Questo sito utilizza cookie di terze parti per inviarti pubblicità in linea con le tue preferenze. Se vuoi saperne di più clicca QUI 
Chiudendo questo banner, scorrendo questa pagina, cliccando su un link o proseguendo la navigazione in altra maniera, acconsenti all'uso dei cookie. OK

Delapidarea

În legislaţia penală românească infracţiunea de delapidare este considerată o infracţiune de tradiţie, fiind incriminată atât în Codul penal de la 1864, cât şi în urmatoarele, evoluând de la o infracţiune săvârşită doar de funcţionarii publici spre o infracţiune săvârşită atât de funcţionarii publici, cât şi de orice funcţionar, apărând ambele forme de proprietate: publică si privată.

Prin ultima modificare legislativă, Noul Cod Penal, în vigoare din septembrie 2006, delapidarea cunoaşte o nouă încadrare în capitolul “Crime şi delicte contra intereselor publice săvârşite de către funcţionarii publici şi funcţionari”, păstrând în fapt acelaşi conţinut, cu unele mici precizări şi modificări de pedepse.

Diferenţierea între reglementarea din vechiul Cod penal şi reglementarea din Noul Cod penal prin încadrarea delapidarii intr-o altă categorie de infractiuni este mai mult una teoretică, decât practică, încercându-se a se pune accent mai mult pe relaţiile sociale afectate prin consumarea acestei infracţiuni în raport cu relaţiile patrimoniale.

Astfel, in Noul Cod penal se evidentiaza necesitatea ocrotirii unor relaţii sociale superioare în cadrul raportului funcţionar-angajator, prezumându-se chiar de la începutul relaţiei lor existenţa unei obligaţii de fidelitate a funcţionarului faţă de unitatea angajatoare, obligaţie izvorâtă din principiul bunei credinţe.

Schimbarea încadrării infracţiunii de delapidare denotă totodată o încercare de îmbunătăţire a relaţiilor sociale în general, faptul că se ia in considerare mai întâi afectarea echilibrului social prin săvârşirea acestei infracţiuni şi apoi cuantumul prejudiciului. Considerarea relaţiilor sociale înaintea prejudiciului patrimonial demonstreaza ridicarea gradului de civilizaţie a societăţii româneşti.

Neexistând o deosebire de conţinut între enunţurile din vechiul şi noul Cod penal, în stabilirea existenţei infracţiunii de delapidare se va porni tot de la prejudiciul patrimonial suferit concret de persoana juridică de drept public sau privat, stabilindu-se încadrarea juridică şi sancţiunea infracţiunii respective în temeiul relaţiilor sociale afectate, dar care vor fi evaluate în funcţie de mărimea prejudiciului suferit, realizându-se în acest mod varianta tip sau varianta agravată.

Având în vedere faptul că, în condiţiile economiei de piaţă, infacţiunea de delapidare se consumă sub forme tot mai complexe şi diversificate, de cele mai multe ori în concurs cu alte infracţiuni, consider că era necesară reîncadrarea acestei infracţiuni conform Noului Cod penal, accentuând astfel latura socială a acestei infracţiuni, îndeosebi în condiţiile aderării la Uniunea Europeană.

Devenind o infractiune care în primul rând lezează relaţiile sociale se realizează indirect o consolidare a educaţiei preventive în domeniu, aducând în prim plan valorile de convieţuire socială. În această ordine de idei, impactul asupra educaţiei preventive va fi mai eficient şi superior celui actual, iar reacţia socială mai intensă, conducând astfel la scăderea ponderii acestei infracţiuni în tabloul infracţiunilor, concomitent cu ridicarea nivelului de cultură şi civilizaţie al naţiunii române.

Mostra/Nascondi contenuto.
CAP. I SCURT ISTORIC În dreptul vechi francez, ca şi la romani infracţiunea de delapidare se numea peculat sau furt de bunuri ale Statului (peculatus est furtum pecuniae publicae vel fiscalitis). Delapidarea, încă de la sorgintea sa, a fost menită să ocrotească “banii publici” de sustragerile comise de înşişi cei angajaţi să-i manipuleze. Conduita persoanei care săvârşeşte o asfel de faptă exprimă o dublă sfidare a legii penale: pe de o parte, prin vătamarea adusă patrimoniului unitătii, pe de altă parte prin încălcarea obligaţiei de fidelitate faţă de unitatea angajatoare. Infracţiunea este de tradiţie în legislaţia penală autohtonă. În Codul penal de la 1864, delapidarea era incriminată în art. 140 sub denumirea de “sustracţiuni comsie de depozitarii publici”, iar în Codul penal din 1936 art. 236 o incrimina într-o redactare apropiată de forma Codului Penal de la 1968 şi mult mai apropiată sistematic de forma Noului Cod Penal, curpins în Legea nr. 301 din 28 iunie 2004, care va intra în vigoare la data de 1 septembrie 2006, potrivit dispozitiilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 58 din 23 iunie 2005 pentru modificarea Legii nr. 301/2004 - Codul penal si a Legii nr. 294/2004 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Astfel, în Codul penal, Regele Carol al II-lea, explicat de Const. Viforeanu, Eugen Petit, Nicolae I. Tânoviceanu, Editura “Adevărul” S.A., 1936, Delapidarea apare în Titlul III, Crime şi delicte contra administraţiei publice, Capitolul I, Delicte săvârşite de funcţionarii publici, Sectiunea I, Delapidarea (alături de Sectiunea II: Nedreptele luări, Secţiunea III: Neglijenţa în serviciu, Secţiunea IV: Refuzul de serviciu datorit legalmente, Secţiunea V: Abuzul de putere). Text incriminator: “Art. 236. – Functionarul public care-şi însuşeşte sau deturnează bani sau alte lucruri mobile, ce îi sunt date, în virtutea funcţiunii sale, spre administrare sau păstrare, comite delictul de delapidare şi se pedepseşte cu închisoare corecţională de la 4 la 6 ani, amenda de la 5.000 la 10.000 lei şi interdictie corecţională de la 2 la 5 ani. În toate cazurile judecătorul poate pronunţa prin hotararea de condamnare şi pierderea drepturilor la pensiune.” 2

International thesis/dissertation

Facoltà: Drept

Autore: Maria Cojocaru (Zurini) Contatta »

Composta da 74 pagine.

 

Questa tesi ha raggiunto 434 click dal 30/08/2007.

Disponibile in PDF, la consultazione è esclusivamente in formato digitale.