane juridice de drept public sau de drept privat; 
b) să se găsească în gestionarea sau administrarea autorului 
Momentul intrării şi ieşirii bunului în/din sfera celor gestionate sau administrate de 
autorul infracţiunii este acela de fapt (predarea materiala a bunului), momentul în care 
                                                 
 
5
 Gheorghe Diaconescu, Constantin Duvac. Drept Penal. Partea Speciala. Noul Cod penal. Vol. 1. Curs 
universitar. Universitatea Spiru Haret. Editura Romania de Maine, 2006. 
6
 Idem 
5
 
 
5
făptuitorul a preluat/a eliberat efectiv bunul, fiind indiferent când operaţiunea faptică s-a 
reflectat în evidenţa contabilă a persoanei juridice.  Ca urmare, dacă gestionarul care, 
preluând bunurile în fapt, sustrage din acestea, înainte de a întocmi formele de primire, 
săvârşeşte infracţiunea de delapidare. Momentul ieşirii unui bun din gestiunea sau 
administrarea făptuitorului este, de asemenea, cel al ieşirii efective. Astfel, dacă 
gestionarul sustrage din sumele respective inainte de a le remite efectiv beneficiarilor, 
fapta constituie infracţiunea de delapidare
7
.  
 
De asemenea, nu prezintă relevanţă împrejurarea că bunul a intrat din eroare în 
patrimoniul unităţii, el poate fi obiect material al infracţiunii de delapidare. Sfera 
bunurilor care pot forma obiectul material al infracţiunii de delapidare este delimitată 
chiar de norma de incriminare prin sintagma “bani, valori sau alte bunuri”.  
 
Prin bani se înţeleg biletele de banca şi monedele metalice româneşti sau străine care au 
putere circulatorie, indiferent dacă se află în numerar sau la dispoziţia unităţii private sau 
publice.  
 
Prin valori se inţeleg hârtiile de valoare şi înscrisurile de orice fel, cum sunt: titlurile de 
credit, creanţa sau alte valori economice (cum sunt cecurile, hârtiile de virament, obligaţii 
etc.) dacă încorporează drepturi a căror valorificare este legată de deţinerea respectivelor 
înscrisuri.  
 
Prin “alte bunuri” se înţeleg bunurile mobile corporale, altele decât banii sau valorile 
asimilate acestora, care au o valoare economică, cum sunt produsele industriale, agricole, 
obiectele casnice etc., şi fac parte din sfera de gestionare sau administrare a 
făptuitorului
8
. 
 
Pentru ca un obiect să devină obiect material al infracţiunii de delapidare, se cere ca 
acesta să aibă o anumită situatie juridică, să facă parte din patrimoniul unei persoane 
juridice de drept public sau privat şi să se afle efectiv în gestiunea sau administrarea 
făptuitorului. 
                                                 
 
7
 Revista Dreptul nr. 10/2002, Gheorghita Mateuţ. 
8
 Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi. Drept Penal. Partea Speciala. Conform Noului Cod penal. Curs 
universitar. Editura All Beck, 2005. 
 
 
6