Întroducere
Actualitatea temei supusă investigaţiei reiese din faptul, că legităţile
dezvoltării şi evoluţiei proceselor şi fenomenelor în unele situaţii depăşesc limitele
obiectelor de studiu, ale ştiinţelor, ce se ocupă nemijlocit de cercetarea lor
aprofundată separat, şi acest fapt, este condiţionat anume de unitatea, dinamismul,
caracterul contradictoriu şi complex al lumii contemporane în general.Societaea s-a
informatizat, s-a globalizat, dar abordările şi imperativele ei morale au rămas
nemodificate.
Anume această situaţie ne permite să vorbim, despre importanţa necesităţii
căutării noilor paradigme şi principii, ce pot fi aplicate metodologiilor ştiinţelor
socio-umane.În legătură cu aceasta actualitatea temei supusă cercetării este
condiţionată atît de necesitatea,cît şi de posibilităţile reale ale utilizării mult mai
vaste ale noii paradigme, şi anume „ paradigama sinergetică”.În lucrările savanţilor
contemporani este desfăşurată discuţia ce pune în evidenţă necesitatea şi
importanţa explicării căilor dezvoltării şi evoluţiei fenomenelor şi proceselor
autoorganizării lumii înconjurătoare.O nouă etapă în sensibilizarea opiniei publice
vizavi de metodele, principiile şi modalitatea abordării complexităţii lumii se
constituie odată cu introducerea în ştiinţă de savantul Haкеn, a termenului „
sinergetica”, care provine din sinteza a două cuvinte din limba greacă: sin-
împreună, a coopera şi ergon- a acţiona, formînd termenul sinergetică- efect
cooperativ.
Paradigma sinergetică, numită şi teorie a autoorganizării, prin intermediul
noţiunilor sale:structuri dissipative,principiul haosului dinamic indeterminat,
noţiunii de attractor,situaţii bifurcaţionale,stări dissipative – crează o nouă imagine
a lumii, analizează mecanismele de autoorganizare ale tuturor sistemelor
1
proceselor compuse, dezechilibrate,deschise, aliniare, de exemplu:procesele
sociale, economice, politice,proceselor educative,chiar a proceselor psihice
specifice personalităţii, cel al creativităţii,sau al întregului sistem cultural, care sunt
într-o permanentă schimbare şi dezvoltare. După cum menţionează I. Prigojin ,şi
I.Stenghers „lumea noasră nu mai este o lume a mecanismului de ciasornic tăcută
şi monotonă.Noi trăim într-o lume creatoare, deschisă.”,totodată interpretarea
mecanismelor autoorganizării prin prisma principiilor sale metodologice, crează o
privire mult mai clară şi mai structurată .
Sistemele ce formează obiectul de studiu al sinergeticii, pot fi de cea mai
duversă natură şi de cel mai divers conţinut, şi chiar studiate de cele mai diferie
ştiinţe, de exemplu (fizica, chimia, biologia, matemetica, medicina, pedagogia,
sociologia, psihologia, culturologia).Fiecare din ele studiază sistemele „proprii” ,
utilizînd metodele şi limbajul său specific.
Spre deosebire de ştiinţele tradiţionale, sinergetica se interesează de legităţile
comune ale evoluţiei, ale dezvoltării în timp a sistemelor de orice natură.
Autoorganizarea reprezintă procesul apariţiei în interiotul sistemelor deschise,
complexe, puternic dezechilibrate a structurilor noi, pentru care este caracteristică
o stare a complexităţii mult mai mare, însoţită de o cantitate de energie şi un volum
informaţional diferit de cel al sistemelor precedente.
Nivelul de cercetare al temei în literatiura de specialitate.Preocuparea faţă de
unele aspecte ale acestor probleme s-a aflat constant în centrul dezbaterilor
filosofice.Prin activitatea teoretică a lui Euripid, Parmenide,Heraclit, Empidocle,
Socrate,Platon, Aristotel problema evoluţiei şi dezvoltării lumii devine axa
meditaţiilor filosofice, penru ca în sec.XVI, în baza acestor cercetări, să fie
formulate legile mecanicii, de către Newton, Galileo-Galilei.O contribuţie
considerabilă în dezvoltarea concepţiei autodezvoltării a avut-o Hegel, care a
introdus în cercetare noţiunea despre carcterul nelinear al dezvoltării.Dar începînd
2
cu sec.XIX, această problemă începe să fie studiată tot mai mult în cadrul ştiinţei,
deoarece odată cu formularea legilor termodinamicii s-a ajuns la concluzia că
caracteristica de bază a evoluţei tuturor proceselor este ireversibilitatea.Odată cu
apariţia ştiinţei neclasice, noile idei despre materie sunt bazate pe conceptul
totalităţii fluxurilor reglementate de energie, care interacţionînd între ele în timpul
mişcării, condiţionează apariţia unor procese şi fenomene imprevizibile şi
autonome.Savanţii au demonstrat că Universul reprezintă multitudinea sitemelor în
1
proces de autodezvoltare, şi se dezvoltă ca un tot întreg, iar interacţiunea
permanentă dintre părţile componente ale sistemului şi mediul înconjurător este
carcteristică lor de bază. El apare ca o evoluţie a sistemelor nelineare, este
multidimensional, posedă diverse variaţii, îi sunt proprii mai multe căi de
autodezvoltare, şi este lipsit de un determinism fixat. La baza noii paradigme se
2
află principiile alinearităţii ,instabilităţii şi autoorganizării,care fiind universale
pot fi utilizate pentru studierea oricăror sisteme materiale, inclusiv şi a celor socio-
umane.
Dereglementarea, instabilitatea, diversitatea, dezecilibrul sunt aspectele
realităţii ce caracterizează etapa actuală a modificărilor sociale. Mecanismele
creării şi nimicirii structurilor, mecanismele trecerii de la haos spre ordine şi invers
nu depind de esenţa concretă a elementelor sau subsistemelor şi sunt caracteristice
1
Хакен Г. Синергетика: ерахии неустойчивостей в самоорганизующихся системах и
устройствах. М.1985; Палюшев Б. Системность и структурный подход как аспекты рационализма в
познании. // Проблемы методологии постнекласичеслой науки. М: ИФРАН, 1992;Князева Е.
Курдюьов С. Синергетика начало нелинейного мышления // Общественные науки и современность.
1993. №1.
2
Пригожин И. Философия нестабильности. // Вопросы философии. -1991.-№6; Пригожин И.
Стенгерс И. Порядок из хаоса. Ноиый диалог человека с природой,.
3
atît proceselor lumii naturale, cît şi celor socio-umane . Caracterul aplicativ al
paradigmei sinergetice în unele procese socio-umane ca: procesul evoluţiei culturii,
sistemului educativ,aplicarea noţiunilor ei de bază în pedagogie, cît şi explicarea
problemei creativităţii prin prisma haosului şi a ordinii, este foarte amănunţit
studiat de către cercetătorii din domeniu, de exemplu Malineţchii G.G.,Prigojin I.,
Budanov V.G.,Cneazeva E.N.,Curdiumov S.P.,Paliuşev B. şi mulţi alţii.
Scopul şi obiectivele lucrării constau în argumentarea importanţei valorii
metodologice ale unor principii de bază ale sinergeticii,cît şi a capacităţii
paradigmei noi de a contribui la descoperirea funcţionării, dezvoltării, şi evoluţiei
sistemelor complexe socio-umane( sistemul cultural, educativ, cît şi al procesului
psihic - creativitatea).
Pentru atingerea acestui scop,ne propunem soluţionarea următoarelor
probleme:
-analiza realizărilor în elaborarea metodologiei sinergeticii în literatura de
specialitate autohtonă, cît şi străină;
- scoaterea în evidenţă a premiselor general – ştiinşifice ale aplicabilităţii
principiilor metodologice, şi în general al paradigmei sinergeticii la teoriile
specifice sistemelor socio- umane;
- evidenţierea elementelor de bază ale noii paradigme în sistemele socio-umane;
- cercetarea posibilităţilor intrepretării, şi argumentării prin prisma paradigmei
sinergeticii a procesului de autoorganizare, autoformare specific sistemelor
complexe,deschise, dezechilibrate;
- descoperirea importanţei valorice ale paradigmei sinergetice cît şi ale unor
principii metodologice esenţiale pentru cercetatrea mecanismului de dezvoltare,
evoluţie, dirijare ale sistemelor socio-umane;
-stabilirea funcţiilor de bază ale unor principii metodologice ale paradigmei
sinergetice în cadrul sitemelor socio-umane
4
Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al lucrării cuprinde metodele şi
principiile dialecticii.În calitatea sa de metodă universală dialectica permite analiza
fiecăriu fenomen, proces sau obiect în dinamica schimbărilor sale.Deasemenea
permite evidenţierea interconexiunilor tuturor elementelor sistemului
studiat.Reieşind din complexitatea obiectului investigaţiei autorul a utilizat la
maximum potenţialul metodei dialectice şi a legităţilor ei.Desfăşurarea cercetării a
fost posibilă, datorită cunoaşterii şi aplicării metodelor: Meta- analiza, ascensiunea
de la abstract la concret, analiza comparată,logice, structural-sistemice,istorice şi
alte metode utilizate pe larg în ştiinţele socio-umane.
În calitate de bază metodologică a cercetării, au servit cercetările
fundamentale ale inerpretării paradigmei sinergetice, teoriile de bază ale unor
procese socio-umane, cît şi realizările sociologiei, pedagogiei, psihologiei,
culturologiei,fizicii, matematicii.Dat fiind că obiectul studiat se află în relaţii
stabile cu toate componentele realităţii obiective, cu diverse domenii ale activităţii
umane, autorul a evidenţiat caracterul inter-disciplinar al investigaţiei, constant a
subliniat necesitatea integrării cunoştinţelor despre natură, societate şi
manifestările interioare şi exterioare ale individului uman.
Semnificaţia şi valoarea aplicativă a lucrării este determinată de actualitatea
temei investigate.Rolul euristic al principiilor metodologice universale ale
sinergeticii este foarte semnificativ în explicarea evoluţiei şi dezvoltării tuturor
proceselor şi-ndeosebi, ale celor socio-umane.La fel importanţa lor aplicativă în
elaborarea metodologiilor noi în cadrul ştiinţelor particulare joacă un rol important
penru cunoaştere în general.
Noutatea ştiinţifică a tezei rezidă: în interpretarea originală a evoluţiei naturii,
omului şi societăţii.Diferite aspecte ale evoluţiei proceselor socio-umane au fost
analizate, dar sistematizarea şi generalizarea cunoştinţelor acumulate de umanitate
despre rolul şi importanţa aplicării a unor principiilor metodologice ale sinergeticii
5
în procesele socio-umane, pînă-n prezent nu a constituit obiectul investigaţiilor din
ţară şi chiar de peste hotarele ei.
O particularitate semnificativă a lucrării rezidă în faprul că analiza evoluţiei
proceselor socio-umane în baza principiilor metodologice ale sinergeticii
evidenţiază potenţialul constructiv al cunoaşterii.
Argumentarea necesităţii implimentării principiilor metodologice în scopul
elaborării metodologiilor noi atît în cercetarea proceselor socio-umane, cît şi la
analiza lor detaliată, cuprinde cele două procese : socializarea individului şi
umanizarea vieţii sociale, scopul cărora este educarea omului multilateral
dezvoltat, este convingătoare, semnificativă şi deschide noi perspective
investigaţiilor filosofico-ştiinţifice.Originalitatea studiilor realizate, a concluziilor
acestora rezidă în corelarea permanentă a prezentului cu viitorul, a activităţii
omului contemporan cu posibilităţile generaţiilor viitoare.
Structura lucrării: Teza de master în filosofie cuprinde: Introducere,două
capitole structurate în a cîte trei paragrafe, Concluzii , Bibliografie.
În Introducere este argumentată actualitatea şi semnificaţia temei, sunt
definite obiectivele investigaţiei; este reflectat gradul de cecetare al problemelor
supuse analizei; este definit suportul metodologic al cecetării; este apreciată
noutatea ştiinţifică, valoarea ei aplicativă.
În capitolul I. Sinergetica şi procesele dezvoltării sistemelor
complexe obiectivul central al investigaţiei este analiza conceptului de
autoorganizare şi a principiilor metodologice ,cel al alinearităţii şi al instabilităţii
considerate ca universale în cercetarea tuturor proceselor, atît a celor naturale, cît şi
a celor socio-umane.
În paragraful 1.Autoorganizarea baza şi sursa evoluţiei sistemelor
deschise se menţionează că trăsătura de bază a autoorganizării este ,schimbarea
permanentă şi continuă a obiectelor şi fenomenelor, cît şi măsura interacţiunii
6
sistemului cu mediul înconjurător.Caracterul deschis sau închis în legăturile sale cu
mediul se manifestă ca condiţie determinantă în procesul de autoorganizare şi
dezorganizare a sistemului aflat în pemanentă schimbare. Un loc deosebit în teoria
autoorganizării, îl ocupă noţiunile ce exprimă starea, sau dinamica sistemului aflat
în schimbare.Starea dinamică este diversă. În teoria autoorganizării sunt cercetate
stările şi procesele statice şi nestatice, echilibrate şi dezechilibrate, simetrice şi
asimetrice, reversibile şi ireversibile.Ştinţa care studiază amănunţit acest fenomen
este Sinergetica, şi sarcina de bază a ei este de a crea o nouă imagine a lumii, şi un
nou mod de concepere a proceselor de dezvoltare.
În paragraful 2. Principiile alinearităţii şi instabilităţii şi rolul lor euristic
se accentuiează că alinearitatea preconizează dezechilibrul sistemului, ceea ce
discriminează noţiunea de traiectorie în sensul clasic şi duce la o revizuire
cardinală a modurilor interioare de abordare a problemei ireversibilităţii.Astăzi
există două direcţii de cercetare a fenomenului de alinearitate, direcţionate spre
constituirea unui nou tablou ştiinţific al lumii.Este vorba, despre apariţia metodelor
matematice de forţă pentru rezolvarea ecuaţiilor diferenţiale, ce au stimulat
constituirea sinergeticii, adică a teoriei de autoorganizare a sistemelor nelineare
deschise. O altă direcţie de cercetare a fenomenului amintit, ţine de cercetările ce
se referă la studiul legităţilor nelineare în teoriile fundamentale ale fizicii şi ale
altor ştiinţe. În procesul nominalizat un loc deosebit îi aparţine teoriei cuantice
nelineare a cîmpului care se manifestă drept fundament al cosmologiei,
termodinamicii, şi a altor discipline contemporane ce studiază demonsrările
sinergetice ale sistemelor corespunzătoare.
Specificitatea fenomenului alinearităţii constă în următoarele:
1) datorită nelinearităţii, capătă o influenţă importană principiul
„extinderii minimului”, adică are loc intensificarea „ fluctuaţiilor”.În anumite
condiţii alinearitatea este capabilă să intensifice fluctuaţiile.
7
2) Anumite clase ale sistemelor aliniare, deschise demonstrează o altă
caracteristică importantă „ pragul sensibilităţii”. Mai jos de acest prag, totul se
micşorează, se şterge, se uită, nu lasă nici un fel de urme, în natură, ştiinţă, cultură,
educaţie; dar mai sus de acest prag, toul este în continuă dezvoltare, şi în continuă
creştere.
Starea de instabilitate se manifestă ca condiţie necesară a dezvoltării stabile
şi dinamice.Numai sistemele îndepărtate de la starea de echilibru, sistemele
caracterizate de anumite stări de instabilitate, sunt capabile să se autoorganizeze şi
să se dezvolte.Stabilitatea şi echilibrul ,sunt numite altfel „ moartea
evoluţiei”.Înafara instabilităţii nu există dezvoltare, iar ea are loc prin intermediul
instabilităţii, a situaţiilor bifurcaţionale şi ale fluctuaţiilor.
În paragraful 3. Contradicţia „ordine- haos” şi problema creativităţii sunt
evidenţiate modalităţile de inerpretare a problemei creativităţii prin inermediul
noţiunilor haosului şi a ordinii. Creativitatea este cercetată din diferite puncte de
vedere.După cum menţionează cercetătorii,procesul înţelegerii esenţei creativităţii,
necesită prezenţa acţiunii creatoare,deoarece capacitatea de creaţie se manifestă
anume prin prisma activităţii. Noţiunea de creativitate uneşte haosul şi ordinea în
triada sistemică, inegritatea căreiea permite verificarea indeterminării,
complementarităţii,şi a compatibilităţii, iar flexibilitatea structurei acestei triade se
manifestă prin autotransformările haosului şi a ordinii.Conform modelului
sinergetic a lui G.Haken,(parametrii ordinii, principiul supunerii, cauzalitate
ciclică), în urma activităţii de creaţie sau a activităţii creative, apar parametrii noi
ai ordinii comportării omului ca sistem compus neleniar.Ca urmare a accelerării
sistemului în limitele tuturor nivelurilor accesibile ale libertăţii apar noile structuri
macroscopice ordonate ale cunoaşterii.Creativitatea reprezintă factorul succesului,
sau tăinieşte ascuns şi se bazează pe haos, ca modalitate de autoînnoire.
8
Cap.II. Specificul autoorganizării sistemelor socio –umane argumentează
sub multiple aspecte importanţa aplicării principiilor metodologice ale sinergeticii
în cercetarea evoluţiei diverselor sisteme socio-umane.
În paragraful 1. Autoorganizarea în cultură se evidenţiază faptul,că
metodologia teoriei autoorganizării, caracterizată de interdisciplinaritate şi
posedarea caracterului integrativ, permite înţelegerea conceptului de cultură în cel
mai larg sens.
Sinergetica, începe de la aceea, că tot noul apare în condiţii
critice.Concentrînd atenţia, asupra perioadelor dintre schimbare şi stabilitate,
atunci cînd are loc nu doar acumularea experienţei socio-culturale, dar se
elaborează şi programa cu descrierea metodelor conrete de utilizare a ei, atunci
cînd esenţialul se transformă în tradiţie, în baza acestei temelii, în perioada de
constituire, deja apare un nou fenomen, în condiţiile contextului dat, care este în
permenentă mişcare şi dezvoltare – esenţa analizei sinergetice.Anume pe parcursul
acestor perioade de dezechilibru, se constituie o nouă integrare semantică a
culturii, se recristalizează paradigma ei nouă.
Contradicţia haosului, constă în aceea, că caracteristicele creative, se
distribuie după vectori diferiţi.
În paragraful 2. Sinergetica şi aplicarea legităţilor ei în pedagogie se
menţionează că, astăzi se acceptă unitar, că sistemul învăţămîntului tradiţional este
în stare de criză. Se acceptă ,deasemenea şi faptul că în căutarea modelurilor
învăţămîntului, ar fi foarte binevenită sinergetica. În realitate, modelul tradiţional
al învăţămîntului, în felul în care el s-a format în limitele culturei europene pe
parcursul ultimilor o sută de ani, e prea static, monologic, orientat asupra
delimitării disciplinare a cunoaşterii în formă de sisteme relative autonome, închise
de păstrare a informaţiei. Acest model fiind considerat închis şi mai aproape de
starea de echilibru, este practic incapabil de a contribui la dezvoltare.
9